Derby de România prin ochii mei

N-am mai fost demult la derby. Azi am fost cu nepoții mei, dinamoviști, care au stat cam crispați într-o mare de steliști inofensivi, parcă, dar totuși imprevizibili.

Așa cum m-am așteptat a fost un meci slab între slabi și foarte slabi. Corespondența o faceți voi, singuri. Am rămas cu imaginea unei galerii dinamoviste frumoase, dar în același timp idioate și penibile. Păcat pentru ei şi pentru ceilalţi privitori că nu au avut galerie rivală cu care să se înfrunte. Idioţi pentru că au aruncat petardele alea în teren, gesturi care mie mi se par inconştiente. Şi penibili pentru banner-ul și citatul din Ștefan cel Mare. Atâta treabă are Dinamo cu domnitorul cât are și Becali cu Mihai Viteazu.

Poze mai jos.

Publicitate

Coregrafii (?) pe stadioane

Astă seară am avut meci. Derby. Steaua – Dinamo. Frumos. Și au câștigat ai mei. Cu 5-2. Și mai frumos. Chiar m-am bucurat și am făcut show prin casă, de astă dată fără fi-miu, care parcă e mai atras de te nis decât de fotbal. Continuă lectura

Piesa de la miezul nopţii – 32

În seara asta, piesa e o poză luată de aici:

Sunt încă sub impresia meciului, a apucăturilor huliganice ale galeriei dinamoviste şi a violenţei absolut inutile a lui Strătilă, Dandea şi nu mai ştiu care idiot dinamovist care n-aveau treabă decât cu tibiile steliştilor, într-un meci în care n-au avut nici o şansă.

Nu e în firea mea, dar în seara asta mi-a venit să strig:

Altfel, suntem campioni, suntem fericiţi şi ne simţim bine!

 

Unicul derby

Diseară mă duc la meci. Cică El Classico de România. N-am mai fost la meci din primăvară, iar la un Steaua – Dinamo de mai mulți ani, și asta din cauza galeriilor nebune, de care mi-a fost frică. Azi îmi iau inima în dinți și mă duc. Recunosc că mi-e frică să îmi pun fularul sau șapca cu Steaua, ca să n-o iau în freză aiurea. Sper să fie spectacol, și fie ca cel mai bun să învingem 🙂

image

Posted from WordPress for Android