Oare mai ajung acasă?

Băi nene, ce-i cu ninsoarea asta? Pe mine unul m-a luat prin surprindere. M-am aşteptat vineri, sâmbătă, duminică, erau coduri galbene şi portocalii şi vinete şi ce mama naibii culori mai ziceau ăştia, dar în afară de ceva vântoase şi o ninsoare destul de anemică n-am văzut mare lucru.

Şi azi dimineaţă s-a pus pe nins. Nu era vorba că o să fie mai cald săptămâna asta?

Dimineaţă, până la servici, a fost cam nasol. Semaforul de la intersecţia Căii Vitan cu Şoseaua Mihai Bravu nu mai funcţionează de o săptămână, dar măcar erau poliţai care mai descâlceau treaba pe acolo. Azi, pauză poliţie, şi s-a simţit. La intersecţia Tineretului cu Cantemir, blocaj maxim. Eu nu pot nici acum, după atâţia ani, să îi înţeleg pe ăia care se bagă ca musca în curul calului în intersecţie. Văd că e blocată, dar ei se bagă, că au verde. Ce dacă n-au unde se duce, să fie şi ei acolo, că e dreptul lor, au verde! Sau mai blochează şi câte un tramvai, două, ca să fie tacâmul complet. Eu pe ăştia i-aş lăsa pietoni vreo lună, aşa.

Şi acum mă uit pe geam, toarnă, toarnă cu zăpadă, şi eu am 20 de kilometri până acasă, plus un drum bonus dus-întors din Dristor până la gară.

Baftă mie!

Hai să avem o săptămână excelentă!

S-a terminat boieria

Din 3 ianuarie, de când m-am întors la muncă fericit şi cu aplomb (în sensul că nu), până ieri, era o fericire să conduci prin Bucureşti. Trafic lejer, degajat. Parcurgeam drumul meu până la birou (19 km), drum de 45 – 60 minute în mod normal, cam în 25  -30 de minute. Mă gândeam că va ţine fericirea până luni, când începe şcoala.

Da de unde. Ieri am plecat spre casă pe drumul obişnuit. M-am abătut 5 minute din drum pentru un stop la Piaţa de Flori din cauză că ….şi, de lene să întorc, am luat-o pe Tudor Vladimirescu, spre Marriott, pe lângă Casa Poporului şi apoi pe Bd Unirii. Ţeapă! Zona dintre Casa Poporului şi Piaţa Unirii era full, ca într-o zi obişnuită de lucru, şi mi-au trebuit  20 de minute s-o parcurg.

Suficient cât să mă facă să ajung cu întârziere la întâlnirea cu doamna mea.

Şi când mă gândesc că încă nu a venit zăpada…

La Târgul de Crăciun

Seara trecută am reușit și eu să ajung la Târgul de Crăciun de la Universitate. Așteptările nu au fost prea mari, pentru că deja citisem niște păreri nu prea grozave despre el. În schimb am fost cam dezamăgit de parcarea subterană de la Universitate, dar despre asta cu altă ocazie. Revin la Târg. În partea dinspre Academiei tarabele (că altfel nu le pot spune) sunt înghesuite pe 2 șiruri care nu au mai mult de un metru între ele. Prin acest metru trebuie să treacă oameni în ambele sensuri, plus că, normal, mai sunt și cumpărători la tarabe. După ce am parcurs prin înghesuiala aia vreo zece metri, zona s-a mai aerisit. Am intrat în casa lui Moș Crăciun, am făcut poze bineînțeles, ne-am mai învârtit pe lângă brad și pe lângă alte tarabe, l-am dat pe pitic în carusel și gata. Nici n-am spânzurat prea mulți bani, pentru că pe mine singurul lucru care m-ar fi atras era vinul fiert, dar eram cu mașina, iar pe fi-miu l-am rezolvat cu o porție repede cartofi pe băț, iar doamna mea făcea cumpărături prin altă zonă. Nu pot face comparații cu târgurile din alte orașe celebre, pentru că nu am avut onoarea 🙂

image

image

image

image

image

image

image

M

image

image

Posted from WordPress for Android

Ultima săptămână…

… de lucru de anul acesta. Pentru mine și pentru alți câțiva norocoși. Primesc ceva zile libere de la guvern și de la firmă, plus vreo trei zile de concediu, și uite-așa vineri gata cu munca pe 2012. De fapt joi, pentru că vineri avem serbare la grădiniță. Și după aceea urmează goana după cadouri și alte târguieli de sezon, pe care, ca orice om serios, dar și din lipsă de timp, le-am lăsat pe ultima sută de milimetri. Și apoi vine Moș Crăciun, și gata și Revelionul imediat. Să avem o săptămână excelentă!

