Piesa de la miezul nopții – 43

Discutam aseară cu cineva despre Phoenix. Și m-am gândit: chiar, n-am băgat nici o piesă de-a lor.

Mi-am amintit o întâmplare haioasă din vara lui 1990.

Se organiza o cântare măreață pe undeva pe lângă Palatul Copiilor. Erau pe afiș multe trupe bune: mi-aduc aminte de Iris, Holograf, Timpuri Noi parcă și, cap de afiș, Phoenix.

Nu-i văzusem niciodată, nici măcar la televizor, îl știam pe Baniciu și cam atât.

Stăteam cu un bun prieten în mulțime, așteptându-i pe cei de la Phoenix, când am văzut aprope de noi, în public, un tip înalt, solid, trecut de 40 de ani, cu părul grizonat, lung, strâns în coadă, cu barbă, geacă și bocanci de piele.  Mamă, ce rocker adevărat, ne-am gândit, oare așa vom fi și noi peste 20 de ani?

Mai târziu l-am văzut pe scenă: era Nicu Covaci!

Vă las cu o piesă foarte dragă mie, Mica Țiganiadă.

Publicitate

Plec la mare

Luni începe binemeritatul meu concediu. Spre deosebire de ultimii 4-5-6-…. nu ştiu câţi ani, nu am nimic, dar NIMIC aranjat.

Aşa că, deşi aveam principiul că dacă nu am bani suficienţi pentru litoralul românesc trebuie să mă duc la bulgari, din lipsă de timp o să dau o fugă la mare, la noi.

Singura staţiune care mi se pare acceptabilă este Năvodari.

Aşa că vă rog daţi-mi nişte sugestii, recomandări, dacă aveţi.

Mulţumesc.

M-am întors cu Piesa de la miezul nopții – 42

Pentru că mi-a revenit pofta de scris, până  îmi pun ordine în gânduri ascultați Gloria Gaynor – I Will Survive și ziceți voi dacă nu e foarte mișto.

S-a întors Mițu, (poate) mă întorc și eu

Acum aproape un an ne-am luat motan. De fapt Matei ne-a luat. Eram în ultima zi de concediu la Breaza și în curtea vecină erau vreo 5-6 pisoi. S-a îndrăgostit pe loc de unul din ei și gata, i-am făcut loc în mașină la întoarcere.

Avea vreo 2-3 luni și a crescut împreună cu Matei.
S-au jucat, s-au iubit, s-au ciocănit (zgârieturile de pe mâinile, picioarele și obrajii lui Matei, dar și capacele pe care le-a încasat Mițu stau mărturie). Chestia cu zgâriatul ne-a pus prima pe gânduri. Deși doamna mea i-a făcut un program săptămânal de mani-pedi, nu era suficient. Apoi a venit vara asta, iar Mițu a devenit o sursă permanentă de păr care sare în toate direcțiile. Asta ne-a pus și mai tare pe gânduri. Și concediul care se apropie naște întrebarea: ce ne facem cu Mițu?

El locuiește pe balcon. Noi stăm la etajul unu. Până acum a căzut de pe balcon de trei ori, și de fiecare dată l-am recuperat eu, de două ori ziua și o dată pe la 3 dimineața.

Alaltă seară parcă am avut un presentiment, l-am tras în două poze:

Ieri noapte, pe la unu, l-am auzit jos. Căzuse iar. Și m-am gândit să-l las, să se descurce. Mi-era tare milă de el, dar de noi și de sănătatea noastră mi se rupea sufletul. Am încercat să îi găsesc stăpân dar nu am reușit. Și m-am gândit că asta va fi momentul.
Dimineață Matei nu m-a întrebat nimic. Mă gândeam cu groază la seara de ieri.  L-am plimbat pe Matei până pe la 9 seara. Când am urcat a întrebat de pisoi, i-am zis că a plecat în vacanță și a acceptat fără probleme.
Peste 2 minute a ieșit doamna mea în balcon și l-a văzut în fața blocului, în grădină.
M-am teleportat până jos și l-am recuperat. Era cam ciufulit şi cam jegos.

Mi s-a părut un semn faptul că s-a întors, așa că am decis să îl luăm sus.
Vorba e: ce facem în continuare?

 

Aşa că am profitat de ocazie să mai scriu ceva după două luni de pauză.

Vine şi concediul, aşa că (poate) mă reapuc de scris.

Posted from WordPress for Android