Evenimente DE NEUITAT (ep.2)

Aşa deci, să continuăm ce am început aici.

După ce am scăpat de întânirea cu „organul”, am tras aer adânc în piept şi mi-am dat seama că urmează o seară cel puţin ciudată: cea care cu o zi înainte era prietena mea şi locuia împreună cu mine de câteva luni mi-a devenit soţie şi a plecat la ea acasă!!!!

A fost dorinţa ei să mă duc duminică dimineaţă să o iau mireasă de acasă, şi am fost de acord, fără reţineri.

Dar acum, proaspăt căsătorit, cu maşina făcută franjuri, mă târam singur într-un taxi acasă, unde nu mă aştepta nimeni!

WTF? Cum vine asta? Şi cu ce dracu’ îmi umplu seara/noaptea?

Până la urmă am stat cu ochii beliţi în televizor, gândindu-mă dacă e ultima noapte de burlac sau prima noapte de bărbat însurat, ca să îl parafrazez pe Camil Petrescu 🙂

A doua zi, după câteva ore de somn, l-am luat pe cumnată-miu (sau naşul meu, din acea zi), pentru că eu eram fără maşină, şi am purces la ultimele târguieli ale dimineţii: lumânări, buchete, luat şi naşa (aka sor-mea) şi la final hai să îmi iau mireasa!

Acolo, după ce am supravieţuit şocului (băi, stiu că toţi sau aproape toţi zic aşa, dar eu chiar am avut cea mai frumoasă mireasă din lume), am sesizat că ceva nu e tocmai în regulă. Am prins-o într-un moment mai liniştit şi mi-a povestit ea păţania ei.

Acum trebuie să spun că majoritatea pregătirilor de nuntă le-am făcut împreună, dar au mai rămas şi câteva chestii exclusiv în grija ei: alegerea rochiei de mireasă, coafat, machiat şi toate alea.

Toate bune şi frumoase. Rochia luată, machiajul şi l-a făcut singură (foarte mişto, apropos), iar coafeza pe care a tot frecventat-o în ultima jumătate de ani i-a dat asigurări că îi va face o cafură trăznet, fără vreo „repetiţie” înainte, că depinde de feeling-ul din ziua respectivă, că bla bla bla. Şi în dimineaţa de duminică, cu câteva ore înainte de cununia religioasă, se prezintă doamna mea împreună cu sora ei la coaforul respectiv. Şi coafeza îi yice, foarte senină: ŞTII, M-AM GÂNDIT MAI BINE, NU O SĂ TE COAFEZ PENTRU CĂ MI-E FRICĂ CĂ NU OO SĂ IASĂ BINE!!!!!!

Şi uite-o pe doamna mea cu ochii în soare şi părul necoafat, neştiind încotro să o apuce. A plecat împreună cu sora ei în căutarea unui coafor care să o primească într-o duminică dimineaţă, printre mii de programări, să îi facă şi ei o „simplă” coafură de mireasă!

Culmea, a găsit destul de repede o doamnă dispusă să se înhame la chestia asta, care pe măsură ce lucra, o mai întreba: îţi place, cum ţi se pare, că eu nu văd prea bine, că mi-am uitat ochelarii acasă 😀

Până la urmă a ieşit nu bine, perfect chiar, şi-a şters lacrimile şi a plecat acasă să definitiveze treaba asta cu îmbrăcatul şi machiatul şi coafatul, Doamne-ajută că sunt bărbat şi nu trebuie să trec prin aşa ceva.

După care, cum vă spuneam, ne-am reunit şi am plecat la biserică, şi pe urmă la restaurant, unde am avut cea mai frumoasă nuntă care a existat vreodată, trudită şi planificată de noi doi, la care toată lumea, inclusiv noi, s-a simţit minunat.

Mi-aduc aminte că au fost vreo 50 de oameni (nuntă micuţă, cu cei cu adevărat apropiaţi), din care pot spune cu mâna pe inimă că pe 48 îi cunoşteam deja (nu cum se întâmplă la multe nunţi unde vin oameni pe care unul sau ambii miri nu i-au văzut niciodată şi trebuie să li se explice cine sunt), iar ceilalţi doi erau băiatul patronului firmei la care lucra doamna mea împreună cu prietenul ei.

S-a dansat în draci (eu unul am zis de-atunci că mi-a ajuns, că probabil voi mai dansa la botezul primului meu copil), s-a mâncat bine (am zis noi, dar au zis şi ceilalţi), muzica a fost beton, iar mie mi-a rămas în minte momentul când am fost anunţat că s-a furat mireasa, la care nepotul meu cel mare (care avea vreo 4 ani pe-atunci) s-a speriat şi a început să scâncească şi să tragă de mine să mergem să căutăm hoţii, că el vrea „miiasa înapoi!”.

