Vai Steaua noastră!

Le recomand celor care sărbătoresc înfrângerea Stelei să o facă decent, cu gândul la cele șase încasate la Giurgiu, sau la matineul la care vor reveni curând. În altă ordine de idei, Steaua se poate concentra acum asupra unui campionat de căcat pe care îl domină fără probleme de doi ani jumate, chiar și fără patron, nume, fotbaliști și spectatori. Halal!

Coregrafii (?) pe stadioane

Astă seară am avut meci. Derby. Steaua – Dinamo. Frumos. Și au câștigat ai mei. Cu 5-2. Și mai frumos. Chiar m-am bucurat și am făcut show prin casă, de astă dată fără fi-miu, care parcă e mai atras de te nis decât de fotbal. Continuă lectura

Despre graţierea (sau nu) lui Gică Popescu cu cuvintele altuia

Am tot vrut să scriu despre cutremurul din fotbalul românesc (condamnările din Dosarul Transferurilor şi schimbarea preşedintelui FRF).

Am avut altele de făcut şi/sau scris, şi între timp s-a scris în draci despre aceste teme şi s-au enunţat o mie de puncte de vedere.

Dan, al cărui blog vi-l recomand aproape săptămânal, a scris un articol în care a expus un punct de vedere foarte, foarte apropiat de al meu aşa încât, cu îngăduinţa lui, îl redau mai jos:

Cetățeanul turmentat, martie 2014 : „Eu ce petiție semnez ?”

„Cei din dosarul transferurilor au fost condamnați de două femei care nu se pricep la fotbal”, zice Mircea Lucescu, dovedind încă o dată că în 99, 99% din cazuri, dacă ești prost e bine să stai acasă. Și nu acasă în fotoliul din living sorbind din cafea, ci acasă în baie, pitit între mașina de spălat și cadă. Sau după coșul de rufe murdare. E o intreprindere riscantă să te apuci acum să îți dai cu părerea pe subiect atâta vreme cât au curs deja râuri de cerneală, tocind toate cuvintele ce puteau fi rostite, pe toate mediile de comunicare, și s-a spus cam tot ce se putea spune. Dar iată că, atunci când credeai că tema a fost epuizată și că nu mai e loc de alte opinii deși – vorba francezului Dostoievski : opinions are like belly button, everybody has one, mai apare câte o voce „autorizată”, alta decât cea a lui Zgonea, care de la înălțimea unui soclu de marmură sau pur și simplu cu „autoritatea” găinii cocoțate pe un munte de gunoi, continuă să se exprime. Paroxismul verdictelor atinge cote demne de o cauză mai bună dar ele sfârșesc în a fi concentrate în sărăcia a doar două poziționări : ești pentru sau ești contra. Votezi petiția pentru grațiere sau pe cea care spune „Stop grațierii !”. Ești gică-popescian sau îl înjuri. Ce rămâne ca spațiu în care mai poți jongla este doar nemăsurata bogăție a fondului lexical al limbii care-ți permite să-ți colorezi și să-ți îmbraci gândurile într-o varietate tipic românească de forme.

Dacă e să mă întrebați pe mine, mi se cam fâlfâie de vacarmul stârnit în jurul condamnării „baciului”. Îmi e destul de ușor să ocup o poziție de asumată neutralitate, afirmând asemenea lui Sartre că „L’enfer c’est les autres”, unde „ceilalți” sunt cei ce au ales să se implice în vreun fel în această poveste. Fiindcă minima „logică” impusă de vremuri, mă determină să consider orice decizie care se va lua în cazul lui Gică Popescu  ca pe o palmă dată justiției : grațierea creează un precedent periculos ea funcționând în afara motivelor „clasice” pentru care s-a produs până acum (motive medicale ori umanitare) și e destul de complicat să îi explici copilului tău de ce, orwellian, o persoană cu notorietate publică, o vedetă, este „mai egal” în fața legii decât cei ce trăiesc anonim iar refuzul acordării grațierii în condițiile existenței unei aparent consistente presiuni publice îl va transforma pe Gică Popescu în găina cu ouă de aur a parlamentarilor ce țin dosit în sertare, gata de a-l reanima, proiectul legii amnistiei. Că una e să ieși la tribuna Parlamentului și să propui o lege care să ducă la eliberarea unor borfași din pușcării – și-atât, și alta e ca, printre altele, să justifici „necesitatea” promovării unei astfel de legi prin aceea că ea vine să răspundă dorinței „poporului” care-l dorește liber pe Gică Popescu. Valul de simpatie populară, benzile galbene ale breaking-news-urilor cu „baciul” ieșind pe poarta penitenciarului, le-ar asigura un protector con de umbră miilor de nelegiuți ce se vor strecura pe lângă el pe aceleași porți spre o nemeritată libertate.

Astfel că indiferent de finalitate, statutul de condamnat al fostului căpitan al naționalei ne-a pus din nou în postura de a alege între două rele. Ori eu unul, refuz să fac lucrul acesta cu riscul de a fi catalogat drept laș. Rămân împăcat cu propria-mi conștiință și acesta e singurul lucru care mai contează pentru mine într-o țară în care viitorul prefigurat de cohortele de tineri meloman-eliști și de fufițe îmbrăcate în colanți cu imprimeuri „leopard” îmi dau tot atâtea speranțe că mă voi bucura de o pensie tihnită cam câte are-un somalez de a primi la micul dejun croaissant și caffe-latte.

Am fost și rămân printre cei care se bucură de fiecare dată atunci când un sportiv român reușește o performanță notabilă. Mi-am permis să mă substitui lor și să consider că victoriile sunt și ale mele. În aceeași măsură am fost trist pentru înfrângeri. Constat însă acum că se înmulțesc cazurile în care comportamentul din afara arenelor sportive ale unor idoli este inacceptabil. În afara terenului de tenis Ilie Năstase e doar un golănaș mărunt. Coborând de pe bârnă, Nadia Comănici mă îndeamnă să îmi hrănesc copilul cu margarina care, în țara ei de adopție, este interzisă. Pe Țiriac nu l-a văzut nimeni investind în industrie sau agricultură – veleitățile sale de om de afaceri regăsindu-se doar în șmechereala comerciantului ori în cămătăria bancară sau cea a asigurărilor, în schimb nu ratează nicio ocazie de a afișa un comportament de grof, împușcând mistreți ca să-și alunge plictiseala.  Iar Mircea Lucescu, un om cu o carieră frumoasă ca fotbalist și cu vitrină impresionantă de trofee ca antrenor, vine acum să-mi spună că, cei 8 infractori dovediți se află în spatele gratiilor fiindcă au fost judecați de două femei care nu se pricep la fotbal. De parcă Gică Popescu ar fi fost condamnat pentru un fault în careu sau pentru un corner bătut prost. Pe aceeași logică, cei care judecă un circar pentru trafic de droguri ar trebui să știe să dreseze un tigru, cei care condamnă un medic pentru mânării cu rețete compensate ar trebui să fie capabili să te opereze de varice iar cei care bagă în închisoare o prostituată ar trebui să aibă măcar un adulter la activ. Asta lăsând deoparte, coane Lucescule, că zicerea matale, privită din colțul din care mă uit eu, pare și-un pic misogină. Dar asta e altă poveste.