La mulţi ani de 100 de ori, Bunica!

Când aveam vreo șase ani iar sora mea vreo trei , deci cam acum 37 de ani, părinții mei s-au hotărât sau au fost nevoiți să ne schimbe bona pentru a doua oară. La primele două au renunțat din diverse motive.
Au ales o vecină trecută de 60 de ani, pensionară, fostă educatoare la grădinița CC-ului, cum aveam să aflu mai târziu.
Era o femeie foarte caldă, cu mare dragoste de copii, o mână de om de un metru jumate și vreo 50 de kilograme dar cu un suflet imens și o putere de muncă năucitoare. Era foarte respectuoasă cu toată lumea în general și cu părinții mei în special; îi aprecia enorm pe ai mei și ne povestea deseori despre bunicii noștri pe care îi cunoscuse.

A fost un an de zile bonă la Londra, la fetiţa ambasadorului român de acolo. Ne-a spus o groază de poveşti despre perioada aia, dar pe mine m-a fascinat povestea despre concertul Beatles la care a fost. Voi câte persoane care i-au văzut pe Beatles cunoaşteţi?
În scurt timp a devenit parte din familia noastră. Mergea cu noi în weekend-uri la „iarbă verde”, la pădure, sau ne ducea la teatru, la film, în Orășelul Copiilor, și asta se întâmpla chiar în zilele ei libere, dacă ai mei lucrau sau aveau alte probleme. Mergea cu noi în vacanță la Brașov, la bunici, și apoi, când aceștia n-au mai fost, la unchiul și mătușa mea. Era invitată la petrecerile de familie care se țineau destul de des la noi, dar o și luam cu noi când mergeam la verii mei la petreceri.

Pe bunicii mei i-am prins destul de puțin. Bunica din partea tatălui a murit înainte să mă nasc eu, bunicul a murit când aveam 4 ani, iar părinți mamei, cei din Brașov, pe care îi vedeam în vacanțe, au murit când aveam 8 ani (bunicul) și 11 ani (bunica). Pot spune cu mâna pe inimă că Tanti (așa îi spunem) a fost pentru noi BUNICA.
Să vă spun despre ea că avea un nepot de seama mea, cu care eram bun prieten. Din cauză că părinții lui s-au despărțit el a plecat împreună cu mama lui la Timișoara, și cred că și Tanti avea nevoie de niște copilași așa cum și noi aveam nevoie de ea.

Au trecut anii. Prin ’85 viața ne-a dat prima lovitură: ne-am pierdut mama, răpusă de o boală nemiloasă. Tanti a fost alături de noi și, deși trecuse de 70 de ani, a zis că nici nu se gândește să ne lase, că nu îi trebuie nici salariu (care oricum nu era mare, dar în modestia ei spunea tot timpul că ei îi ajunge pensia, că nu îi trebuie bani de la noi), dar că mai stă cu noi până ne mai revenim.
Țin minte că veneau la mine prieteni, colegi de liceu.  Apărea imediat, întreba dacă vrem să mâncăm, sau o cafea, ceva, schimba cu noi 2 vorbe și dispărea, nu stătea niciodată în gura noastră, spre deosebire de majoritatea bunicilor şi părinţilor prietenilor pe la care mergeam și eu.
Când am terminat liceul, Tanti avea 75 de ani și a ieșit în sfârșit la pensie, de la noi. Dar asta doar teoretic, în sensul că nu mai venea la noi la servici, venea doar așa, să vadă ce facem, sa vadă dacă avem ce mânca, să mai bem o cafea, să mai povestim. Venea aproape în fiecare zi, dar niciodată, absolut NICIODATĂ nu ne deranja că venea. Era parte din familie, doar că nu locuia cu noi, ci vis-a-vis.

La Revoluție am aflat că ea îl știa pe Petre Roman, că îl avusese în grupa ei la grădiniță. I-am zis, în glumă: hai la el, să îi ceri mărire se pensie, că l-ai șters la fund când era mic. Nu-mi trebuie mie bani, zicea ea.