Posted from WordPress for Android

1 Decembrie 2012

Şi a venit şi 1 Decembrie.

După lupte seculare care au durat ani mulţi, mulţi de tot, am reuşit să ajung şi eu la paradă. Fi-miu a mai crescut, a început să fie interesat de camioane, tancuri, avioane, soldaţi, puşti etc., vremea a fost foarte frumoasă, am fost liberi şi eu şi doamna mea, aşa că am plecat sâmbătă dimineaţă spre locul faptei. Bine, nu chiar aşa de dimineaţă cum aş fi vrut eu, ci pe la 10.00.

Am plecat cu metroul, pentru că m-am gândit că nu voi găsi un loc de parcare prea aproape de locul paradei.

Am ajuns pe la 11 fără un sfert şi ne-am postat într-un loc mai puţin aglomerat, spre Piaţa Victoriei. Bine, clar că s-a aglomerat pe măsură ce trecea timpul.

Am auzit destul de vag salvele de tun şi ne-am dat seama că a început.

În locul unde stăteam noi nu s-a auzit muzica, nu au ajuns trupele, dar a ajuns tehnica militară, ceea ce ne-a încântat atât pe fi-miu cât şi pe mine.

După ce au trecut avioanele şi elicopterele, au defilat camioanele, TAB-urile, autospecialele şi alte „dihănii” militare, care s-au întors şi s-au oprit în preajma noastră, şi au fost luate cu asalt, mai ales de cei mici, ocazie cu care l-am cocoţat şi pe fi-miu pe diverse maşini şi am făcut pozele de mai jos.

Totul bine şi frumos, până la plecare. Staţia de metrou Piaţa Victoriei era full, aşa că am făcut o plimbare până la Perla, am luat un autobuz full care a venit după vreo 30 de minute, şi într-un final am ajuns şi noi acasă.

La anu’ vom pleca mai devreme, voi avea grijă să aibă şi fi-miu un steguleţ, şi mai trebuie să găsesc o soluţie pentru drumul înapoi spre casă.

Prima zi de minivacanță

Update

Am reușit cablare, dar mai ales am petrecut o după amiază – seară superbă, de primăvară, în parc, cu fi-miu.

Planurile mele de azi s-au dus pe apa sâmbetei. Încercarea de cablare a eșuat din prima: a cedat prelungitorul principal. Am fugit să cumpăr altul și m-am dus o fugă (așa credeam eu) până în Auchan, să mai târguiesc niște mărunțișuri.
Oameni buni, acolo e nebunie. Zici că e 24 sau 31 decembrie. Parcarea full, hypermarket-ul full, case deschise doar jumătate, pușcărie, ce să mai.

image

Evitați zona, sau mai bine evitați toate hypermarket-urile.
Am pierdut deja 3 ore din timpul meu prețios 😦

Posted from WordPress for Android

Cum vă petreceţi minivacanţa de Ziua Naţională?

Dacă tot a picat 1 Decembrie sâmbăta, Guvernul României s-a milostivit să ne blagoslovească cu o zi liberă pe 30 Noiembrie, de Sfântul Andrei, ca să „simtem” şi noi ceva de Ziua Naţională.

Acesta este un nou prilej pentru români să se năpustească pe Valea Prahovei, sau să se înghesuie la ciorbe de fasole şi sarmale (că tot e Post) sau prin alte zone mai puţin aglomerate şi să facă o mică repetiţie pentru Megavancanţele care se anunţă de Sărbători.

(Pauză, m-a buşit şefu’, aşa îmi trebuie dacă stau să scriu la muncă 😦 )

Eu m-am hotărât să stau acăsică. Mâine profit că doamna mea e la muncă, fi-miu la grădiniţă şi mi-am propus să zac cu toată forţa 😀 Din păcate, deja mi s-a modificat programul, am făcut ieri ceva mutări prin casă şi trebuie să „recablez” televizorul, internetul, telefonul şi ce am mai mutat eu pe acolo. Profit de ocazie să îi mulţumesc „vecinului necunoscut” care îmi furnizează WiFi în continuare, că ale mele, cum spuneam, sunt deconectate până mâine.

Sâmbătă vreau neapărat să merg la paradă. Mie îmi place enorm chestia asta, parţial probabil din cauză că tata a fost militar de carieră, parţial din cauză că atunci când eram în armată unul din puţinele lucruri care mi-au plăcut a fost defilarea pe care o făceam în fiecare luni dimineaţă. Profit că a crescut şi fi-miu şi a început să fie interesat de tancuri, puşti, soldaţi, şi sper să nu fie o vreme prea câinoasă şi să prind un loc din care să poată vedea bine.

Apropos, ştie cineva la ce oră începe parada?

Duminică vom sta cuminţi, probabil ceva treburi administrative de week-end, o ieşire cu pruncul undeva, şi cam atât.

Voi ce program v-aţi făcut?

Din nou, de la locul de joacă de la IKEA

Duminică am fost din nou la IKEA.
Cum am ajuns în zona comercială Băneasa (sau cum dracu’ i-o mai spune), m-am înfiorat: parcarea era full, da’ full d-ăla de aşi cu popi în coadă. Erau maşini parcate şi pe trotuare, şi pe borduri, şi pe TOATE locurile pentru persoane cu handicap (chiar, sunt curios, cât la sută din locurile de parcare speciale sunt ocupate de persoane care chiar au un handicap, în afară de lene şi nesimţire). I-am spus nevesti-mii că ne aşteaptă un calvar înăuntru, dar fi-miu deja începuse să ceară ”la bile”.
Aşa că ne-am împărţit sarcinile: doamna la cumpărături şi eu cu moştenitorul la joacă.
Înăuntru mi s-au tăiat picioarele: era coadă, de fapt COADĂ, la locul de joacă. OK, îl conving pe fi-miu că nu poate intra ”chiar acum” şi ne aşezăm cuminţi la rând. Văd un mare afiş: Locul de joacă are capacitate de maxim 36copii. OK, mă gândesc, aveam vreo 10-12 copii înainte, răzbim noi până la urmă. Un display mare deasupra intrării afişa numărul 36. Mă gândeam că e un contor de copii, ceva. Văd că incepe să crească: 37, 38. Mă, ce dracu’ fac ăştia? Aud şi eu pe la alţii că nu e suficient să stau la rând, îmi trebuie şi bon de ordine!
Găsesc o rolă din aia cu bonuri, rup şi eu unul, 51! Aoleu, mai e de stat.
Mai avansăm câţiva paşi şi văd aruncat într-o cutie bonul cu numărul 46. Să-l iau, să nu-l iau? Nu-l iau mă, că eu am pretenţii că-s om civilizat, mă bucur eu acum la 5 persoane?
Încet, încet, mult prea încet, ”contorul” avansează, mai vin părinţi să îşi recupereze copiii, mai sunt numere de ordine pe care nu le revendică nimeni (gen 46-le de mai sus), ne apropiem, se strigă (că se şi striga acum, ca la bingo) 46. Eu, din mulţime: nu e, treceţi la 47.
Dar apare o distinsă doamnă, la vreo 35 de ani, aranjată, ţuţipată, cu un copilaş drăguţ, CU BONUL NR. 46 ÎN MÂNĂ. Am crezut că mor (de oftică).
Mă, dacă m-a împins pe mine bunul simţ să nu iau bonul ăla, de ce mama dracului nu m-am gândit măcar să-l arunc de-acolo, să îl bag în buzunar, ca să-l ia altul? Ce prooost am fost!
Aşa că mi-am înghiţit înjurăturile, am tras aer în piept, am strâns copilul în braţe de l-am pârâit ca pe pepene, şi mi-am văzut de treabă că deh, ce puteam să mai zic, nu?
După vreo 40 de minute (în care s-a gândit de două ori că vrea acasă, să doarmă, şi tot de două ori s-a răzgândit brusc) i-a venit rândul şi lui fi-miu, care aproape a ţâşnit prin poartă şi dus ”la bile” a fost.


