Un week-end altfel

După cum s-a observat (sau poate nu) am avut o perioadă „săracă”, n-am prea scris.
Azi o să povestesc despre un weekend „altfel”, care precede săptămâna altfel.
A fost altfel pentru că am reușit să strecurăm treburile casnice de weekend cu un mare talent, astfel încât să-i permitem lui Matei distracție la maxim.
Sâmbătă dimineață ne-am limitat la tot felul de jocuri în casă (cu mami), în timp ce tati a dat ture rapide de târguieli.
După masă am mers în Orășelul Copiilor, la Brâncoveanu. Auzisem că s-a modernizat, văzusem zidurile noi, de cetate, dar n-am mai fost pe-acolo de la „facelift”.
Așa că am mers sâmbătă după-amiază. Prima impresie: aerisit și curat. Au dispărut mulțimea de chioșcuri și tarabe, s-au împuținat conlocuitorii, fără însă a dispărea.
Distracții destul de puține, pentru cât e parcul de mare, a dispărut trenuleţul care făcea turul orăşelului, dar prețurile sunt ok: 5 lei marea majoritate a jocurilor, cât o fisă de mașinuță în IOR.
S-a dat în vreo 5 drăcii din astea, în două singur și în trei cu tati (caracatița, bumper car, mine coast train). După asta a mai zburdat vreo oră pe la leagăne.

2013-03-30 17.34.40 2013-03-30 17.41.25 2013-03-30 17.49.03 2013-03-30 17.49.18 2013-03-30 17.49.33 2013-03-30 17.55.18 2013-03-30 17.55.21 2013-03-30 18.08.27
Și pentru că a fost băiat cuminte și ascultător, și ieri și azi dimineață la biserică, am repetat figura, cu promisiunea că „ne dăm doar în 3 jucării”, care totuși au fost 4. A primit una bonus că a reușit să îl urce pe tati în Montagne russe.
Pentru el a fost o încântare, pentru ta-su mai puțin, că nu mă mai dădusem de vreo 15 ani în așa ceva, și mi-au cam tremurat grisinele minute bune după ce am coborât :))

2013-03-31 12.35.57 2013-03-31 12.36.12 2013-03-31 12.44.16 2013-03-31 12.44.31 2013-03-31 13.05.07

 

Poze în montagne russe nu avem, pentru că lui mami i-a fost teamă să se uite şi prin telefon :))

Duminică seara am fost la locul de joacă din Auchan. Are câteva chestii mişto, cum ar fi mica trambulină, suflanta cu aer cu bile, tobogane şi alte chestii, dispuse pe vreo 3 nivele. Ce nu îmi place este că vizibilitatea din exterior e cam proastă, una – două îţi scapă plodul din ochi şi îţi trebuie minute bune până îl reperezi din nou. Asta nu ar fi mare problemă, dar nu există nici un fel de securitate, începi să îţi faci gânduri negre pentru că absolut oricine poate pleca de acolo cu orice copil, cu condiţia ca plodul să nu vocifereze mai mult decât e cazul. Asta pe mine mă sperie, sincer să fiu.

Fi-miu s-a făcut şi în seara asta Spiderman, şi una peste alta a fost un weekend reuşit.

2013-03-31 19.41.06 2013-03-31 19.51.16 2013-03-31 19.52.19 2013-03-31 20.10.29

Mi-am propus să ieşim neapărat din Bucureşti în săptămânile următoare.

Hai să avem o săptămână excelentă!

