Un pahar de Pepsi de 80 de lei, cald 

​Cum mă tolănisem eu liniștit pe canapea, cu gândul să savurez paharul de Pepsi rece după o masă copioasă, ghici ce-mi trece prin cap : Băi, trebuie să îmi mașina de la spălătorie. Zis și făcut. Sortul și tricoul pe mine. Fuga la spălătorie, decartat 25 de lei, luat mașina, observat că numărul din spate stă să cadă. Fuga cu mașina la Târg, la Vitan, plătit 10 lei intrarea, 5 lei suportul de număr, 5 lei o șurubelniță (că nu aveam la mine), rezolvat în 5 minute. Pe drum, mă sună ai mei:ia-ne și nouă ceva dulce. Fuga la Alice, decartat 35 leilei, rezolvat. 

După aproape o oră am revenit acasă, am dat peste cap paharul de Pepsi (nu mai era chiar rece și am zis să vă povestesc și vouă. 

Și Simona merge mai departe

Simona e prima dintre fetele noastre rămase în cursă la Miami care trece în optimi.
Nu a fost ușor meciul cu Julia Goerges (66 WTA). Simo a pornit ca diesel-ul, s-a încălzit greu, astfel că primele 3 game-uri au revenit nemțoaicei. Românca s-a scuturat, a schimbat și câteva vorbe cu Daren Cahill, a întors la 5-3 și până la final a mai cedat doar două game-uri.
In final s-a impus cu 6-4 6-1. 
Simona e pe drumul cel bun, sper să ajungă cât mai repede la nivelul din ultimii 2 ani.
Hai Simona!

Ce fete!

N-am mai scris demult, dar în seara asta două meciuri de tenis m-au dezmorțit. Și, culmea, nu a jucat Simona.

Ambele meciuri s-au jucat la Miami, în turul II.

Mai întâi Monica Niculescu a jucat împotriva chinezoaicei Peng, una din multele chinezoaice Peng, locul 668 mondial, dar fostă locul 8,parcă. În primul set 4-0, 4-1, 6-1 Monica, clar. Începe și setul 2 cu 3-0,totul mergea lin. După care Peng câștigă 6 game-uri la rând și setul 2.  După care Moni câștigă 6 game-uri la rând și setul decisiv. IN CRE DI BIL!

În celălalt meci, Irina Begu care revine greu după o accidentare, contra nemțoaicei Lisicki, 37 mondial. Primul set echilibrat, se merge cap la cap, câștigă Irina cu 6-4.  Apoi câștigă primul game, după care le pierde pe următoarele 11!!!! Scorul devenise 1-1 și 5-0 în decisiv. După care începe nebunia. Irina câștigă 6 game-uri, întoarce la 6 – 5 în decisiv și servește pentru meci, dar Lisicki face break și duce meciul în tie-break, pe care Irina îl câștigă clar cu 7 –  2. din nou, IN CRE DI BIL!

Bravo, fetelor! Mulțumim, fetelor!

23, a doua oară

Am un sentiment de déjà-vu. Parcă am mai împlinit o dată vârsta asta frumoasă. Tânăr, neliniştit, fără griji şi fără bani, fără obligaţii, cu pletele în vânt. Da, cam aşa era.

De fapt are şi vârsta asta frumuseţea ei. M-am maturizat, m-am liniştit, am griji în loc de bani, am obligaţii de care mă bucur în fiecare zi, doar pletele s-au cam scuturat şi s-au decolorat de tot, lasând locul kilogramelor.

 

Hai să trăim! La mulţi ani!

Vă urez să avem un an excepţional. La mulţi ani!

WordPress îmi face obişnuitul cadou de an nou. Un an slăbuţ spre dezastruos din punct de vedere al activităţii mele pe planuri bloggeristice. Fie nu am avut ce scrie, fie nu am avut chef, fie nu m-am priceput. Rămâne de văzut în 2016.

Vă urez să avem un an excepţional. La mulţi ani!

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2015 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

A New York City subway train holds 1,200 people. This blog was viewed about 3,800 times in 2015. If it were a NYC subway train, it would take about 3 trips to carry that many people.

Click here to see the complete report.

Nici cu maşina nu mi-e bine

Alaltăieri mă lăudam că m-am apucat să mă dau cu metroul. Ieri, ploaia şi necuratul m-au înghiontit să fac şi eu ca tot bucureşteanul când plouă: în loc să îmi iau umbrela mi-am luat maşina. Şi iar mi-am şifonat zen-ul, ca să mă exprim academic.

În afară de cele 70 de minute petrecute pe ruta Ozana – Crângaşi, am beneficiat şi de încă vreo 60 de minute bonus la întoarcere, pe ruta Crângaşi – Agricultori, din care în 35 de minute am reuşit performanţa de a parcurge fix o staţie de autobuz, pe Dacia, între Calea Victoriei şi Romană. Mai bine luam ploaia şi vântul în piept de două ori câte un sfert de oră, fi-mi-ar capu’.

Şi cum să îţi păstrezi zen-ul intact când destui tolomaci merg cu luminile stinse când afară e super înnorat, plouă, geaurile sunt aburite, iar ei vor să se strecoare nevăzuţi? Ăştia au impresia că le consumă maşina mai puţin dacă merg cu lumina stinsă? Sau cred că în factura de lumină de acasă le vine şi curentul consumat de faruri?

În rest, tembeli care intră tare în bălţi, fără să le pese de pietoni sau alte maşini, tâmpiţi (dar, cu scuzele de rigoare, mai ales tâmpite sau taximetrişti) care nu te-ar lăsa să te bagi că ce, tu ai cedează, şi poţi să stai două zile în intersecţia aia, că şi aşa se circulă greu, cretini care blochează intersecţia, că deh, să fie şi ei acolo, în mijloc, chiar dacă nu se mai poate trece, şamd

Aşa că azi m-am întors la metrou.

 

Baftă!