Weekend la Băneasa

Azi am avut ceva ore de pierdut împreună cu fi-miu la Băneasa Shopping City. Nu îmi făceam prea mari probleme, pentru că el se distrează de minune în locurile de joacă.
Când am parcat (la ora 11 parcarea uriașă era deja ocupată în proporție de 75%),deja dădea semne de nerăbdare să ajungă la locul de joacă de la IKEA pe care îl știe foarte bine. Greșeala mea a fost să îi spun că nu mergem acolo, pentru că știam că în Mall e un loc de joacă mare și frumos. Am ajuns în mall, jale și durere: locul de joacă era închis, mai mult, era în curs de desființare.
Nu-i nimic, am început să îl consolez, mergem în colțul opus al lanțului de megamagazine, după Carrefour e un loc cu mașinuțe. Ne târâm la figurat și pe alocuri la propriu până acolo și surpriză: nu mai era nici urmă de mașinuțe, doar o expoziție de dinozauri uriași. Știam din vară, de la Constanța, că îi e cam frică de creaturile astea mari, am încercat timid o întrebare, dar refuzul a venit imediat și fără șanse de negociere.
Până la urmă l-am dus la IKEA, deși nu înțelegea de ce nu mergem la „alt loc de joacă, așa cum ai zis”.
Oameni buni, faceți alt loc de joacă la Băneasa, altfel mă demite fi-miu!

Posted from WordPress for Android

Din nou, de la locul de joacă de la IKEA

Duminică am fost din nou la IKEA.
Cum am ajuns în zona comercială Băneasa (sau cum dracu’ i-o mai spune), m-am înfiorat: parcarea era full, da’ full d-ăla de aşi cu popi în coadă. Erau maşini parcate şi pe trotuare, şi pe borduri, şi pe TOATE locurile pentru persoane cu handicap (chiar, sunt curios, cât la sută din locurile de parcare speciale sunt ocupate de persoane care chiar au un handicap, în afară de lene şi nesimţire). I-am spus nevesti-mii că ne aşteaptă un calvar înăuntru, dar fi-miu deja începuse să ceară ”la bile”.
Aşa că ne-am împărţit sarcinile: doamna la cumpărături şi eu cu moştenitorul la joacă.
Înăuntru mi s-au tăiat picioarele: era coadă, de fapt COADĂ, la locul de joacă. OK, îl conving pe fi-miu că nu poate intra ”chiar acum” şi ne aşezăm cuminţi la rând. Văd un mare afiş: Locul de joacă are capacitate de maxim 36copii. OK, mă gândesc, aveam vreo 10-12 copii înainte, răzbim noi până la urmă. Un display mare deasupra intrării afişa numărul 36. Mă gândeam că e un contor de copii, ceva. Văd că incepe să crească: 37, 38. Mă, ce dracu’ fac ăştia? Aud şi eu pe la alţii că nu e suficient să stau la rând, îmi trebuie şi bon de ordine!
Găsesc o rolă din aia cu bonuri, rup şi eu unul, 51! Aoleu, mai e de stat.
Mai avansăm câţiva paşi şi văd aruncat într-o cutie bonul cu numărul 46. Să-l iau, să nu-l iau? Nu-l iau mă, că eu am pretenţii că-s om civilizat, mă bucur eu acum la 5 persoane?
Încet, încet, mult prea încet, ”contorul” avansează, mai vin părinţi să îşi recupereze copiii, mai sunt numere de ordine pe care nu le revendică nimeni (gen 46-le de mai sus), ne apropiem, se strigă (că se şi striga acum, ca la bingo) 46. Eu, din mulţime: nu e, treceţi la 47.
Dar apare o distinsă doamnă, la vreo 35 de ani, aranjată, ţuţipată, cu un copilaş drăguţ, CU BONUL NR. 46 ÎN MÂNĂ. Am crezut că mor (de oftică).
Mă, dacă m-a împins pe mine bunul simţ să nu iau bonul ăla, de ce mama dracului nu m-am gândit măcar să-l arunc de-acolo, să îl bag în buzunar, ca să-l ia altul? Ce prooost am fost!
Aşa că mi-am înghiţit înjurăturile, am tras aer în piept, am strâns copilul în braţe de l-am pârâit ca pe pepene, şi mi-am văzut de treabă că deh, ce puteam să mai zic, nu?
După vreo 40 de minute (în care s-a gândit de două ori că vrea acasă, să doarmă, şi tot de două ori s-a răzgândit brusc) i-a venit rândul şi lui fi-miu, care aproape a ţâşnit prin poartă şi dus ”la bile” a fost.


