Cine se scoală de dimineaţă…

…cică ajunge departe.

Dat fiind că grădiniţa lui fi-miu este (încă) la doi paşi de casă, domnul nu mai catadicseşte să se trezească prea devreme.

Până astă toamnă nu aveam probleme. La ora 21.00, maxim 22.00, dădea stingerea singurel. Se cerea „la nani”, sau venea cu pijamaua sub braţ şi zicea că îi e somn. Şi dimineaţă la ora 7.00 era fresh. Bine, exista  şi un aspect mai puţin plăcut, în sensul că nu existau pentru el sâmbete, duminici şi sărbători mai mult sau mai puţin legale, concedii etc, la 7.00 ne dădea deşteptarea!

Din toamnă domnu’ meu a început să se culce după ora 23.00, spre miezul nopţii (şi de câteva ori chiar şi după).

Şi atunci dimineaţă începe calvarul. Dat fiind că doamna mea pleacă la 7.00 la servici, ingrata misiune de a-l trezi îmi revine mie. Vă daţi seama că din prietenul lui de dimineaţă am devenit sperietoarea de dimineaţă.

Eu mă trezesc la 7.00, beau o cafea-viteză şi începe ritualul:

– Hai tati!

– Mmmmm!

– Hai să te trezeşti!

– Nuuuuuuuuuuuuuu!

– Hai sus!

– Mai stau în sufragerie 5 minute!

După 15 minute în sufragerie:

– Hai la baie!

– Mai stau puţin!

– Hai!

– Nu! Eu dorm şi tu mă speli, eu dorm şi tu mă îmbraci, eu dorm şi tu te îmbraci, eu dorm şi tu duci gunoiul etc etc etc

Ieri dimineaţă mi-a servit cea mai nouă şi mai tare alternativă: Eu mai dorm şi tu FACI O ŢIGARE!

 

La circ

Ieri am fost cu copilasii (fi-miu plus doi nepoti) la circ. Eu n-am mai fost la circ de vreo 30 de ani (cu o exceptie), nepotii au mai umblat pe-acolo, iar fi-miu neam pana acum.

Am fost la Circo Aquatico Bellucci care si-a ridicat cortul la doi pasi de zona in care cu onor salasluiesc cu ai mei, pe la Baba Novac. Biletul de intrare nu a fost prea scump (40 lei/adult, 30/copil), dar inauntru era jaful de pe lume: popcorn doar la 10 lei punga, un suc la jumate era 6 lei, vata de zahar 5 lei samd, asa ca lejer cheltuiai cu un prunc 100 de lei.

Spectacolul n-a fost cine stie ce. Partea I a fost un fel de piesa de teatru comica, presarata ici colo cu ceva jonglerii si acrobatii, dar destul de subtirele, si a tinut cam 80 de minute, putin cam mult pentru rabdarea lui fi-miu care tot intreba „cand vin animalele?”

A urmat o binemeritata pauza (de tigare pentru mine) de vreo 10 minute, in care puteai vizita „menajeria” (daca aveai chef de imbranceli si mai vroiai sa scapi de vreo 5 lei/persoana) sau puteai face poze cu un crocodil pe scena.

Dupa pauza a venit si momentul mult asteptat de copii (si de mine). Parada animalelor (caci asta a fost, au iesit pe rand animalele si pasarile pe scena, iar unele au fost plimbate printre spectatori, spre imensul deliciu al copiilor), in care au evoluat niste porci spinosi, pelicani, un hipopotam! (mai puiut, ce-i drept), un leu de mare (un fel de foca adica, care a avut un delicios moment de tango cu dra dresoare), niste pinguini, ceva iguane, crocodilasi si cam atat.

Subtire pentru un spectatcol de circ, parerea mea.

Dar copiilor le-a placut, si asta-i cel mai important.

Sper sa ajung la Globus, sa vad un spectacol de circ adevarat.

Asta este pentru mâine

Azi am avut treabă pe la Cotroceni Business Center. După aceea m-am oprit să mănânc ceva în zonă. Am văzut o terasă curățică, Helin pe numele ei, de fapt un fast food mai răsărit.
Mi-am luat tava cu mâncarea și am vrut să mă așez afară, la mesele de pe trotuar, cu gândul să bag și eu o țigare după festin. Am cerut o scrumieră, pentru că pe mese nu erau, dar mi s-a răspuns că afară nu se fumează. „În restaurantul acesta nu se fumează?”  „Ba da, dar numai înăuntru”
Voi ați mai întâlnit local în care se fumează înăuntru, dar afară este interzis?

Posted from WordPress for Android