Posted from WordPress for Android

Bucharest City Tour

Acum vreo lună am cedat insistenţelor lui fi-miu şi am zis: Hai s-o facem şi pe asta.
Îi promisesem de mai mult timp să mergem cu ”autobuzul galben”, aşa că am plecat într-o frumoasă dimineaţă de duminică la drum, cu metroul până în Piaţa Unirii. M-am documentat bine pe net (cu o singură excepţie – preţul) şi ne-am proţăpit în Piaţa Unirii, lângă Hotel Horoscop, aşteptând minunea.
După vreo 20 de minute a apărut şi autobuzul. Am avut noroc de un ”etaj” aproape full, nu cum văzusem noi până atunci. Asta e, ne-a spus o doamnă amabilă că putem urca, am lăsat 50 de lei şi mi-a spus că îmi aduce ea cartelele sus după ce le activează. Am urcat două trepte, după care m-am întors şi am întrebat-o dacă îmi aduce şi restul. Păi care rest, că e 25 de lei de persoană, copilul merge gratis. Aha, mulţumesc, m-am făcut de băcănie, asta e.
Sus ne-am strecurat pe 3 locuri printr-o mare de copii (de şcoală generală, am apreciat eu) care făceau şi ei un tur, însoţiţi şi ghidaţi de ”Doamna”, şi încă câţiva turişti asemenea nouă.
Acum ce să zic, copiii erau gureşi, da’ gureşi nene, nu glumă. Mamă, ce-am îmbătrânit, mă gândeam eu, mă cam enervează gălăgia asta, dar nah, asta e, am fost şi eu ca ei, o să fie si fi-miu ca ei peste câţiva ani, aşa că treacă de la mine.
Am pornit din Unirii spre Universitate şi Romană. Doamna le mai povestea copiilor una-alta, uite Teatrul Naţional, uite Cinema Patria, uite Colţea etc. Nu erau prea interesaţi, mai tare îi pasiona să facă poze non-stop, să salute în gura mare trecătorii (chestie de bun simţ, nu? şi acum îmi răsună în urechi HELLO HELLO HELLO), să se plimbe de pe un rând de scaune pe altul. Au tresărit un pic când Doamna le-a prezentat Mc-ul şi KFC-ul de la Romană şi cam atât.

Eu eram atent la fi-miu, la drum, am făcut şi câteva poze, la unele obiective, în general la Bucureştiul văzut de la câţiva metri înălţime, dar mai ales la copiliţa lângă care mă aşezasem. Nu vă gândiţi la blestemăţii, doar că la fel ca mulţi din colegii ei stătea în picioare, destul de aplecată peste balustradă, şi cum autobuzul mergea pe dreapta, foarte aproape de bordură, trebuia să se ferească foarte des de crengile copacilor care se năpusteau ameninţător spre faţa ei şi a celorlalţi  copilaşi. Problema era că se ferea atât de energic, se lăsa pe spate atât de rapid si de amplu, că trebuia permanent să o supraveghez să nu îmi spargă frumuseţe de nas cu spatele sau cotul sau rucsacul sau telefonul din dotare.

Cred că Doamna putea fi mai atentă la acest aspect, dar nu m-am băgat, să nu fiu eu ”tataie ăla cârcotaş”.

Singurul obiectiv care i-a interesat maximum a fost, citez din Doamna, ”Palatul lui Gigi Becali”. Efectiv s-au năpustit să facă poze, ţipau la şofer să meargă mai încet, eventual să oprească. Din păcate, astea sunt timpurile pe care le trăim, Palatul lui Becali era cel mai important obiectiv pentru copilaşii ăia.

Am văzut şi o exceptie între ei. O fată CITEA, şi nu orice, ci LA MEDELENI! Chiar mi s-a părut din alt film.

În rest a fost o experienţă plăcută. Am uitat să menţionez că, la cerere, puteai primi un ghid audio, sincer nu ştiu în ce limbă era comentariul,poate data viitoare îl voi încerca.

Un mare minus pentru pauza făcută de şofer, pe Kiseleff. A lăsat autobuzul undeva în soare şi el s-a strecurat sub copaci la umbră, a băut o cafea asortată cu două ţigări (după care îmi cam ardea şi mie buza, dar n-a anunţat nimeni cam cât va dura pauza) şi cu o conversaţie interminabilă la telefon, în timp ce noi ne prăjeam în soare.

Cam asta a fost plimbarea cu ”autobuzul decapotabil”, vorba lui fi-miu.