În rest, balamucul de pe lume, coadă la hot dog (singurul lucru care mă atrage la IKEA) de o sută de persoane, coadă la WC (am crezut că s-a introdus sistemul dă-o din mână în mână până ajunge în faţă), aglomeraţie maximă în toate magazinele, nu doar în IKEA.
Am zis să fac ceva util între timp (hot dog nu, pipi nu) aşa că m-am chinuit vreo 5 minute să completez un formular pentru cardul IKEA FAMILY. M-am introdus în magazin la biroul special pentru eliberarea acestui tip de card, unde m-a întâmpinat un domn de vreo 28-30 de ani, foarte politicos: Eşti sigur că ai completat formularul? Băi nene, sunt destul de obosit şi tracasat, hai să nu ne tragem de şireturi aşa de la prima întâlnire (şi aia fără cico, cinema etc) şi beleşte ochii din dotare ca lumea în monitor. Vai, mă scuzaţi, bla bla bla. Mi-am luat cardul, i l-am înmânat doamnei mele, şi ea s-a grăbit să-l utilizeze în aceeaşi zi, la magazinulş de la colţul blocului nostru, în locul cardului ei, bineînţeles fără prea mult succes 🙂
Înarmaţi-vă cu răbdare şi nervi de oţel dacă mergeţi sâmbăta pe acolo.
Să aveţi un week-end frumos, eu NU merg la IKEA!

La Zoo Băneasa, cum zicea Artanu pe vremuri (pentru cine-şi mai aminteşte)

Duminică dimineaţa, la insistenţele mânzului meu, am încălecat cei 75 de cai putere ai maşinii din dotarea familiei şi am purces spre Zoo Băneasa.
Eram destul de sceptic, dat fiind anotimpul pe care se pare că am început să-l traversăm, în ceea ce priveşte bogăţia de exponate.
La intrare am avut parte de o surpriză plăcută: erau parcate acolo un fel de cărucioare de lemn, în care puteai să-ţi aşezi copilul şi să-l tragi după tine. Fi-miu a fost foarte încântat, aşa că m-am înhămat şi am pornit.

Nu a fost cea mai bună idee, pentru că fi-miu a îngheţat până la urmă, aşa că l-am dus pe el în cârcă şi am mai tras şi drăcovenia aia după mine, pentru că deh, om cu bun simţ, am zis să o las de unde am luat-o.

Întotdeauna m-am întrebat dacă există un traseu de urmat prin Grădina Zoologică. Eu de fiecare dată am umblat haotic, când în stânga, cînd în dreapta, m-am întors, am mai trecut odată pe la aceleaşi cuşti şi tot aşa. Dacă ştie cineva vreun traseu clasic, să mi-l spună şi mie.

Fiind frig, multe din animale sunt băgate în cuşti, iar acest lucru se pare că e clasificat TOP SECRET, fiindcă umbli ca nebunul şi nicăieri nu scrie pe unde sunt cuştile cu pricina.

Totuşi, ne-am bucurat să vedem leul, ceva tigri, urşi, cămile. După ture multiple, am găsit drumul spre EXOTARIU (voi aţi auzit de termenul ăsta?), căutând papagalii, dar la ultimul viraj ne-a întâmpinat o bandă galbenă pe care scria INTERZIS ACCESUL. Oare chestiile astea nu se pot anunţa de la intrare?

Şi m-a mai frapat o chestie: blocurile de la gardul Grădinii. Cum dracu’ o fi să dai un purcoi de bani pe un apartament în Băneasa, să ai o terasă frumoasă de pe care să savurezi mirosul de bălegar care se ridică în toată splendoarea lui de acolo?