Și cei mari spun lucruri trăznite

Această postare a fost inspirată de Alioja, pe care vă invit sa-l citiți în fiecare zi, căci nu veți regreta, mai precis de povestea lui.
În vara lui 1986, din cauză de radiații Cernobâliene, părinții au hotărât să nu mergem la mare, și m-au trimis pe mine și pe sor-mea, împreună cu unchiul și mătușa, în vest. Pe vremea aceea, pentru noi în Vest însemna la Arad 🙂
Am stat acolo o săptămână și am cunoscut și niște rude mai îndepărtate.
Peste câteva săptămâni, o distinsă doamnă din Arad, profesoară de muzică, o mătușă mai de gradul al cinșpelea, vine în București pentru niște analize și se cazează la noi pentru câteva zile.
La plecare a ales un tren de seară care ajungea la Arad în zori. Eu, deși am stat o săptămână în Arad, nu văzusem gara, așa că mă întrebam dacă e departe de casa ei, și zic: Auzi, dar unde este gara în Arad?
Răspunsul a fost devastator: CUM TE DAI JOS DIN TREN!

Posted from WordPress for Android

Copiii spun lucruri trăznite, dar adevărate (ep. 3)

Acum vreo doi ani (fi-miu avea deci 2 ani) ne vin nepoții în vizită (unul de 8 și altul de 7 anișori) și se pun ei pe joacă cu fi-miu. Erau încântați peste poate de jucăriile celui mic, deși o bună parte din ele fuseseră ale lor. Și la un moment dat nepotu’ cel mic pune geana pe un delfinaș de pluș care era pe vremuri preferatul lui.

Măi, nu-l mai slăbea din mână.
La plecare, se pune pe scâncit, că el vrea delfinașul înapoi. Fără nici o problemă hotărâm să îi returnăm copilului jucăria, dar, ce să vezi, se sesizează frati-su:
Băi, ești nesimțit, îi iei copilului jucăria din casă?
La care omul, absolut nonșalant:
Da’ ce mă, aici e casă? AICI E BLOC!!!

Posted from WordPress for Android

Copiii spun lucruri trăznite, dar adevărate (ep. 2)

O prietenă, divorțată, cu o fetiță de 10 ani, hotărăște să se recăsătorească. Domnul are și el un băiat, de 7 ani. Zis și făcut.
După, normal, se mută toți 4 împreună.
Prietena mea își ia fata deoparte și îi spune : Draga mea, de acum înainte nu mai dai buzna dimineața în dormitor. Întâi bați la ușă și dacă îți spunem noi că poți intra, atunci deschizi ușa.
A doua zi, dimineața, fata însoțită de noul ei frățior, dă buzna pe ușa dormitorului conjugal : Bună dimineața! Mama îi spune printre dinți : Ce ți – am spus eu ție? Iar fetița, cu un zâmbet complice : Stai liniștită că ne – am uitat din balcon pe geam și am văzut că nu făceați nimic 🙂

Posted from WordPress for Android

Copiii spun lucruri trăznite, dar adevărate (ep.1)

M-am hotarât să împart cu voi, puţinii dar statornicii şi tăcuţii mei citititori (că n-aţi scrie un comment neam), „perlele” pe care le-am auzit de-a lungul timpului de la copii ai prietenilor, colegilor, neamurilor etc. Copiii, în naivitatea şi sinceritatea lor, au uneori nişte replici pline de adevăr, care te lasă mască.

Azi, primul exemplu:

Nişte prieteni au un băieţel care împlinise şapte ani. Până atunci se (îl) învăţaseră să doarmă cu ei, între ei, în patul conjugal. Atunci au hotarât că e momentul să rupă pisica:

– Dragul nostru Mihăiţă, gata, ai 7 ani, eşti băiat mare, de acum poţi să dormi singur, în camera ta.

– ADICĂ VOI, CARE SUNTEŢI MARI, ŞI NU VĂ E FRICĂ, VREŢI SĂ DORMIŢI 2 ÎN PAT, ŞI EU, CARE SUNT MIC, ŞI MI-E FRICĂ, TREBUIE SĂ DORM SINGUR? NU VĂ ÎNŢELEG!