Păi în condiţiile astea poţi vreodată să uiţi cum a fost în ziua nunţii tale? 😀

Evenimente DE NEUITAT (ep.1)

Inspirat de titlul postării lui Alioja, mi-au revenit în minte ‘’întâmplările’’ care au marcat episoade importante ale vieţii mele.
O să încep azi cu NUNTA.
Ca tot românul ghinionist n-am reuşit să găsim o zi liberă pentru ambele evenimente (cununia civilă şi cea religioasă), deşi ne-am hotărât din ianuarie să facem nunta în vară, aşa că am ales alternativa clasică: sâmbătă la primărie şi duminică la biserică.
M-am ţinut de capul viitoarei mele doamne toată săptămâna premergătoare să îşi adune toate actele, să nu cumva să îi lipsească ceva atunci când vom merge să le depunem. Bineînţeles că în seara premergătoare cine nu avea buletin? EU! Dă-i, stoarce-ţi creierii, unde mama dracului l-am pierdut, uitat? În cele din urmă am avut o revelaţie: fusesem cu câteva zile în urmă la un provider de internet pentru a semna contractul,şi bineînţeles că am dat buletinul acolo, să îi facă o copie, să o bage la dosar, şi speram ca XEROX-ul de acolo să fie locul unde se odihneşte buletinul meu.
Am plecat dis de dimineaţă spre locul cu pricina, am aşteptat vreo 30 de minute să binevoiască cei de acolo să se prezinte la program. Au apărut, au zis că nu ştiu nimic de nici un buletin, au căutat mai bine şi L-AU GĂSIT! UFFF
Am dat fuga la primărie, am depus actele şi am continuat pregătirile.
A venit şi ziua mult aşteptată. Am ajuns cu vreo 20 de minute înainte de ora programată, ne-am întâmpinat oaspeţii, am intrat, am zis DA (doar de-aia bătusem drumul până acolo), ne-am tras încă un rând de pupături cu toată lumea, am mancat o bomboană şi am băut (eu) un deget de şampanie (foarte important, vedeţi mai încolo de ce) şi ne-am dat întâlnire pentru a doua zi, la biserică (şi restaurant, evident).
Am îndesat în portbagajul mândrei mele SuperNove flori şi cadouri şi am plecat spre o cârciumioară, pentru o mică masă de familie.
Am băut şi acolo o picătură de şpriţ (20% vin, 80% apă, foarte important, vedeţi puţin mai încolo de ce), am mâncat ceva şi am plecat spre casă, să ne putem pregăti pentru evenimentul de a doua zi.
Pe drum, am oprit pe dreapta să las un prieten acasă. A deschis omul uşa (faţă dreapta), s-a dat jos, şi proaspăta mea soţie s-a gândit să se mute din spatele meu în dreapta mea. A deschis uşa şi………. Surpriză: tocmai trecea un troleibuz, care a luat după el uşa din spate, mi-a înnodat stâlpul şi a şifonat serios şi uşa mea. În spatele meu, după zgomotul înfiorător de fiare contorsionate, table îndoite şi frâne tardive, linişte totală. Mă adun într-o fracţiune de secundă, mă uit în oglindă, îmi văd consoarta îngrozită (doar atât, altfel nevătămată), şi cobor.
Mă reped în spate, doamna mea era şocată, nu putea vorbi, dar în rest părea OK. Noroc că nu apucase să pună piciorul jos, că ……
Ceilalţi pasageri erau şi ei speriaţi, maşina era vraişte, cu uşile din stânga franjuri, stâlpul înnodat, portbagajul sărit, ce să mai, imagine apocaliptică.
Troleibuzul oprise pe dreapta, câţiva metri mai încolo, cu căteva julituri nesemnificative pe caroserie. Lumea coborâse, plină de compasiune: Fir-aţi ai dracului, aşa vă trebuie, că opriţi aiurea, că uite aşa, noi trebuie acum să schimbăm troleibuzul bla bla blab la bla. Nu aveam timp de ei, că aveam şi eu nişte replici pe ţeavă, dar eram ocupat cu altele.
După ce m-am asigurat că toţi ai mei sunt bine, am stat de vorbă cu şoferul troleibuzului. L-am rugat să amâne mersul la poliţie cît mai mult, pe luni aş fi dorit eu. Mi-a explicat frumos şi înţelegător totodată că trebuie să declare incidentul la garaj seara, când termină tura. Am stabilit să ne întâlnim la poliţie seara, pe la 22.30, adică peste vreo 6 ore.
Eu eram speriat că din cauza celor probabil 50 ml de alcool înghiţiţi în două tranşe s-ar putea să am probleme şi cu permisul, şi cu asigurarea.
Am dat câteva telefoane, am găsit un loc în care să las maşina, care, repet, era şi vraişte, şi plină de cadouri, flori, etc, am legat uşile cu centurile de siguranţă şi am târât-o într-o curte şi am plecat spre casă.
Şi uite aşa, în loc de pregătiri, a început stresul: dă-i cu apă şi cafea să se dilueze alcoolul din sânge, şi pune-te pe telefoane să rearanjez programul pe a doua zi, că deh, trebuia să iau buchetele, lumânările, naşii, mireasa, etc etc etc şi eu nu mai aveam maşină!
Am ajuns şi la poliţie, am scăpat cu amendă pentru oprire în loc nepermis şi cu alcoolemie 0, spre uşurarea mea.
Şi de atunci nu s-a mai întâmplat să pun picătură în gură înainte să mă sui la volan.
Continuarea săptămâna viitoare.
Hai, week-end frumos să avem!