Din ciclul „Toate mi se întâmplă numai mie!”

De vreo două săptămâni lui fiu-meu i se mișca un dințișor. Nimic impresionant, doar că era primul dinte de lapte pe cale de a lua drumul spre Zâna Măseluță. Acum două seri am observat că deja sub el se chinuia să iasă dintele ăla, definitivul. Fiind cam slab de înger, am decis să apelăm la ajutorul unui stomatolog, să îi scoată dințișorul.
Zis și făcut. Am pus mâna pe Google și am găsit câteva cabinete pe lângă casă. Ne-am dus la primul dintre ele. Elegant, curat, și pe firmă scria „Stomatologie copii”. Excelent, ne-am gândit, dacă ne place rămânem clienți aici. Ne-a deschis doamna asistentă. I-am spus în două vorbe că trebuie să îi scoată lui fiu-meu un dinte de lapte care abia se mai ține.
Și a început: Trebuie să o așteptăm pe dna doctor să iasă, că tocmai a intrat la un pacient. Ok. Că întâi trebuie să facă o ședință de cunoaștere cu copilul, să îi explice ce o să îi facă, să nu prindă frică de dentist. Părea ok până aici. Pe urmă ne-a spus că îi va face o programare săptămâna viitoare, că pentru „consultația” de azi vom plăti 50 de lei, iar „extracția” va costa 150 de lei. Mi s-a părut enorm, am zis „mulțumesc” și am plecat.
Ce naiba, 150 de lei a plătit doamna mea pentru o extracție de măsea de minte care a durat mai mult de o oră.
Am sunat la alt cabinet, ne-am dus acolo, ne-a primit o doctoriță foarte drăguță, l-a pus pe scaun, a vorbit un pic cu el, i-a dat un fâs, i-a scos dintele cu mâna în 3 secunde și m-a costat 30 de lei.
De 7 ori mai ieftin, și probabil de 7 ori mai repede.

image

Anunțuri

Copiii noștri sunt mai deștepți ca noi

De ceva vreme am reușit să îl conving pe fiu-meu să își strângă jucăriile înainte de culcare. Recunosc, am folosit o stratagemă nu tocmai ortodoxă, în sensul că l-am amenințat că după ce se culcă îi arunc la gunoi toate jucăriile pe care nu le pune la locul lor pentru că înseamnă că nu îi mai trebuiesc.

În seara asta mi-a arătat triumfător una din mașinuțele lui preferate  și a decretat:

– Tati, nu ai voie să arunci jucăriile la gunoi!

– De ce?

 – Uite, are X!

– ?????

–  Uite: x trash

Semnul ăsta tronează cam pe toate jucăriile 😦

Ce-i de făcut?

Bucharest Trophy 2014

Am câștigat o invitație la Sport Total FM, la emisiunea lui Narcis Drejan.
Așa am ajuns cu fiu-meu la finală. Fetele de la CSM Bucuresti Oficial le-au învins pe cele de la Buducnost cu 24-20 (12-12) și noi am urmărit un spectacol agreabil. Pe lângă meciul interesant și încheiat cu victorie pentru fetele noastre, ne-au încântat jocurile de lumini, marjoretele, mascotele, galeria, festivitatea de premiere (cu mici scăpări), chiar și fetele care ștergeau podeaua 🙂

O seară superbă!

                                

Vestiarul

De vreo lună mă duc cu fii-miu de două ori pe săptămână la înot. Mergem la Bazinul din Complexul Național Lia Manoliu (sau care o mai fi numele lui acum).
Vestiarele sunt aproape neschimbate de acum aproximativ 40 de ani, când am fost eu prima oară acolo. Ușile sunt mai noi, de plastic, dușurile și toaletele, dar în rest, băncuțele și dulăpioarele sunt neschimbate.
La bazin sunt două vestiare: unul pentru femei și unul pentru bărbați, normal. Pentru mine e ok, intru cu fii-miu la bărbați. Ce fac însă domnii care își aduc fetițele sau doamnele care vin cu băieții la înot? E o situație ciudată, incomodă, ținând cont de faptul că sunt și băieți / fete mari, de peste 10 ani, care se schimbă în acele vestiare.
Eu am văzut în vestiarul bărbaților o grămadă de mămici, am văzut și tați care își schimbă fetițele, și am înțeles că și în vestiarul fetelor e la fel. După cum spuneam, e ciudat dar, pe undeva, de înțeles.
Ce nu pot înțelege e că unele doamne rămân în vestiar și pe timpul în care copiii sunt în bazin, o oră, două. Oare de ce zăbovesc acolo în loc să aștepte afară, sau în hol dacă vremea e urâtă? Pe una am văzut-o mai mult de o oră atârnată cu telefonul de o priză în vestiar. Or sta să își clătească ochii?
Ați întâlnit situații din astea? Vouă cum vi se pare?

La Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida”

Azi a fost ultima zi de vacanță de grădi. Am hotărât să nu mai car copilul după mine la serviciu dar, în loc să ne facem de cap ca băieții prin oraș, ploaia nu a ținut cu noi și s-a încăpățânat să ne țină în casă.

După amiază am dat o fugă până la Muzeul Național Tehnic „Prof. dr. Dimitrie Leonida”.

A fost o vizită mai mult pentru mine decât pentru Matei, care a fost interesat doar de mașini, motocilete, locomotive și motoare, deși muzeul are o grămadă de chestii interesante pentru cei pasionați de tehnică, dar care au mai mult de 6 ani 🙂

Muzeul este la intrarea dinspre Bd. Mărășești în Parcul Carol, nu e aglomerat de loc, iar prețul biletului este de 10 lei pentru adulți, 5 pentru copiii peste cinci ani și mi se pare mai mult decât rezonabil.

Am simțit și un ușor gust amar când am dat printre exponate de o bicicletă semicursieră Pegas ca cea pe care am primit-o ca premiu de la ai mei când am intrat  la liceu. Doamne, ce bătrân sunt!

2014-06-27 16.14.02

Mai jos sunt câteva poze, iar o galerie mai mare găsiți aici: