Mami mai are o restanță de la 8 martie, așa că am rămas singuri, ca băieții. Am dus-o până la întâlnirea cu Brenciu și noi am dat o fuguță până în Auchan. Continuă lectura
Arhive etichetă: Auchan
Un week-end altfel
După cum s-a observat (sau poate nu) am avut o perioadă „săracă”, n-am prea scris.
Azi o să povestesc despre un weekend „altfel”, care precede săptămâna altfel.
A fost altfel pentru că am reușit să strecurăm treburile casnice de weekend cu un mare talent, astfel încât să-i permitem lui Matei distracție la maxim.
Sâmbătă dimineață ne-am limitat la tot felul de jocuri în casă (cu mami), în timp ce tati a dat ture rapide de târguieli.
După masă am mers în Orășelul Copiilor, la Brâncoveanu. Auzisem că s-a modernizat, văzusem zidurile noi, de cetate, dar n-am mai fost pe-acolo de la „facelift”.
Așa că am mers sâmbătă după-amiază. Prima impresie: aerisit și curat. Au dispărut mulțimea de chioșcuri și tarabe, s-au împuținat conlocuitorii, fără însă a dispărea.
Distracții destul de puține, pentru cât e parcul de mare, a dispărut trenuleţul care făcea turul orăşelului, dar prețurile sunt ok: 5 lei marea majoritate a jocurilor, cât o fisă de mașinuță în IOR.
S-a dat în vreo 5 drăcii din astea, în două singur și în trei cu tati (caracatița, bumper car, mine coast train). După asta a mai zburdat vreo oră pe la leagăne.
Și pentru că a fost băiat cuminte și ascultător, și ieri și azi dimineață la biserică, am repetat figura, cu promisiunea că „ne dăm doar în 3 jucării”, care totuși au fost 4. A primit una bonus că a reușit să îl urce pe tati în Montagne russe.
Pentru el a fost o încântare, pentru ta-su mai puțin, că nu mă mai dădusem de vreo 15 ani în așa ceva, și mi-au cam tremurat grisinele minute bune după ce am coborât :))
Poze în montagne russe nu avem, pentru că lui mami i-a fost teamă să se uite şi prin telefon :))
Duminică seara am fost la locul de joacă din Auchan. Are câteva chestii mişto, cum ar fi mica trambulină, suflanta cu aer cu bile, tobogane şi alte chestii, dispuse pe vreo 3 nivele. Ce nu îmi place este că vizibilitatea din exterior e cam proastă, una – două îţi scapă plodul din ochi şi îţi trebuie minute bune până îl reperezi din nou. Asta nu ar fi mare problemă, dar nu există nici un fel de securitate, începi să îţi faci gânduri negre pentru că absolut oricine poate pleca de acolo cu orice copil, cu condiţia ca plodul să nu vocifereze mai mult decât e cazul. Asta pe mine mă sperie, sincer să fiu.
Fi-miu s-a făcut şi în seara asta Spiderman, şi una peste alta a fost un weekend reuşit.
Mi-am propus să ieşim neapărat din Bucureşti în săptămânile următoare.
Hai să avem o săptămână excelentă!
Posted from WordPress for Android
La cumpărături
Azi am dat iama în Auchan.
M-am sus dimineață de tot (pt mine), pe la 8, neștiind că se deschide la 7. Oricum, era aerisit, mi-am putut chiar alege locul de parcare, și căruciorul.
Înăuntru lume puțină, marfă puțină. Pe la 8.30 s-a umplut, dar doar de cumpărători. La jucării Auchan-ul e destul de subțire, iar bomboane de pom NU MAI SUNT! Pe 23 decembrie! În mare am cam luat ce aveam nevoie, mai am în plan o măcelărie, o farmacie, piață, Decathlon, făcut bradul, curățenie și gata.
Să înceapă Crăciunul!
Posted from WordPress for Android
Prima zi de minivacanță
Update
Am reușit cablare, dar mai ales am petrecut o după amiază – seară superbă, de primăvară, în parc, cu fi-miu.
Planurile mele de azi s-au dus pe apa sâmbetei. Încercarea de cablare a eșuat din prima: a cedat prelungitorul principal. Am fugit să cumpăr altul și m-am dus o fugă (așa credeam eu) până în Auchan, să mai târguiesc niște mărunțișuri.
Oameni buni, acolo e nebunie. Zici că e 24 sau 31 decembrie. Parcarea full, hypermarket-ul full, case deschise doar jumătate, pușcărie, ce să mai.
Evitați zona, sau mai bine evitați toate hypermarket-urile.
Am pierdut deja 3 ore din timpul meu prețios 😦
Posted from WordPress for Android