Când aparatul de cafea e mai deștept decât prevede legea

Dau să cumpăr o cafea de la un aparat din ăla mai deștept decât prevede legea la Mol Otopeni. Până să învăț toți pașii a început să pregătească cafeaua mea de 400 ml Caramel Latte draci laci. Noroc că mi-a bingănit ceva că nu am pus pahar. Am intrat în  panică. Am înhățat un pahar, l-am pus în locul cu pricina, a pornit mașinăria dar…. paharul era de 300.ml. De 400 nu erau. Am urlat: nu mai sunt pahare de 400!!!! O tută mă întreabă suav: Nuu? Eu: nuuuuuuuu!. Până mi l-a adus se terminase de preparat cafeaua care, culmea, încăpuse în pahar. Și am intrebat: nu vi se pare ciudat ca o cafea de 400 ml să încapă într-un pahar de 300? -Ați avut noroc! Si pahare de400 nu prea mai avem. Asta a fost răspunsul 🙂 🙂 🙂 Să nu îi dai cu dinții de aparat?

Publicitate

Și Simona merge mai departe

Simona e prima dintre fetele noastre rămase în cursă la Miami care trece în optimi.
Nu a fost ușor meciul cu Julia Goerges (66 WTA). Simo a pornit ca diesel-ul, s-a încălzit greu, astfel că primele 3 game-uri au revenit nemțoaicei. Românca s-a scuturat, a schimbat și câteva vorbe cu Daren Cahill, a întors la 5-3 și până la final a mai cedat doar două game-uri.
In final s-a impus cu 6-4 6-1. 
Simona e pe drumul cel bun, sper să ajungă cât mai repede la nivelul din ultimii 2 ani.
Hai Simona!

Atenție, se inchid ușile!

După vreo 19 ani (cu vreo 3 pauze de câte o lună, prin amabilitatea Poliției Române) de mers la serviciu cu mașina, a venit vremea să merg regulat cu metroul. Din cauză de timp, costuri, comoditate, un pic de mișcare zilnică, de vreo două săptămâni mă „dau” zilnic cu metroul.
M-am reîntâlnit cu nesimțirea : cei certați cu apa și săpunul, bărbații care se înghesuie să prindă un scaun liber inghiontind femeile din drumul lor,  cei care, pe scaun stând, se uită cu insistență în telefonul personal atunci când în fața lor stă o doamnă , cei care se reped să urce în vagon înainte să coboare cei dinăuntru, cei care rămân cu ditamai rucsacul în spinare și fac liber în jurul lor prin niște piruete mai mult sau mai puțin grațioase, cei care vorbesc la telefon atât de tare încât nu îmi mai aud nici muzica din căștile personale (apropos, am avut nevoie de un update major la play list și de căști noi).
Totuși ajung mai liniștit la birou decât după o oră de șofat prin București 🙂
Am descoperit stații cu nume noi,  din păcate am redescoperit și milioanele de patiserii , covrigării și fornetării,  dar și lume bună , simțită,  simpatică, zâmbitoare.
Ne vedem mâine dimineață! Atenție, se inchid ușile!

