Reîntâlnire cu Iris în formula consacrată

Vineri seară a avut loc marea reunire a trupei Iris. Iris care, după  cum v-am tot spus aici, aici, aici, înseamnă mult pentru mine. După trei ani în care a fost înlocuit de Toni Seicarescu și apoi de Rafael, Cristi Minculescu s-a întors alături de trupă. Nu știu pentru cât timp, dar mă voi bucura în continuare de fiecare cântare a lor. Oricum, sună ciudat titulatura Cristi Minculescu și Iris, deoarece Cristi Minculescu egal Iris și Iris egal Cristi Minculescu.
În această perioadă l-am văzut pe Cristi de vreo două ori cu Lotus (hm, bunicel) și de vreo trei ori cu Nuțu Olteanu (foarte buni). Pe Iriși nu i-am văzut niciodată și nu îmi pare rău.
Cântarea a fost bunicică. Emoțional a fost foarte bună. Cristi încă e în voce, e în formă fizică bună, și se vede că i-a fost și lui dor de Iris.
Muzical…. am așa, niște rezerve. După cum v-am tot spus, eu am crescut cu Iris, i-am văzut de foarte multe ori. După anul 2000 au scăpat tare înspre comercial, înspre pop rock, un fel de Holograf, un picuț mai răi, dar tot cu te-am iubit, ai plecat, la la la, bla bla bla. Nu știu dacă e bine sau rău, dar e altfel.
Pe vremea mea, taică, ei cântau pentru rockeri. De jur împrejur vedeai blugi, bocanci, plete, ținte. Lumea bea bere, și mai rar vodcă. Acum cântă pentru toată lumea. Pentru fete care sunt încălțate cu sandale cu tocul cât halba de bere de pe vremuri și se unduiesc lasciv ca niște dansatoare la bară, și beau freshuri și cocteiluri prețioase cu umbreluțe și stuff. Nu mai sunt doar cei care-și scutură pletele și simulează solo-uri de chitară, ci și maneliști care se urcă pe mese și bat cuba hăhăind zgomotos, aruncând cu șervețele în aer.
Și mai suntem noi, grizonații, care am înlocuit pletele cu burțile, și care tresărim la Pe ape, Trenul fără naș, Somn bizar, Floare de Iris sau un cover Highway To Hell. Momentele cu Cristi Hrubaru și Alin Dincă au fost ok, dar nu m-au dat pe spate.
Încă odată vă spun, nu e mai bine sau mai rău, e altfel.
Despre locație: mi-a plăcut Berăria H, mâncare bună, bere bună, spațiu mare, nu se simte fumul de țigare. Un mare minus pentru lumini: cei de acolo nu au mai avut cântări rock? Valter și-a făcut solo-urile în beznă, într-un anonimat total. Iar lumina din spatele lui Cristi îl făcea greu de văzut din spate.
Una peste alta, Bine ai venit acasă, Cristi! Bună seara, prieteni!

P.S. Scuze pentru calitatea pozelor. Am stat departe de scenă  și am folosit telfonul din dotare 🙂

Publicitate

V-a fost dor de muzica bună?

Marți, 2 decembrie, AC DC lansează noul album Rock or Bust.

Iată și piesa care dă titlul albumului:

Cum vi se pare?

Plouă

Plouă.
Fi-miu vrea afară. Poate mâine.
Plouă.
Doamna face lapte de pasăre. Abia aștept să îl termine.
Plouă. Trebuie să bag aspiratorul. N-am chef.
Plouă.

Debut fulminant

Azi a debutat în fața „camerelor de luat vederi” (de fapt a telefonului meu) cel mai tânăr rock star de la noi din familie, cu un cover după Iris. 

Duet de coarde

Am primit pe Facebook videoclipul de mai jos.
E genul de duet de coarde pe care mi-ar fi plăcut să îl am la nuntă 😉  (Nu vă gândiți la prostii, măi!)

Piesa de la miezul nopții – 43

Discutam aseară cu cineva despre Phoenix. Și m-am gândit: chiar, n-am băgat nici o piesă de-a lor.

