Plec la mare

Luni începe binemeritatul meu concediu. Spre deosebire de ultimii 4-5-6-…. nu ştiu câţi ani, nu am nimic, dar NIMIC aranjat.

Aşa că, deşi aveam principiul că dacă nu am bani suficienţi pentru litoralul românesc trebuie să mă duc la bulgari, din lipsă de timp o să dau o fugă la mare, la noi.

Singura staţiune care mi se pare acceptabilă este Năvodari.

Aşa că vă rog daţi-mi nişte sugestii, recomandări, dacă aveţi.

Mulţumesc.

Reclame

Litoral 2012 – partea a 3-a (probabil ultima)

Prefata:

Nu stiu ce dracu’ click-uri am dat, ca s-a dus dracului frumusete de post, nu-l gasesc nicaieri, nici in ciorne, s-a dus si inspiratia mea, asa ca cititi cu blandete mai departe.

Dupa cum mi-am promis, mi-am facut damblaua si am revenit in Navodari.

Cu chiu cu vai am reusit sa gasesc doua camere la Hotel Napoli, in capul strazii care duce la plaja La Tortuga, unde m-am rasfatat acum 2 weekend-uri, dupa cum spuneam aici .

Am facut o rezervare telefonica, am dat drumul la bani online (avans, deh) si vineri dupa amiaza ne-am strans toata familia (care de la gradinita, care de la servici) si am demarat in tromba spre Navodari.

Dupa doua ore si un sfert, pe la 9 seara am ajuns in Navodari. Era sa ratam hotelul, care era scufundat in bezna. Ce dracu’, eu abia am gasit 2 camere si hotelul asta e pustiu? M-a lamurit repede receptionera care ne-a intampinat in parcare: e doar o defectiune minora la tabloul electric, se rezolva imediat. S-a rezolvat a doua zi, pe la 4 dimineata 🙂

Dupa ce ne-am cazat la lumina lumanarilor, puse la dispozitie cu generozitate de personalul hotelului (aceeasi receptionera, draguta si amabila, de altfel), ochiul ager al nevesti-mii a descoperit colacul de la toaleta care nu prea se tinea in suruburi (se rezolva imediat, a venit un nene, a mai strans suruburile, a promis ca a doua zi il schimba, nu l-a schimat nimeni – evident) si ceva urme de nisip prin cadita dusului. In rest, era OK 😀

Pe la 10 seara au bufnit odata toate prizele din camera, de ziceai ca se trage cu pocnitori de anu’ nou, asa ca m-am repezit si am tras din priza tot ce-am prins: TV, aer conditionat, frigider, in speranta unui somn linistit.

Am iesit un pic afara, sa ne dezmortim mainile, picioarele si ochii, dupa care ne-am bagat la somn.

Sambata dimineata junioru’ a dat desteptarea la 6.30, asa ca pe la 8 am ajuns pe plaja pustie (da’ pustie pe bune, nu era decat un nene care aranja sezlongurile).

Vremea nu prea a tinut cu noi, a fost innorat, a batut vantul, dar am putut sa stau linistit pe sezlong si sa il vad pe fi-miu alergand de colo colo, ceea ce in minunatul Costinesti nu ar fi fost posibil.

Dupa amiaza a fost si mai urat afara, asa ca am purces spre Mamaia, unde l-am rezolvat pe fi-miu si cu telegondola (ce tampenie mi s-a parut renuntarea la biletul dus-intors, vorba aia, de ce sa stam doar la o coada cand putem bine-merci sa stam la doua, nu?), si cu trambulinele, si cu minicarul, si cu „saritoarele”.

Seara, cand ne-am intors la hotel, am avut surpriza sa gasim parcarea full, si o mare nunta in pericol sa inceapa.

Pericol a fost: n-am inchis ochii toata noaptea, a zbierat muzica si guristu’, incat dimineata ma intrebam daca nu cumva ar trebui sa dam si noi plicu’, daca tot ne-am bucurat de vastul repertoriu.

Tot sambata am avut bucuria sa mai pocneasca odata toate prizele, si asta a cauzat parlirea incarcatorului de Iphone al nepoatei mele, care a avut proasta inspiratie de a-si pune telefonul la incarcat. Bineinteles ca cerereile noastre de despagubire s-au lovit de zambetul dulce si neputincioas al receptionerei: o sa vedem ce putem face, o sa sunam patronii bla bla bla

Duminica s-a mai indurat vremea de noi, a iesit un pic de soare.

