Prima zi de derdeluș

Luni am stat acasă. Mare bucurie pe fi-miu, dar mai mare pe mine, că aveam de deszăpezit ceva, nu glumă.

Așa că am petrecut ziua ca băieții, la derdeluș, spre disperarea distinsei noastre ”mami”, care ne lăsase instrucțiuni și tratamentul clar pentru răceală, din care a omis partea cu derdelușul. Ne-am gândit să reparăm noi această omisiune și ne-am îmbarcat în metrou cu direcția Parcul Național sau Lia Manoliu sau cum s-o mai numi acum, că eu îl știu tot de ”23”.

După ce s-a lăsat cu greu convins să treacă pe sub turnicheții de la metrou, fi-miu abia a așteptat să bag cartela și să tragă el turnicheții blocându-mă acolo, cu sania în brațe, și îngrozit de faptul că mașinăria aia metalică se interpune între mine și el. Într-o secundă mi-am dat seama că nu e bine ce se întâmplă și, trecând peste inconvenientele pricinuite de burtă, haine multe și groase, sanie destul de grea care îmi ținea o mână ocupată, am zburat efectiv (cum ar zice Alessandra Stoicescu) peste turnicheți și l-am pescuit pe fi-miu care era bine merci.

Ce-am făcut în parc se vede mai jos.

Și mai ales aici:

Și ”tratamentul” a dat rezultate bune, mucii curg la fel ca înainte, dar tusea se face auzită din ce în ce mai rar, deci suntem pe calea cea bună.

S-auzim numai de bine!