La mulți ani tuturor!
La fel ca anul trecut WordPress mi-a trimis niște statistici. Nu mai sunt eu obsedat de numere, dar poate are careva curiozitatea.
The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2013 annual report for this blog.
Here’s an excerpt:
The concert hall at the Sydney Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 12,000 times in 2013. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 4 sold-out performances for that many people to see it.
Sfârșit de an, început de an nou.
Moment obișnuit pentru bilanțuri, dar și pentru planuri, proiecte, promisiuni.
Pe scurt, foarte pe scurt, 2013 a fost pentru mine un an echilibrat, cu bune și cu mai puțin bune.
Am fost sănătoși, și asta e cel mai important. Am avut și mari realizări, din care a doua ca importanță este faptul că după 27 de ani m-am lăsat de fumat!!!
Am avut și neîmpliniri, dar cine nu are? Important este că am ieșit pe plus.
Blogul? Începutul de an a fost fulminant, centenarul bunicii mi-a smuls câteva posturi care au generat un trafic colosal pentru mine. Pe urmă am lăsat-o mai moale, am și stins lumina o perioadă, dar am mai mișcat pe final. Am fost surprins plăcut văzând că au fost câțiva oameni (nu mulți, dar oricum mai mulți decât credeam eu) care m-au întrebat de ce nu am mai scris.
Pentru 2014 îmi doresc să fim sănătoși, să fac mai bine ce n-am făcut bine în 2013, și să ieșim „și mai pe plus”.
Să fiți sănătoși, fericiți, împliniți!
La mulți ani!
Azi am „bifat” și eu Promenada. Și promit să scriu un post despre asta zilele următoare.
Acum vreau să povestesc doar o întâmplare amuzantă.
După cum probabil știți, în mall există o fântână frumușică, de efect. Lumea a aruncat de la început bănuți în ea, în speranța că le va împlini dorințele.
Fi-miu, moț: vreau și eu să îmi pun dorință. I-am dat 50 de bani și hai la fântână.
Aruncă omu’ bănuțul, împreunează mâinile a rugăciune, și zice, cu voce înceată (ceea ce nu îi stă în obicei): îmi doresc să fiu cel mai bun copil din lume!
Eu schimb urgent priviri și șoapte cu doamna mea: tu i-ai spus asta? Nu, tu? Nici eu. Dar cel mai amuzant mi s-a părut privirea unei doamne care era și ea acolo cu fetița, ceva de genul: uite și la ăștia cum și-au dresat puradelul și acum se dau mari cu el.
Adevărul e că fi-miu are antecedente. În vară, în peștera Polovragi, a aruncat un bănuț în fântâniță și a zis: eu îmi doresc o înghețată. Nu cred că a mai auzit fântânița asemenea dorință vreodată.
V-am pupat.
Anul acesta am revenit la parada militară mai optimiști și mai hotărâți decât anul trecut.
În primul rând am plecat înarmați cu steag (de la meciul de tristă amintire cu grecii, de la care n-am mai postat nimic de supărare), ca să nu mai pățim rușinea de anul trecut, când am plâns o oră din cauză că „toți copiii au steag, numai eu nu!”.
Deși ne-am mobilizat și ne-am trezit devreme, nu am ajuns suficient de devreme pentru a prinde loc „în față”, așa că la fel ca și anul trecut nu am văzut decât tehnica militară (adică mașinile și mașinăriile), nu și trupele (adică soldații). Oricum, fi-miu a fost super încântat.
Eu am fost impresionat de tehnică (deh, boală veche, tata a fost militar de carieră și o parte din pasiunea lui mi s-a transmis și mie). Am mai remarcat și faptul că armata a scos la înaintare și cele mai frumoase domnișoare și doamne din dotare, aranjându-le frumos și etalându-le în mașinile care au defilat.
E drept că la final, după paradă, copiii se pozau cu tancurile și domnii se pozau cu domnișoarele în uniformă.
Să menționez și vremea care a fost superbă: senin, călduț, uscat, excelent!
Și față de anul trecut, când nebunia de la metrou m-a făcut să o iau pe jos până la Perla și acolo să mă îndes într-un autobuz full, anul ăsta am luat frumușel un taxi și în 20 de minute eram acasă.
Pun și eu câteva poze aici, iar cine are curiozitate poate viziona mai multe poze în galeria de mai jos.
Alte poze:
Martie din Post 