E oficial: avem varicelă

Adică Matei are varicelă, noi compătimim solidari se cu el.

Săptămâna trecută au apărut primele două cazuri la grădi. Marți a mai apărut unul. Miercuri seară apăruseră primele bubițe pe corpul lui. Joi dimineață eram 99% convinși că e varicelă, pentru că se înmulțiseră. Am stat acasă, am vorbit cu dl doctor, după amiază ne-am dus la dânsul la consult, verditctul a fost clar: VARICELĂ.

Asta e, (aproape) toți copiii o fac. Al nostru e vaccinat, așa că sunt șanse mari să facă o formă ușoară. Încă n-au apărut bubițe mai sus de gât, nu îl prea mănâncă, n-a făcut temperatură, sperăm să trecem cu bine. Mi-e frică doar de cele 7-10 zile de stat în casă, de faptul că sâmbătă trebuia să meargă la petrecerea unui coleg, şi să nu-l apuce mâncărimea prea tare, să nu îşi facă răni.

În rest, el e în vacanţă, noi în concediu, cu rândul.

Mai vorbim.

Români la Soci – 14 februarie

sochi2012_09951400_57618800

Joi am avut așa:

  • Biatlon, masculin, 20 km individual, Cornel Puchianu, locul 47 din 89
  • Schi fond, feminin, 10 km clasic, Timea Sara, locul 62 din 76
  • Patinaj artistic, masculin, Zoltan Kelemen, locul 24 (ultimul calificabil) din 30
  • Skeleton, feminin, Maria Mazilu, locul 19 din 20 – manșa 1, 20 din 20 – manșa 2, 20 din 20 după două manșe, mai urmează mâine alte două manșe.

Programul românilor azi:

  • Schi alpin, masculin, super combinată, coborâre, Ioan Achiriloaie, ora 8.00
  • Schi alpin, masculin, super combinată, slalom, Ioan Achiriloaie, ora 13.30
  • Biatlon, feminin, 15 km individual, Eva Tofalvi, ora 16.00
  • Schi fond, masculin, 15 km clasic, Paul Pepene, ora 12.00,
  • Patinaj artistic, masculin, program liber, Zoltan Kelemen, ora 17.00
  • Skeleton, masculin, Dorin Velicu, ora 14.30 si 16.00 (două manșe)
  • Skeleton, feminin, Maria Mazilu, ora 17.40 și 18.50 (ultimele două manșe).

Să avem baftă!

Români la Soci – 11 februarie

Soci-2014

M-am gândit să fac o scurtă recapitulare a evoluțiilor sportivilor noștri la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, ca și o avanpremieră a zilei.

După cum știm, tradiția noastră la Olimpiadele de Iarnă e sărăcuță, ne putem lăuda din 1928 până acum cu o medalie, de bronz, cucerită în 1968 la Grenoble de echipajul de bob 2 persoane format din Ion Panțuru și Nicolae Neagoe. În rest ceva clasări pe locurile 4-10 și cam atât. Nici anul ăsta nu avem așteptări prea mari dar, dacă tot suntem acolo, hai să vedem Continuă lectura

Fed Cup

Lumea tenisului de la noi exultă după câștigarea en fanfare a grupei B din Grupa 1 Euro-Africană care ne asigură un meci de baraj cu Ucraina pe care, dacă îl câștigăm, putem juca în aprilie un baraj pentru calificarea în Grupa Mondială 2. Mai pe scurt, acum suntem în Divizia C și poate ajungem în Divizia B. Continuă lectura