Din nou, de la locul de joacă de la IKEA

Duminică am fost din nou la IKEA.
Cum am ajuns în zona comercială Băneasa (sau cum dracu’ i-o mai spune), m-am înfiorat: parcarea era full, da’ full d-ăla de aşi cu popi în coadă. Erau maşini parcate şi pe trotuare, şi pe borduri, şi pe TOATE locurile pentru persoane cu handicap (chiar, sunt curios, cât la sută din locurile de parcare speciale sunt ocupate de persoane care chiar au un handicap, în afară de lene şi nesimţire). I-am spus nevesti-mii că ne aşteaptă un calvar înăuntru, dar fi-miu deja începuse să ceară ”la bile”.
Aşa că ne-am împărţit sarcinile: doamna la cumpărături şi eu cu moştenitorul la joacă.
Înăuntru mi s-au tăiat picioarele: era coadă, de fapt COADĂ, la locul de joacă. OK, îl conving pe fi-miu că nu poate intra ”chiar acum” şi ne aşezăm cuminţi la rând. Văd un mare afiş: Locul de joacă are capacitate de maxim 36copii. OK, mă gândesc, aveam vreo 10-12 copii înainte, răzbim noi până la urmă. Un display mare deasupra intrării afişa numărul 36. Mă gândeam că e un contor de copii, ceva. Văd că incepe să crească: 37, 38. Mă, ce dracu’ fac ăştia? Aud şi eu pe la alţii că nu e suficient să stau la rând, îmi trebuie şi bon de ordine!
Găsesc o rolă din aia cu bonuri, rup şi eu unul, 51! Aoleu, mai e de stat.
Mai avansăm câţiva paşi şi văd aruncat într-o cutie bonul cu numărul 46. Să-l iau, să nu-l iau? Nu-l iau mă, că eu am pretenţii că-s om civilizat, mă bucur eu acum la 5 persoane?
Încet, încet, mult prea încet, ”contorul” avansează, mai vin părinţi să îşi recupereze copiii, mai sunt numere de ordine pe care nu le revendică nimeni (gen 46-le de mai sus), ne apropiem, se strigă (că se şi striga acum, ca la bingo) 46. Eu, din mulţime: nu e, treceţi la 47.
Dar apare o distinsă doamnă, la vreo 35 de ani, aranjată, ţuţipată, cu un copilaş drăguţ, CU BONUL NR. 46 ÎN MÂNĂ. Am crezut că mor (de oftică).
Mă, dacă m-a împins pe mine bunul simţ să nu iau bonul ăla, de ce mama dracului nu m-am gândit măcar să-l arunc de-acolo, să îl bag în buzunar, ca să-l ia altul? Ce prooost am fost!
Aşa că mi-am înghiţit înjurăturile, am tras aer în piept, am strâns copilul în braţe de l-am pârâit ca pe pepene, şi mi-am văzut de treabă că deh, ce puteam să mai zic, nu?
După vreo 40 de minute (în care s-a gândit de două ori că vrea acasă, să doarmă, şi tot de două ori s-a răzgândit brusc) i-a venit rândul şi lui fi-miu, care aproape a ţâşnit prin poartă şi dus ”la bile” a fost.


În rest, balamucul de pe lume, coadă la hot dog (singurul lucru care mă atrage la IKEA) de o sută de persoane, coadă la WC (am crezut că s-a introdus sistemul dă-o din mână în mână până ajunge în faţă), aglomeraţie maximă în toate magazinele, nu doar în IKEA.
Am zis să fac ceva util între timp (hot dog nu, pipi nu) aşa că m-am chinuit vreo 5 minute să completez un formular pentru cardul IKEA FAMILY. M-am introdus în magazin la biroul special pentru eliberarea acestui tip de card, unde m-a întâmpinat un domn de vreo 28-30 de ani, foarte politicos: Eşti sigur că ai completat formularul? Băi nene, sunt destul de obosit şi tracasat, hai să nu ne tragem de şireturi aşa de la prima întâlnire (şi aia fără cico, cinema etc) şi beleşte ochii din dotare ca lumea în monitor. Vai, mă scuzaţi, bla bla bla. Mi-am luat cardul, i l-am înmânat doamnei mele, şi ea s-a grăbit să-l utilizeze în aceeaşi zi, la magazinulş de la colţul blocului nostru, în locul cardului ei, bineînţeles fără prea mult succes 🙂
Înarmaţi-vă cu răbdare şi nervi de oţel dacă mergeţi sâmbăta pe acolo.
Să aveţi un week-end frumos, eu NU merg la IKEA!

De week-end

Vine weekend-ul, şi cum în ultimele săptămâni am cam tot fost plecaţi de acasă în week-end, îmi cam bat capul cu întrebarea: unde-l duc pe fi-miu?

Am nevoie de un parc în Bucureşti, unul din ăla liniştit, cu leagăne şi topogane, nu cu tot felul de maşinării de mâncat banii.

Ceva cam ca ăsta:

Toboganul din Parcul Lumea Copiilor este cel mai înalt din ţară

Este parcul Lumea Copiilor, de pe lângă Sala Polivalentă. Am fost de câteva ori acolo, puştiu’ s-a simţit minunat, dar am dori şi altceva.

Orice sugestie e binevenită.

Sursa foto: aici