După Revoluție ne „ciondăneam” toată ziua, ea cu tata erau cu Iliescu, eu eram cu ăilalți, dar fără patimă. Eu eram cu Steaua, ea cu Dinamo. Deși făcuse 80 de ani era cu mintea limpede, citea ziarele, asculta radioul, se uita la televizor și, o să râdeți, când avea Dinamo un meci mai important, se ducea la biserică și aprindea lumânări pentru ei. Încă se ținea sprintenă, dacă mergeam cu ea la cumpărături cu greu mă țineam după ea.

În’ 96 l-am pierdut și pe taică-miu, și iar Tanti a fost aproape de noi. Avea 83 de ani și încă era în putere. Începuse însă să o supere că vedea cum mor în jurul ei oameni mai tineri (părinții mei, unchiul meu din București – vărul lui tata) și majoritatea prietenelor și vecinilor ei.
În vara lui ’96 a alunecat pe scări și și-a fracturat șoldul. Am chemat Salvarea, m-au învățat vecinii ei să nu spun la telefon vârsta reală, că nu mai trimit ăia nici o mașină. Am mințit, am spus că are 53 de ani, dar după două ore nu sosise nici o mașină. Mi-am luat inima în dinți și am urcat-o în mașina mea, am dus-o la spital. Radiografie, ghips și am luat-o acasă. A stat la noi vreo două săptămâni. Fierbea. O deranja faptul că era neputincioasă, că depindea de noi, dar mai ales că „ne deranjează”. După două săptămâni, incredibil, s-a refăcut foarte bine, i-au scos ghipsul și a putut să se miște singură, din nou.

In 2002 sora mea a născut primul copil. Eu deja mă mutasem din cartier, dar Tanti venea pe la sor-mea zilnic. Şi eu treceam des pe acolo şi o vedeam măcar o dată pe săptămână. De când s-a născut Ştefan, era mai toată ziua pe acolo, dând o mână de ajutor, un sfat, îl mai supraveghea pe cel mic cât mai făcea sor-mea una – alta prin casă. Îl iubea pe Ştefan ca pe nepotul ei. Peste mai puţin de 2 ani a apărut şi Bogdan, fratele lui Ştefan. Tanti parcă întinerea în prezenţa lor. Una – două îşi făcea drum vis – a – vis, să îi vadă pe cei mici. Şi deja se apropia de 90 de ani.

Am uitat să spun că a participat la toate evenimentele din familia noastră, în ultimii 35 de ani: nunţi, botezuri, înmormântări şi parastase (multe, prea multe, din păcate), chiar şi în ultimii ani, când a devenit mai puţin puternică, au mai lăsat-o picioarele şi ochii. Se bucura pentru noi şi se întrista pentru noi.

Pe la începutul anilor 2000 a început să se plângă de  dureri la un sân, de ceva umflături, chestii din astea. Am fost la medic, ne-a spus (nouă, nu ei) că are o tumoare, că ar trebui s-o deschidă ca să vadă de ce natură este, dar că nu crede că se mai bagă cineva la o pacientă de 90 de ani. Noi am zis „asta e” şi am sperat să fie o tumoare benignă şi să nu urmeze o suferinţă lungă, cum am văzut la părinţii mei.

La un moment dat, într-o după amiază, când am venit de la servici am găsit-o la noi acasă. Mi-a spus că fiul ei, care locuia în Bucureşti şi care o vizita cam de două ori pe lună, a fost luat cu Salvarea de acasă, şi m-a rugat să merg cu ea să îl caute. I-am zis să stea liniştită, că îl caut eu şi după aceea mergem împreună. Am luat legătura cu vecinii lui, am aflat la ce spital a fost dus, am ajuns acolo, am întrebat de el dar… murise. Ce să fac, cum să îi spun? Am luat-o cu binişorul, dar a înţeles imediat despre ce e vorba. A plâns puţin, dar, spre uşurarea noastră, a trecut cu bine şi de şocul ăsta.

