Aşa cum am promis, revin cu impresiile despre Litoralul românesc, ediţia 2012.
Am fost realmente surprins de ceea ce înseamnă bucăţica de autostradă dată recent în folosinţă (Cernavodă – Agigea). Pentru mine a fost o imensă surpriză: la plecare, GPS-ul spunea 240 km, 2 ore şi jumătate, adică o medie orară de 100 km. Mi se părea, ca de obicei, o utopie a GPS-ului, dar, ce să vezi, chiar aşa a fost. Am ajuns la Costineşti în două ore şi jumătate. Până acum făceam cam două ore jumate până în Constanţa, încă 30-45 minute prin nesemnalizata metropolă, şi încă atât până la Costineşti. OK, ăsta a fost drumul, foarte bun.
Ajuns acolo, m-am înfipt într-o mulţime de oameni pe strada principală, de credeam că sunt cu maşina în pasajul dintre Unirea 1şi Unirea 2 când vin patru metrouri odată. Mă şi gândeam: ăştia o să fie mâine toţi pe plajă, unde dracu’ pun şi eu cearceaful?
Când am descărcat maşina, cumnată-miu m-a întrebat, văzând sacoşa de jucării a lui fi-miu: tu unde pui astea? Pe plajă, normal. Să crezi tu că ai loc, o să le ţii în braţe.
Şi a avut dreptate! Dimineaţa am mers la plajă, iar decorul era mai rău decât în visele mele cele mai urâte: cearceaf lângă cearceaf, şezlong lângăşezlong, lume cât încape, ce mai, horror!
Plaja din Costineşti era un coşmar, fundul mării, cum îl ştiam, cu groapă ‘la intrare’, pietre şi scoici, dar marea, un vis, valuri ca în vremea copilăriei mele. Bine, vreo două din ele m-au cam dat peste cap (la propriu), unul chiar mi-a smuls bărcuţa cu copilul din mână, dar l-am recuperat la mal în cele din urmă 🙂
Seara am dat o tură prin Satul de Vacanţă din Mamaia, unde m-a curăţat fi-miu de bani, dar a fost chiar OK.
A doua zi acelaşi coşmar pe plajă, m-am certat cu unu’ care îşi pusese cearceaful lipit de picioarele şezlongului meu. Eu l-am atenţionat că voi coborî din şezlong direct în capul lui, el mi-a spus că o să fie atent şi o să se ferească.
Când fi-miu o tăia în linie dreaptă spre apă, peste cearceafuri, făcea 15 secunde până în acolo, iar eu, ocolind cearceafurile ca să îl prind, făceam vreo doua minute 🙂
După amiază am plecat spre Năvodari, unde am descoperit un alt tărâm (psssst, acum să nu mai spuneţi la nimeni, să nu dea lumea năvală acolo). Plajă largă, lume puţină, civilizată, un băruleţ (La Tortuga) foarte aproape, pe plajă, şezlonguri de lemn, umbrele de paie, foarte, foarte mişto. Fundul mării era lin, apa mică şi limpede, o plăcere. Am putut şi eu sta in fine, în tihnă, pe şezlong, privindu-l pe fi-miu cum aleargă de colo-colo.
Drumul de întoarcere, spre marea mea surpindere, a fost OK. Am evitat zona în care se circula pe un fir (prin Medgidia şi Cernavodă) si am făcut din Năvodari până în Bucureşti vreo două ore şi un sfert. Ce-i drept, am cam băgat piciorul în ea, dar a meritat.
Cam asta a fost aventura la ‘marea din România’, cum zice fi-miu, pe 2012, dar un Năvodari cred că mai bag anul ăsta.
Totuşi, după cum spuneam aici merită să dai o tură la mare 😀
Martie din Post 