Am profitat de „amabilitatea” personalului, care ne-a indicat un check out la ora 11, asa ca pe la 8 am bagat bagajele in portbagaj, ne-am urcat in masina si am parcurs cei 300 m pana la plaja.

Si la pranz am plecat acasa, sa salvam pisoiu’ care era inchis in baie de vineri dupa-amiaza.

In loc de concluzie: voi reveni cu placere la Navodari, dar nu la Hotel Napoli!

Litoral 2012 – partea 2 (probabil nu si ultima)

Aşa cum am promis, revin cu impresiile despre Litoralul românesc, ediţia 2012.

Am fost realmente surprins de ceea ce înseamnă bucăţica de autostradă dată recent în folosinţă (Cernavodă – Agigea). Pentru mine a fost o imensă surpriză: la plecare, GPS-ul spunea 240 km, 2 ore şi jumătate, adică o medie orară de 100 km. Mi se părea, ca de obicei, o utopie a GPS-ului, dar, ce să vezi, chiar aşa a fost. Am ajuns la Costineşti în două ore şi jumătate. Până acum făceam cam două ore jumate până în Constanţa, încă 30-45 minute prin nesemnalizata metropolă, şi încă atât până la Costineşti. OK, ăsta a fost drumul, foarte bun.

Ajuns acolo, m-am înfipt într-o mulţime de oameni pe strada principală, de credeam că sunt cu maşina în pasajul dintre Unirea 1şi Unirea 2 când vin patru metrouri odată. Mă şi gândeam: ăştia o să fie mâine toţi pe plajă, unde dracu’ pun şi eu cearceaful?

Când am descărcat maşina, cumnată-miu m-a întrebat, văzând sacoşa de jucării a lui fi-miu: tu unde pui astea? Pe plajă, normal. Să crezi tu că ai loc, o să le ţii în braţe.

Şi a avut dreptate! Dimineaţa am mers la plajă, iar decorul era mai rău decât în visele mele cele mai urâte: cearceaf lângă cearceaf, şezlong lângăşezlong, lume cât încape, ce mai, horror!

Plaja din Costineşti era un coşmar, fundul mării, cum îl ştiam, cu groapă ‘la intrare’, pietre şi scoici, dar marea, un vis, valuri ca în vremea copilăriei mele. Bine, vreo două din ele m-au cam dat peste cap (la propriu), unul chiar mi-a smuls bărcuţa cu copilul din mână, dar l-am recuperat la mal în cele din urmă 🙂

Seara am dat o tură prin Satul de Vacanţă din Mamaia, unde m-a curăţat fi-miu de bani, dar a fost chiar OK.

A doua zi acelaşi coşmar pe plajă, m-am certat cu unu’ care îşi pusese cearceaful lipit de picioarele şezlongului meu. Eu l-am atenţionat că voi coborî din şezlong direct în capul lui, el mi-a spus că o să fie atent şi o să se ferească.

Când fi-miu o tăia în linie dreaptă spre apă, peste cearceafuri, făcea 15 secunde până în acolo, iar eu, ocolind cearceafurile ca să îl prind, făceam vreo doua minute 🙂

După amiază am plecat spre Năvodari, unde am descoperit un alt tărâm (psssst, acum să nu mai spuneţi la nimeni, să nu dea lumea năvală acolo). Plajă largă, lume puţină, civilizată, un băruleţ (La Tortuga) foarte aproape, pe plajă, şezlonguri de lemn, umbrele de paie, foarte, foarte mişto. Fundul mării era lin, apa mică şi limpede, o plăcere. Am putut şi eu sta in fine, în tihnă, pe şezlong, privindu-l pe fi-miu cum aleargă de colo-colo.

Drumul de întoarcere, spre marea mea surpindere, a fost OK. Am evitat zona în care se circula pe un fir (prin Medgidia şi Cernavodă) si am făcut din Năvodari până în Bucureşti vreo două ore şi un sfert. Ce-i drept, am cam băgat piciorul în ea, dar a meritat.

Cam asta a fost aventura la ‘marea din România’, cum zice fi-miu, pe 2012, dar un Năvodari cred că mai bag anul ăsta.

Totuşi, după cum spuneam  aici merită să dai o tură la mare 😀