Acum cinci ani îşi cam pierduse puterile. Îi era din ce în ce mai greu să coboare scările (stătea într-o casă, la etaj). Nouă ne era dificil să mergem la ea, pentru că din cauza asta trebuia să îi deranjăm mereu pe vecinii ei, să ne descuie uşa ca să urcăm la ea. Altcineva nici nu o mai vizita, prietenele ei s-au „rărit”, iar din familie nu mai eram decât noi. Cei cu care locuiau au hotărât că e mai bine să îi găsească un azil, să aibă parte de supraveghere medicală şi de companie.

Am fost întâi cu ea în vizită acolo, să vadă locul şi să spună dacă îi convine. N-ar fi vrut ea să plece de acasă, dar care bătrân vrea să plece din casa lui? Pe drumul de întoarcere spre casă, i-a spus doamnei mele că a visat că va avea un băiat. Noi încercam de ceva vreme să facem un copil şi până atunci nu reuşisem. Iar BUNICA (aşa începusem să îi spunem, de când au învăţat copiii lui sor-mea să vorbească, ei i-au spus primii aşa) mai avea un singur of: îmi tot spunea că vrea să trăiască să mă vadă şi pe mine tătic. Peste câteva zile am aflat că vom avea un copil, chiar un băiat, iar BUNICA a fost în culmea fericirii, participând la 96 de ani la botez.

Apoi am mutat-o la acel Cămin de Bătrâni, la ieşirea din Bucureşti spre Popeşti Leordeni, un loc foarte primitor, curat, cu nişte măicuţe extraordinare.

Acolo a văzut-o un medic. Tumoarea crescuse, devenise supărătoare. „Nebunul” a hotarât să o opereze. Ea şi-a dat consimţământul, zicând că nu mai are nimic de pierdut, noi de asemenea, pentru că începuse să se chinuie.

La 97 de ani a ajuns pentru prima oară în viaţa ei la spital. A fost operată şi, când s-a trezit din anestezie, i-am mulţumit lui Dumnezeu şi am fost convins că prinde „suta”.

Când şi-a revenit a cerut la toaletă. I s-a explicat că nu se poate, că n-are voie să coboare din pat, că are sondă. S-a revoltat profund, a spus că ea nu e copil mic, să facă pe ea. A fost nevoie de două asistente să se lupte cu un boţ de om de 97 de ani care vroia să se dea jos din pat şi să meargă la toaletă.

Până la urmă s-a abţinut două zile, până a avut voie să se deplaseze. Am furat-o din spital a treia zi după operaţie, pe seară, o asistentă spunându-mi că dl doctor i-a dat voie să plece, dar nu mai era în spital pentru a-i face ieşirea. Mi-a promis că trimit ei actele la Cămin, aşa că i-am spus: hai să plecăm! Atât i-a trebuit: aproape a luat-o la fugă, în cămaşă de noapte, pe hol. Am prins-o, am îmbrăcat-o, şi am dus-o la cămin.

Acolo a fost absolut emoţionant: era aproape ora 21.00. Niimeni nu dormea, toţi o aşteptau, şi au aplaudat-o când am intrat pe uşă. Colega ei de cameră, o „puştoaică” de vreo 80 de ani, îi pregătise pe pat o floricică, o portocală, o ciocolată, o napolitană, chestii de-astea. Credeţi-mă că mi-au dat lacrimile.

Se împacă bine cu toată lumea, e aceeaşi femeie cumsecade din totdeauna. Ca să vedeţi cum îi merge mintea la anii ăştia, vă spun că are vreo 3 colege pe care le învaţă franceza, iar acestea îi dau din desertul lor. Stă cu urechea la radio foarte mult, e la curent cu politica şi cu Dinamo!

Eu şi sora mea o vizităm cât de des putem, şi când vremea de afară ne permitem mergem şi cu cei mici, care zburdă prin părculeţul de la Cămin, spre marea ei bucurie.