Reîntâlnire cu Iris în formula consacrată

Vineri seară a avut loc marea reunire a trupei Iris. Iris care, după  cum v-am tot spus aici, aici, aici, înseamnă mult pentru mine. După trei ani în care a fost înlocuit de Toni Seicarescu și apoi de Rafael, Cristi Minculescu s-a întors alături de trupă. Nu știu pentru cât timp, dar mă voi bucura în continuare de fiecare cântare a lor. Oricum, sună ciudat titulatura Cristi Minculescu și Iris, deoarece Cristi Minculescu egal Iris și Iris egal Cristi Minculescu.
În această perioadă l-am văzut pe Cristi de vreo două ori cu Lotus (hm, bunicel) și de vreo trei ori cu Nuțu Olteanu (foarte buni). Pe Iriși nu i-am văzut niciodată și nu îmi pare rău.
Cântarea a fost bunicică. Emoțional a fost foarte bună. Cristi încă e în voce, e în formă fizică bună, și se vede că i-a fost și lui dor de Iris.
Muzical…. am așa, niște rezerve. După cum v-am tot spus, eu am crescut cu Iris, i-am văzut de foarte multe ori. După anul 2000 au scăpat tare înspre comercial, înspre pop rock, un fel de Holograf, un picuț mai răi, dar tot cu te-am iubit, ai plecat, la la la, bla bla bla. Nu știu dacă e bine sau rău, dar e altfel.
Pe vremea mea, taică, ei cântau pentru rockeri. De jur împrejur vedeai blugi, bocanci, plete, ținte. Lumea bea bere, și mai rar vodcă. Acum cântă pentru toată lumea. Pentru fete care sunt încălțate cu sandale cu tocul cât halba de bere de pe vremuri și se unduiesc lasciv ca niște dansatoare la bară, și beau freshuri și cocteiluri prețioase cu umbreluțe și stuff. Nu mai sunt doar cei care-și scutură pletele și simulează solo-uri de chitară, ci și maneliști care se urcă pe mese și bat cuba hăhăind zgomotos, aruncând cu șervețele în aer.
Și mai suntem noi, grizonații, care am înlocuit pletele cu burțile, și care tresărim la Pe ape, Trenul fără naș, Somn bizar, Floare de Iris sau un cover Highway To Hell. Momentele cu Cristi Hrubaru și Alin Dincă au fost ok, dar nu m-au dat pe spate.
Încă odată vă spun, nu e mai bine sau mai rău, e altfel.
Despre locație: mi-a plăcut Berăria H, mâncare bună, bere bună, spațiu mare, nu se simte fumul de țigare. Un mare minus pentru lumini: cei de acolo nu au mai avut cântări rock? Valter și-a făcut solo-urile în beznă, într-un anonimat total. Iar lumina din spatele lui Cristi îl făcea greu de văzut din spate.
Una peste alta, Bine ai venit acasă, Cristi! Bună seara, prieteni!

P.S. Scuze pentru calitatea pozelor. Am stat departe de scenă  și am folosit telfonul din dotare 🙂

Din ciclul „Toate mi se întâmplă numai mie!”

De vreo două săptămâni lui fiu-meu i se mișca un dințișor. Nimic impresionant, doar că era primul dinte de lapte pe cale de a lua drumul spre Zâna Măseluță. Acum două seri am observat că deja sub el se chinuia să iasă dintele ăla, definitivul. Fiind cam slab de înger, am decis să apelăm la ajutorul unui stomatolog, să îi scoată dințișorul.
Zis și făcut. Am pus mâna pe Google și am găsit câteva cabinete pe lângă casă. Ne-am dus la primul dintre ele. Elegant, curat, și pe firmă scria „Stomatologie copii”. Excelent, ne-am gândit, dacă ne place rămânem clienți aici. Ne-a deschis doamna asistentă. I-am spus în două vorbe că trebuie să îi scoată lui fiu-meu un dinte de lapte care abia se mai ține.
Și a început: Trebuie să o așteptăm pe dna doctor să iasă, că tocmai a intrat la un pacient. Ok. Că întâi trebuie să facă o ședință de cunoaștere cu copilul, să îi explice ce o să îi facă, să nu prindă frică de dentist. Părea ok până aici. Pe urmă ne-a spus că îi va face o programare săptămâna viitoare, că pentru „consultația” de azi vom plăti 50 de lei, iar „extracția” va costa 150 de lei. Mi s-a părut enorm, am zis „mulțumesc” și am plecat.
Ce naiba, 150 de lei a plătit doamna mea pentru o extracție de măsea de minte care a durat mai mult de o oră.
Am sunat la alt cabinet, ne-am dus acolo, ne-a primit o doctoriță foarte drăguță, l-a pus pe scaun, a vorbit un pic cu el, i-a dat un fâs, i-a scos dintele cu mâna în 3 secunde și m-a costat 30 de lei.
De 7 ori mai ieftin, și probabil de 7 ori mai repede.

Papagalul național Mircea Badea dă înapoi

Jalnic, patetic, scârbos, obscen, cretin, obsedat, în două cuvinte  Mircea Badea.

 

Nu vă grăbiți să dați cu pietre

Aventura Simonei la US Open s-a terminat brusc și pe neașteptate.