În rest, balamucul de pe lume, coadă la hot dog (singurul lucru care mă atrage la IKEA) de o sută de persoane, coadă la WC (am crezut că s-a introdus sistemul dă-o din mână în mână până ajunge în faţă), aglomeraţie maximă în toate magazinele, nu doar în IKEA.
Am zis să fac ceva util între timp (hot dog nu, pipi nu) aşa că m-am chinuit vreo 5 minute să completez un formular pentru cardul IKEA FAMILY. M-am introdus în magazin la biroul special pentru eliberarea acestui tip de card, unde m-a întâmpinat un domn de vreo 28-30 de ani, foarte politicos: Eşti sigur că ai completat formularul? Băi nene, sunt destul de obosit şi tracasat, hai să nu ne tragem de şireturi aşa de la prima întâlnire (şi aia fără cico, cinema etc) şi beleşte ochii din dotare ca lumea în monitor. Vai, mă scuzaţi, bla bla bla. Mi-am luat cardul, i l-am înmânat doamnei mele, şi ea s-a grăbit să-l utilizeze în aceeaşi zi, la magazinulş de la colţul blocului nostru, în locul cardului ei, bineînţeles fără prea mult succes 🙂
Înarmaţi-vă cu răbdare şi nervi de oţel dacă mergeţi sâmbăta pe acolo.
Să aveţi un week-end frumos, eu NU merg la IKEA!

Despre maşinile cu volan pe dreapta

Azi, şi nu a fost pentru prima oară, era să mă tamponez cu o maşină cu volan pe dreapta. Şi nu, nu e vorba de o maşină înmatriculată în GB, ci de una cu numere de Bucureşti.

Eram pe o stradă destul de îngustă, cu o bandă pe sens, maşini parcate pe ambele sensuri la/pe bordură, tot tacâmul. Din faţă venea un autobuz, şi în spatele lui a ieşit la depăşire o furgonetă. Mă miram eu că nu mă vede şi că e foarte convins că poate depăşi. După ce am frânat violent şi l-am lăsat să treacă, mi-am dat seama că nu m-a văzut decât foarte târziu, când era cu aproape toată maşina pe banda mea, PENTRU CĂ AVEA VOLAN PE DREAPTA! Şi da, avea numere de Bucureşti.

Eu nu înţeleg cum de este permisă înmatricularea în România a maşinilor cu volan pe dreapta. Mi se pare un real pericol pentru siguranţa lor, dar mai ales pentru cea a celorlalţi colegi de trafic. E foarte dificil şi PERICULOS să conduci pe dreapta având volanul pe aceeaşi parte, asta e părerea mea.

Voi ce credeţi?

De-ale lu’ fiu-meu: ep. 2

După cum vă spuneam, duminică ne-am „dat” cu RATB-ul.

Când aşteptam troleibuzul fantomă, i-am făcut instructaj lui fi-miu: stai cuminte, nu ţipi, dacă e scaun liber te aşezi la mami în braţe, dacă nu e scaun liber stai frumos la geam şi te ţii de bară şi de mami sau tati.

Zis şi făcut: vine troleibuzul, nu foarte aglomerat, dar cu nici un scaun liber. Fi-miu, discret cum l-am instruit, începe să urle ca din gură de şarpe:Scaauuuuuuuuuuun! Scaaaaauuuuuuuuuuun! Eu şi mai tare ca el: taci din gură, stai frumos etc etc.

În cele din urmă, un tânăr, nemaisuportând decibelii, s-a îndurat şi a eliberat scaunul. Doamna mea şi cu mine schimbam culorile feţei ca semafoarele: roşu, galben, verde, nu neapărat în ordinea asta, dar fi-miu avea un rânjet de satisfactie pe faţă, parcă spunea: Na, dacă stăteam eu cuminte cum m-aţi învăţat voi, eram şi acum în picioare! 😛