A venit şi nepotul de la Timişoara să o anunţe că se însoară, apoi a sunat-o să îi spună că o să aibe şi el un copil, şi BUNICA e în culmea fericirii.

2012-08-04 11.49.50

Mâine împlineşte 100 de ani! Mergem acolo tot familionul, mari şi mici, să o sărbătorim.

Promit să revin cu poze.

LA MULŢI ANI, BUNICA!

P. S. Sper că de data aceasta voi, cititorii mei „tăcuți”, care nu comentați de obicei, și care ați avut norocul să o cunoașteți pe Doamna Călinescu, să aveți îndrăzneala să scrieți două vorbe despre ea. Vă promit că i le voi citi.

Anunțuri

44 de gânduri despre „La mulţi ani de 100 de ori, Bunica!

  1. De pe Facebook:

    Paul Ionescu

    Emoţiile m-au năpădit iar lacrimile parcă nu au mai vrut să mă asculte.
    E prima persoană pe care o cunosc care împlineşte 100 de ani. Un om deosebit !
    Oricine întâlneste un om care împlineste 100 de ani e tentat să întrebe care-i secretul unei vieti atât de împlinite. Păi, secretul în cazul nostru ar fi faptul că în viata sa Doamna Călinescu – “Tanti Eta” n-a făcut excese şi a trăit numai cu dragostea în suflet: pentru familia ei, pentru vecini, nepoti, în fine, în general pentru oameni. A vrut să fie şi a fost înconjurată permanent de tinerete. Un om mic, de statură, cu un suflet extraordinar de mare !
    Ne simtim onorati că am fost contemporani si vecini cu “Tanti Eta” şi că am avut ocazia să o aniversăm la cei 100 de ani de verticalitate.
    Cu alese sentimente şi consideraţie, prinse în buchetul gândurilor de bine, vă rog să aveţi amabilitatea, ca prin intermediul d-vs, la ceas aniversar, să-i transmiteţi cele mai calde şi sincere urări de sănătate, de bucurie şi împliniri, şi tradiţionala urare : La Multi si Fericiti Ani !
    Marina,Mihai şi Paul Ionescu

  2. Incep eu. Intr-un fel mi-ar fi placut si mie sa vin cu voi, doamna Calinescu face parte din acea perioada fericita a vietii mele, anii in care am crescut cu voi, Georgestii si Tudorachii. Nici nu-mi amintesc petrecere sau eveniment fara dansa, sau casa voastra fara dansa. A luat parte la cateva evenimente importante chiar si din viata mea. Stiu, imi amintesc perfect cat de bine se intelegea cu tanti Marica – draga, o icoana de bunatate – si ce grija a avut de voi; si cat respect avea pentru unchiul Fanel… citesc, recitesc, plang si ma intorc in timp… poate, daca aveam si eu o „doamna Calinescu” aproape, treceam mai usor prin tornada din ultimii ani.
    Te rog sa-i transmiti din partea mea un buchet enorm de zambete, cu boboci de bine si frunze de respect.
    Iar voi, Juji si Dan, pentru cat de frumos si atent v-ati purtat cu dansa, dar si cu ceilalti „veterani” ai familiei voastre, va doresc sa aveti parte de acelasi lucru, din partea fiilor vostri – macar pe jumatate si tot ar fi foarte mult.
    Cu mult drag, si cu o imbratisare pentru toti!

  3. De pe Facebook:
    Ruxandra Sfeatcu: Buna Dan, intr-adevar RESPECT si pentru ea si pentru voi! Multa sanatate si un gand bun de la o vecina care era copil cand o vedea pe d-na Calinescu pe strada noastra, mergand sprintena si mereu zambind!!! La multi si buni ani!!!

  4. De pe Facebook:
    Tata Vio
    Dupa cu am mai scris( sau nu) sau doar am intentionat, in serile in care ne plimbam pe langa stadion, pe stradutele „cu amintiri” am vorbit despre dna Calinescu, dar cu regret nu ne aminteam numele. Izabella mi-a povestit multe, acum pot spune ca o cunosc de 100 de ani. De aceea pot si eu, in numele nostru sa-i uram MULTA SANATATE, BUCURII SI LA MULTI ANI. SA FIE FERICITA ALATURI DE VOI.

