RADET, eterna poveste

Au trecut 3 ani, nu s-a schimbat nimic, chiar nimic.

Nici cu maşina nu mi-e bine

Alaltăieri mă lăudam că m-am apucat să mă dau cu metroul. Ieri, ploaia şi necuratul m-au înghiontit să fac şi eu ca tot bucureşteanul când plouă: în loc să îmi iau umbrela mi-am luat maşina. Şi iar mi-am şifonat zen-ul, ca să mă exprim academic.

În afară de cele 70 de minute petrecute pe ruta Ozana – Crângaşi, am beneficiat şi de încă vreo 60 de minute bonus la întoarcere, pe ruta Crângaşi – Agricultori, din care în 35 de minute am reuşit performanţa de a parcurge fix o staţie de autobuz, pe Dacia, între Calea Victoriei şi Romană. Mai bine luam ploaia şi vântul în piept de două ori câte un sfert de oră, fi-mi-ar capu’.

Şi cum să îţi păstrezi zen-ul intact când destui tolomaci merg cu luminile stinse când afară e super înnorat, plouă, geaurile sunt aburite, iar ei vor să se strecoare nevăzuţi? Ăştia au impresia că le consumă maşina mai puţin dacă merg cu lumina stinsă? Sau cred că în factura de lumină de acasă le vine şi curentul consumat de faruri?

În rest, tembeli care intră tare în bălţi, fără să le pese de pietoni sau alte maşini, tâmpiţi (dar, cu scuzele de rigoare, mai ales tâmpite sau taximetrişti) care nu te-ar lăsa să te bagi că ce, tu ai cedează, şi poţi să stai două zile în intersecţia aia, că şi aşa se circulă greu, cretini care blochează intersecţia, că deh, să fie şi ei acolo, în mijloc, chiar dacă nu se mai poate trece, şamd

Aşa că azi m-am întors la metrou.

 

Baftă!

Publicitate

Atenție, se inchid ușile!

După vreo 19 ani (cu vreo 3 pauze de câte o lună, prin amabilitatea Poliției Române) de mers la serviciu cu mașina, a venit vremea să merg regulat cu metroul. Din cauză de timp, costuri, comoditate, un pic de mișcare zilnică, de vreo două săptămâni mă „dau” zilnic cu metroul.
M-am reîntâlnit cu nesimțirea : cei certați cu apa și săpunul, bărbații care se înghesuie să prindă un scaun liber inghiontind femeile din drumul lor,  cei care, pe scaun stând, se uită cu insistență în telefonul personal atunci când în fața lor stă o doamnă , cei care se reped să urce în vagon înainte să coboare cei dinăuntru, cei care rămân cu ditamai rucsacul în spinare și fac liber în jurul lor prin niște piruete mai mult sau mai puțin grațioase, cei care vorbesc la telefon atât de tare încât nu îmi mai aud nici muzica din căștile personale (apropos, am avut nevoie de un update major la play list și de căști noi).
Totuși ajung mai liniștit la birou decât după o oră de șofat prin București 🙂
Am descoperit stații cu nume noi,  din păcate am redescoperit și milioanele de patiserii , covrigării și fornetării,  dar și lume bună , simțită,  simpatică, zâmbitoare.
Ne vedem mâine dimineață! Atenție, se inchid ușile!