Mi-am amintit o întâmplare haioasă din vara lui 1990.

Se organiza o cântare măreață pe undeva pe lângă Palatul Copiilor. Erau pe afiș multe trupe bune: mi-aduc aminte de Iris, Holograf, Timpuri Noi parcă și, cap de afiș, Phoenix.

Nu-i văzusem niciodată, nici măcar la televizor, îl știam pe Baniciu și cam atât.

Stăteam cu un bun prieten în mulțime, așteptându-i pe cei de la Phoenix, când am văzut aprope de noi, în public, un tip înalt, solid, trecut de 40 de ani, cu părul grizonat, lung, strâns în coadă, cu barbă, geacă și bocanci de piele.  Mamă, ce rocker adevărat, ne-am gândit, oare așa vom fi și noi peste 20 de ani?

Mai târziu l-am văzut pe scenă: era Nicu Covaci!

Vă las cu o piesă foarte dragă mie, Mica Țiganiadă.

O lună fără țigări! Bonus: Piesa de la miezul nopții – 40

Acum o lună am zis (nu pentru prima oară, dar parcă mai hotărât ca niciodată): gata, nu mai fumez! Și până acum am reușit, lucru de care sunt foarte, FOARTE mândru.

De mult nu am mai făcut o chestie care să mă facă să mă simt mândru de mine. Fiecare dimineață acum e un prilej să mai adun o zi la șirul celor care au trecut de când sunt din nou NEFUMĂTOR.

AND IT’S SO FUCKING GOOD!

M-a ajutat foarte mult și cartea lui Allen Car (Metoda ușoară), îi poate ajuta și pe alții. Puteți găsi linkuri pentru descărcare pe blogul lui Yamasha, de unde mi-am permis să împrumut și poza asta:

Și m-a ajutat cu o vorbă mare Teodora Bandut, căreia îi voi fi mereu recunoscător.

Și, ca bonus, Smoke On The Water – Deep Purple

Postul nr. 200: Piesa de la miezul nopții – 36

Am ajuns și la postul cu nr. 200.

Acum 3 ani, pe 16 mai 2010, pe la ora asta, plecam spre casă din Piața Constituției, FERICIT!  Văzusem „pe viu” ceea ce mi-am dorit cu tot dinadinsul: AC DC cântaseră live, în fața mea, la București! Și a fost un concert extraordinar.

Ascultați niște piese live din acea seară, și priviți niște poze făcute atunci:

 

Piesa de la miezul nopții – 35

Una scurtă, tare, misogină, de prin anii 90 cred.

ANTRACT – Fă, ești frumoasă…

Ceva statistici. Bonus: Piesa de la miezul nopţii – 34

N-am mai atacat de mult domeniul ăsta drag mie: statisticile.

Încet-încet, din ce în ce mai încet (o să discut probabil altă dată cauzele pentru care blogul meu a luat-o la vale rău de tot ), am ajuns şi eu la 15.000 de vizualizări. Nu chiar azi, ci acum vreo lună. N-am ratat momentul, doar că n-am prea avut chef să îl menţionez.

O altă statistică foarte importantă, cu care stresez pe toată lumea, dar care mie îmi face  bine, şi asta e important, pentru că e blogul meu, e faptul că duminică s-au împlinit douăzeci de zile, luni am împlinit trei săptămâni, iar de azi am început a 4-a săptămână de când am redevenit nefumător. Şi am trecut probele cafelelor de dimineaţă, ieşit cu colegii în pauza de cafea, prima petrecere la mine acasă (de Florii) cu fumători, prima masă mare de familie (de Paște) după care fumătorii știu cum merge o țigare, chiar și o bere băută de unul singur acasă, FĂRĂ ȚIGARE!

Nu prea aș ține o statistică a kilogramelor care încep să se adune, deși ar trebui 😦

Mai am testul cu prietenii la bere, la concert, la meci etc. Vă țin la curent, stați liniștiți! 🙂

Și, pentru că mă simt campion, în seara asta avem Queen – We Are The Champions.