  5. Frumos si emotionant in acelasi timp. La multi ani si sanatate si din partea noastra (a mea si a maica-mii). Felicitari si voua (Juji si tie) ptr ca ati fost si sunteti alaturi de ea in continuare.

  6. Mi-au dat lacrimile. Ce suflet minunat, ce rază de bunătate ați avut în viețile voastre! Să-i dea Dumnezeu zile senine și vouă numai bucurii pentru că nu ați uitat minunea care v-a stat alături la bine și la rău în toți acești ani.

  7. De pe Facebook:
    Liliana Hasija:
    Frumos ce ai scris si foarte emotionant! La Multi Ani! Sa aiba parte de multa, multa sanatate in continuare si sa se poata bucura de voi si de toti nepotii!

  8. Cred ca ai fost binecuvantat cu inca un inger pazitor! Trebuie sa te consideri norocos ca ai o asemenea persoana in viata voastra. Bunicii ii doresc sanatate, multe bucurii si o sarbatoare frumoasa iar tie cat mai multi oameni de acest gen in viata ta!

  9. Desi nu o cunoastem, te rugam sa ii urezi multa sanatate si din partea noastra si sa-i tina Dumnezeu mintea luminata in continuare. Sunteti o familie norocoasa sa aveti o asa comoara vie prin preajma. Felicitari si voua ca aveti grija de ea.

  10. Dane,am ramas fara cuvinte!Parca am citit o poveste din care nu vroiam sa mai ies.Ma bucur ca ati avut aproape o persoana asa deosebita.Dumnezeu are grija sa umple golurile lasate in viata noastra.Pe-o parte ne ia, iar pe alta ne da.Dumnezeu sa-i dea tot cei mai bun!La multi ani,cu
    sanatate!

  11. Frumos si emotionant tot ce ai scris despre Doamna Calinescu!Mai ales ca si eu cunosc de vreo 20 de ani o „bunica” care a implinit 102 ani in decembrie si se aseamana foarte mult cu Doamna Calinescu,la suflet si la calitati! Sa-i de Dumnezeu multa,multa sanatate si zile usoare! La multi ani!

  12. Mi-as dori sa mai traisca inca 100 de ani iar eu sa fiu din nou copilul cel mic care venea la Mamaie in vizita, care avea mereu pregatit borcanul cu dulceata sau alte surprize. Bine inteles ca o gaseam mai tot timpul la Dan, dar invateasem lectia si cu ocazia asta facem o vizita si prietenului meu. Imi spune deseori la telefon ca ea este doar o pasagera pe lumea asta. Ei, iata ca pasagera are un secol de turism pe lumea asta! Imi pare rau ca nu pot sa fiu azi alaturi de voi la petrecere dar promit sa recuperam cumva si atunci vom veni si cu stranepoata lui Mamaie. Eu si sotia mea, Dana ii uram lui Mamaie un calduros „La Multi Ani” si multa sanatate!
    Dane, super articolul!

  13. De pe Facebook:
    Ruxandra Bunescu:
    Danut, tocmai i-am aratat si lui Cosmin ce ai scris si si-a adus si el aminte numai lucruri frumoase despre dna Calinescu. Si din poza de altfel se vede o bunica vesela si cu suflet cald… Asa ca La Multi Ani si din partea noastra si sa fiti sanatosi cu totii !

  14. De pe Facebook:
    Dragomir Cristina:
    La multi ani, d-na Calinescu!!!!!!!!!!!! Suntem multi „nepoti”, care am crescut cu „bunica” si trebuie sa stie ca o iubim si ca ne bucuram ca azi isi aniverseaza frumoasa varsta de 100 de ani!

Lasă un răspuns. E suficient să scrii ce ai de spus şi să apeşi pe Trimite un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s