La mulți ani, Bunica! – ediția 102

Am ajuns și la 102!

Despre BUNICA am scris acum doi ani aici și aici, anul trecut aici. Anul ăsta pun doar câteva poze.

Anul acesta Bunica e bine. Azi ne-am strâns în jurul ei nepoții și strănepoții din București (cei din Timișoara poate vin la vară, nu?). Am văzut-o liniștită și, mai ales, fericită.

La mulți ani, Bunica!

Am ajuns la ediția 102. Sperăm să mai fie multe de aici înainte.

Anunțuri

Stăpânul lumii, vreme de-o săptămână

Foarte tare, plin de înțelesuri pentru noi, cei trecuți de … 25 de ani 🙂

Forever Phoenix

Am constatat, nu o singură dată, că dracii ăştia de copii nu ştiu mai nimic despre ce au trăit părinţii lor, pe când nu erau părinţii lor, încă.

De aceea m-am gândit să scriu. Poate litera va ajunge, peste ani, în ochii Anei. Acum, nu ar înţelege-o şi, mai mult, ar agasa-o.

Aveam vreo 14 ani. Eram prin clasa a 8-a, parcă. Am primit de Crăciun, acel hulit (de către comunişti) Crăciun, un casetofon. Mic. Negru. Pe frontonul de plastic ieftin scria SHARP. Sharp, nene, nu vreo marcă de care nu auzise nimeni. Nu-i aşa că, dacă ai sub 25 de ani, n-ai auzit vreodată de marca asta? Noi auzisem. Nu era chiar Philips, dar auzisem. Îl ţineam la piept, încântat de bogaţia neaşteptată a cadoului, trăgând în piept mirosul ăla, totuşi atât de urât, de plastic nou şi ieftin. Mai aveam în casă un casetofon, mai mare, al alor…

Vezi articol original 373 de cuvinte mai mult

2014 in review

Am fost cam puturos, aşa că abia acum bag şi eu review-ul vieţii.

Sper să avem cu toţi un an mai bun!

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2014 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

The concert hall at the Sydney Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 17,000 times in 2014. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 6 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

Copiii noștri sunt mai deștepți ca noi

De ceva vreme am reușit să îl conving pe fiu-meu să își strângă jucăriile înainte de culcare. Recunosc, am folosit o stratagemă nu tocmai ortodoxă, în sensul că l-am amenințat că după ce se culcă îi arunc la gunoi toate jucăriile pe care nu le pune la locul lor pentru că înseamnă că nu îi mai trebuiesc.

În seara asta mi-a arătat triumfător una din mașinuțele lui preferate  și a decretat:

– Tati, nu ai voie să arunci jucăriile la gunoi!

– De ce?

 – Uite, are X!

– ?????

–  Uite: x trash

Semnul ăsta tronează cam pe toate jucăriile 😦

Ce-i de făcut?