Și Simona merge mai departe

Simona e prima dintre fetele noastre rămase în cursă la Miami care trece în optimi.
Nu a fost ușor meciul cu Julia Goerges (66 WTA). Simo a pornit ca diesel-ul, s-a încălzit greu, astfel că primele 3 game-uri au revenit nemțoaicei. Românca s-a scuturat, a schimbat și câteva vorbe cu Daren Cahill, a întors la 5-3 și până la final a mai cedat doar două game-uri.
In final s-a impus cu 6-4 6-1. 
Simona e pe drumul cel bun, sper să ajungă cât mai repede la nivelul din ultimii 2 ani.
Hai Simona!

Pe bune! Cine răspunde?

Acum 5 zile îmi puneam aici aceeași întrebare: Cine răspunde pentru greșelile de typo (nu mai vorbesc de cerute de punctuație, gramatică etc, mult mai grave de altfel) de pe materialele promoționale printate.
Sâmbătă am fost la Arenele BNR, la meciul de Cupa Davis dintre România și Suedia. M-am bucurat pentru victoria alor noștri, dar nu am ratat un banner al celor de la Romaqua Grup Borsec, unul din sponsorii echipei naționale. Pe acel banner așezat normal, într-un loc foarte vizibil, numele companiei era pocit: ROMAUA în loc de ROMAQUA.

image

Bine, lipsea doar o codiță, dar totuși: cum de nu a văzut nimeni? Și era a doua zi de concurs. Din păcate azi nu am reușit să ajung, eram curios dacă s-a remediat.
A, și în altă parte a arenei, pe alt banner era scris numele corect.

image

Două vorbe despre tenis

N-am mai zis / scris cam de mult nimic despre tenis. Motive de satisfacție sunt destule.

Mi-e lene să caut prin statistici, dar cred că n-am mai avut vreodată 3 tenismani (mă rog, două sunt fete) în a doua săptămână a unui turneu de Mare Șlem.

Anul acesta, la Rolland Garros, avem.

Încep cu bărbatul, pentru că este deja calificat în sferturi. Florin Mergea (alături de croatul Marian Draganja), mai slab cotați decât, de exemplu, perechea Tecău – Rojer, au depășit pe rând, cuplurile Frystenberg – Matkovski (cap de serie 8), Gabashvili – Kukushkin, Lopez – Melzer, și vor întîlni azi de la ora 14.00 pe Nestor – Zimonjic. Mergea este (cred) la cel mai înalt moment al carierei.

mergea

Irina Begu este și ea pe cai mari. Depășind performanța mult mai bine clasatei Monica Niculescu, a ajuns în optimile probei de dublu feminin, împreună cu italianca Karin Knapp. Ele au trecut până acum de Barthell – Razzano, apoi de Kops-Jones – Spears (favorite 6), iar azi de la ora 15.20 joacă cu Muguruza – Suarez Navarro. Și pentru Irina cred că e cea mai bună performanță a carierei.

BeguKnapp

Simona e în grafic. A depășit până acum pe Kleybanova, Watson, Torro Flor, fără să piardă vreun set, și doar cu 11 gameuri pierdute până acum. Azi va juca împotriva americancei Stephens, de la 14.45. Simona, pornită în turneu ca favorită nr. 4, a devenit principală candidată la titlu, în condițiile în care primele 3 favorite (Serena, Na Li și Radwanska) au fost deja eliminate. Totuși au rămas în cursă Sharapova, Kuznețova, Jankovici, așa că mai e mult până departe.

simona-halep-roland-garros-121803-1

Să le ținem pumnii tuturor!

Off, fetelor!

Fetele care ne-au adus atâtea bucurii, Sorana şi Simona, au început slab săptămâna.

Ieri, în primul tur la Porsche Tennis Grand Prix de la Stuttgart, Sorana s-a înclinat în fața Juliei Goerges (1-6, 5-7), iar acum câteva minute, surprinzător, Simona Halep (favorită 2)a pierdut în fața Svetlanei Kuznețova (5-7, 6-7 (4)). După ce în primul set Simona a condus cu 5-2 și se părea că nu va avea probleme cu rusoaica, a urmat o cădere (posibil din cauza durerilor la spate pe care le-a acuzat în mai multe rânduri) și a poerdut 6 game-uri la rând, având la un moment dat o serie de 15 puncte pierdute consecutiv.

Setul al doilea a fost mai echilibrat, s-a mers cap la cap, ambele jucătoare au făcut câte un break, şi s-a decis definitiv în faţa rusoaicei.

Capul sus fetelor, vă așteptăm revanșa în turneele următoare!