Bucharest Trophy 2014

Am câștigat o invitație la Sport Total FM, la emisiunea lui Narcis Drejan.
Așa am ajuns cu fiu-meu la finală. Fetele de la CSM Bucuresti Oficial le-au învins pe cele de la Buducnost cu 24-20 (12-12) și noi am urmărit un spectacol agreabil. Pe lângă meciul interesant și încheiat cu victorie pentru fetele noastre, ne-au încântat jocurile de lumini, marjoretele, mascotele, galeria, festivitatea de premiere (cu mici scăpări), chiar și fetele care ștergeau podeaua 🙂

O seară superbă!

                                

25 de ani de când nu mai defilăm

Cei mai copți, așa ca mine, își aduc poate aminte de sărbătorirea zilei de 23 August în perioada comunistă. Oficial se sărbătorea Marea insurecţie naţională armată antifascistă şi antiimperialistă din 1944, și era ziua națională a Republicii Socialiste România. Pe 23 August Regele Mihai a ordonat arestarea Mareșalului Antonescu și întoarcerea armelor împotriva Germaniei. Nu discut acum condițiile în care s-a luat această decizie. Ideea e că atunci a început instaurarea regimului comunist în România.

Eu îmi amintesc că 23 August era zi liberă, și mergeam cu ai mei la pădure. Se organiza paradă militară și defilarea oamenilor muncii, iar  în ultimii ani se organizau mari spectacole omagiale pe Stadionul 23 August. În acea perioadă locuiam în apropierea Stadionului, și îmi amintesc cum se cutremura  strada când intrau zecile de autobuze cu oameni ai muncii care veneau să repete pentru mărețele spectacole. Îmi amintesc că găseam curtea plină de oameni așezași cuminți, pe trepte, la umbră, sau stând frumos la coadă la furtun să bea apă, că nu auzisem noi atunci de apă plată la sticlă 🙂

Am și fost de vreo două ori la defilare, la Brașov, când eram în vacanță, împreună cu unchiul meu. Eram foarte încântat să merg alături de colegii lui, strigam cât mă țineau plămânii Ceaușescu PCR, Ceaușescu și poporul și alte de-astea, mă distram excelent eu, un copilaș fără minte fiind.

Cam așa era:

 

Imnul proştilor

Acest articol a apărut pe blogul domnului I. T. MORAR
Imnul proştilor

Am trăit să o văd şi pe asta, deşi am avut o senzaţie de “déjà vu”: la şedinţa de contopire a PDL în PNL, cînd s-a intonat imnul, s-a sărit peste strofa cu “un nume de Traian. Detalii aveţi aici. Au mai făcut-o şi USL-iştii, prin Marcel Pavel, dacă nu mă înşel. Dacă îm trăi într-o ţară serioasă, asta s-ar numi batjocorirea însemnelor naţionale (imnul, drapelul, stema sînt lucruri de care nu-ţi baţi joc, nu le ciopîrţeşti). Ciopîrţirea imnului este echivalentă cu incendierea unui drapel. Dar cum trăim în România, nu e batjocură, ci prostie. Cei care au avut ideea asta pică de proşti de două ori. Proştii nu vor observa subtilitatea şi, deci, nu-i vor socoti “deştepţi, dom’le, i-au făcut-o Marinarului”. Iar deştepţii îi vor lua de proşti. Orice consilier, chiar şi unul care a terminat facultatea de Instalaţii în Construcţii (gen Bogdan Teodorescu) le-ar fi spus că această şmecherie îi ridică mingi la fileu lui Train Băsescu. Îl victimizează, în cel mai rău caz, dacă nu cumva demonstrează frica piţiponcilor “cu ideea” de cel aflat la Cotroceni. Apoi, ar trebui spus gogomanilor că în imnul României nu e vorba de Traian Băsescu, ci de împăratul Traian. Aşa cum columna lui Traian şi valul lui Traian, de asemenea, nu se referă la Traian Băsescu. În afara împăratului Traian, atunci cînd rostim acest nume, noi, românii, ne putem gîndi la Traian Vuia, Traian Lalescu sau, pentru pedelişti, chiar la Traian Ungureanu.Ciuntirea imnului e o prostie, asta e clar. Vă daţi seama ce ar însemna pentru francezi ză scoată nişte versuri din imnul lor, din Marseieză, mai ales atunci cînd e cîntată chiar în Marsilia, pentru că ele spun “la arme, cetăţeni”, iar Cetatea Foceeană e plină de kalaşnikoave?