Logică beton, nu-i aşa?

Litoral 2012 – partea 2 (probabil nu si ultima)

Aşa cum am promis, revin cu impresiile despre Litoralul românesc, ediţia 2012.

Am fost realmente surprins de ceea ce înseamnă bucăţica de autostradă dată recent în folosinţă (Cernavodă – Agigea). Pentru mine a fost o imensă surpriză: la plecare, GPS-ul spunea 240 km, 2 ore şi jumătate, adică o medie orară de 100 km. Mi se părea, ca de obicei, o utopie a GPS-ului, dar, ce să vezi, chiar aşa a fost. Am ajuns la Costineşti în două ore şi jumătate. Până acum făceam cam două ore jumate până în Constanţa, încă 30-45 minute prin nesemnalizata metropolă, şi încă atât până la Costineşti. OK, ăsta a fost drumul, foarte bun.

Ajuns acolo, m-am înfipt într-o mulţime de oameni pe strada principală, de credeam că sunt cu maşina în pasajul dintre Unirea 1şi Unirea 2 când vin patru metrouri odată. Mă şi gândeam: ăştia o să fie mâine toţi pe plajă, unde dracu’ pun şi eu cearceaful?

Când am descărcat maşina, cumnată-miu m-a întrebat, văzând sacoşa de jucării a lui fi-miu: tu unde pui astea? Pe plajă, normal. Să crezi tu că ai loc, o să le ţii în braţe.

Şi a avut dreptate! Dimineaţa am mers la plajă, iar decorul era mai rău decât în visele mele cele mai urâte: cearceaf lângă cearceaf, şezlong lângăşezlong, lume cât încape, ce mai, horror!

Plaja din Costineşti era un coşmar, fundul mării, cum îl ştiam, cu groapă ‘la intrare’, pietre şi scoici, dar marea, un vis, valuri ca în vremea copilăriei mele. Bine, vreo două din ele m-au cam dat peste cap (la propriu), unul chiar mi-a smuls bărcuţa cu copilul din mână, dar l-am recuperat la mal în cele din urmă 🙂

Seara am dat o tură prin Satul de Vacanţă din Mamaia, unde m-a curăţat fi-miu de bani, dar a fost chiar OK.

A doua zi acelaşi coşmar pe plajă, m-am certat cu unu’ care îşi pusese cearceaful lipit de picioarele şezlongului meu. Eu l-am atenţionat că voi coborî din şezlong direct în capul lui, el mi-a spus că o să fie atent şi o să se ferească.

Când fi-miu o tăia în linie dreaptă spre apă, peste cearceafuri, făcea 15 secunde până în acolo, iar eu, ocolind cearceafurile ca să îl prind, făceam vreo doua minute 🙂

După amiază am plecat spre Năvodari, unde am descoperit un alt tărâm (psssst, acum să nu mai spuneţi la nimeni, să nu dea lumea năvală acolo). Plajă largă, lume puţină, civilizată, un băruleţ (La Tortuga) foarte aproape, pe plajă, şezlonguri de lemn, umbrele de paie, foarte, foarte mişto. Fundul mării era lin, apa mică şi limpede, o plăcere. Am putut şi eu sta in fine, în tihnă, pe şezlong, privindu-l pe fi-miu cum aleargă de colo-colo.

Drumul de întoarcere, spre marea mea surpindere, a fost OK. Am evitat zona în care se circula pe un fir (prin Medgidia şi Cernavodă) si am făcut din Năvodari până în Bucureşti vreo două ore şi un sfert. Ce-i drept, am cam băgat piciorul în ea, dar a meritat.

Cam asta a fost aventura la ‘marea din România’, cum zice fi-miu, pe 2012, dar un Năvodari cred că mai bag anul ăsta.

Totuşi, după cum spuneam  aici merită să dai o tură la mare 😀

Litoral 2012 – partea 1

Diseară plec la mare, la Costineşti. M-am înarmat cu răbdare, tutun, motorină. Sper să ajung în vreo patru ore, ţinând cont că voi pleca pe la 6 după-amiază şi că fi-miu ar trebui să doarmă pe la 10.

Revin luni cu impresii, şi probabil ceva poze.

Week-end frumos să aveţi!