Și Simona merge mai departe

Simona e prima dintre fetele noastre rămase în cursă la Miami care trece în optimi.
Nu a fost ușor meciul cu Julia Goerges (66 WTA). Simo a pornit ca diesel-ul, s-a încălzit greu, astfel că primele 3 game-uri au revenit nemțoaicei. Românca s-a scuturat, a schimbat și câteva vorbe cu Daren Cahill, a întors la 5-3 și până la final a mai cedat doar două game-uri.
In final s-a impus cu 6-4 6-1. 
Simona e pe drumul cel bun, sper să ajungă cât mai repede la nivelul din ultimii 2 ani.
Hai Simona!

Anunțuri

Ce fete!

N-am mai scris demult, dar în seara asta două meciuri de tenis m-au dezmorțit. Și, culmea, nu a jucat Simona.

Ambele meciuri s-au jucat la Miami, în turul II.

Mai întâi Monica Niculescu a jucat împotriva chinezoaicei Peng, una din multele chinezoaice Peng, locul 668 mondial, dar fostă locul 8,parcă. În primul set 4-0, 4-1, 6-1 Monica, clar. Începe și setul 2 cu 3-0,totul mergea lin. După care Peng câștigă 6 game-uri la rând și setul 2.  După care Moni câștigă 6 game-uri la rând și setul decisiv. IN CRE DI BIL!

În celălalt meci, Irina Begu care revine greu după o accidentare, contra nemțoaicei Lisicki, 37 mondial. Primul set echilibrat, se merge cap la cap, câștigă Irina cu 6-4.  Apoi câștigă primul game, după care le pierde pe următoarele 11!!!! Scorul devenise 1-1 și 5-0 în decisiv. După care începe nebunia. Irina câștigă 6 game-uri, întoarce la 6 – 5 în decisiv și servește pentru meci, dar Lisicki face break și duce meciul în tie-break, pe care Irina îl câștigă clar cu 7 –  2. din nou, IN CRE DI BIL!

Bravo, fetelor! Mulțumim, fetelor!

Turneul WTA Bucureşti prin ochii jurnalistului sportiv

Articolul din care am luat fragmentul de mai jos e scris de Narcis Drejan și a apărut pe site-ul ilfovsport.ro.

Merită citit!

„Publicul român e educat pe stadioanele de fotbal, ba chiar m-am temut ca la finala dintre Simona Halep şi Roberta Vinci să nu apară vreo galerie care să urle ca la degajările portarului, cu oooooo …Şi să o luăm pe puncte:Publicul român e educat pe stadioanele de fotbal, ba chiar m-am temut ca la finala dintre Simona Halep şi Roberta Vinci să nu apară vreo galerie care să urle ca la degajările portarului, cu oooooo …Şi să o luăm pe puncte:

Găsiţi articolul complet aici:

http://www.ilfovsport.ro/romanul-si-tenisul-baba-si-mitraliera/

Vestiarul

De vreo lună mă duc cu fii-miu de două ori pe săptămână la înot. Mergem la Bazinul din Complexul Național Lia Manoliu (sau care o mai fi numele lui acum).
Vestiarele sunt aproape neschimbate de acum aproximativ 40 de ani, când am fost eu prima oară acolo. Ușile sunt mai noi, de plastic, dușurile și toaletele, dar în rest, băncuțele și dulăpioarele sunt neschimbate.
La bazin sunt două vestiare: unul pentru femei și unul pentru bărbați, normal. Pentru mine e ok, intru cu fii-miu la bărbați. Ce fac însă domnii care își aduc fetițele sau doamnele care vin cu băieții la înot? E o situație ciudată, incomodă, ținând cont de faptul că sunt și băieți / fete mari, de peste 10 ani, care se schimbă în acele vestiare.
Eu am văzut în vestiarul bărbaților o grămadă de mămici, am văzut și tați care își schimbă fetițele, și am înțeles că și în vestiarul fetelor e la fel. După cum spuneam, e ciudat dar, pe undeva, de înțeles.
Ce nu pot înțelege e că unele doamne rămân în vestiar și pe timpul în care copiii sunt în bazin, o oră, două. Oare de ce zăbovesc acolo în loc să aștepte afară, sau în hol dacă vremea e urâtă? Pe una am văzut-o mai mult de o oră atârnată cu telefonul de o priză în vestiar. Or sta să își clătească ochii?
Ați întâlnit situații din astea? Vouă cum vi se pare?