O duminică superbă în Cișmigiu

Domnul ne-a anunțat de ieri că azi vrea în Cișmigiu. Așa că ne-am luat bicicleta în portbagaj, grâul pentru porumbei în sacoșă și am plecat. Am găsit (culmea) loc de parcare aproape de intrarea în parc și am intrat. Domnul a fost foarte cuminte, a înțeles că azi ne plimbăm cu bicicleta și nu ne dăm în mașinuțe. Am hrănit porumbei și ceva furnici (care we înșiraseră uimitor, pe metri intregi), dar cel mai drăguț a fost că s-a împrietenit cu o fetiță, au desenat împreună, au hrănit porumbeii împreună și au făcut chiar schimb dr biciclete, ceea ce la fi-miu se întâmplă foarte rar. Chiar a fost o duminică pe cinste. Să vedem ce ne aduce după amiaza.

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

image

Posted from WordPress for Android

Trebuia să se întâmple odată și-o dată

De când am aflat că o să fiu tată (acum vreo cinci ani, nu vă înghesuiți cu felicitările acum), ținând cont că aveam 38 de ani, am știut că se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu. Am glumit de multe ori despre asta. Și totuși, azi, când s-a întâmplat, mi-a căzut cerul în cap, mi-a picat foarte nasol.

Azi în Cișmigiu, fi-miu avea o dispută cu o fetiță. Ea îi spunea că este mic, el o ținea pe a lui că este mare.
-Câți ani ai, întreabă fetița.
-5, zice fi-miu.
-Cât are, mă întreabă pe mine fetița.
-4 ani și jumătate, zic eu. La care ea, senină, lui fi-miu:
-Vezi, bunicul tău zice că ai doar patru ani jumate.

Încă nu mi-am revenit.

Posted from WordPress for Android