Bariere

Nu vreau să vorbesc despre cine știe ce bariere ale cunoașterii, credinței, încrederii etc etc etc. Pur și simplu mă refer la banalele bariere ale parcărilor cu plată de pe lângă marile centre comerciale.
M-am întâlnit cu ele în ultimii ani cel puțin o dată pe săptămână, când mergeam la târguieli sau la Mall. Marea majoritate a parcărilor au o „perioadă de grație”, primele n minute sau ore sunt gratuite. Întotdeauna am trăit cu impresia, deși nu am văzut scris nicăieri, că și dacă m-am încadrat în acele minute gratuite trebuie să validez cartela la un cititor. Nu o dată am plecat din magazin până în parcare, să-mi iau cartela din mașină, m-am întors în mall să o validez, și pe urmă iar la mașină, și am ieșit din parcare.
Zilele trecute, la o șuetă cu cumnatul meu, din vorbă în vorbă am înțeles că el nu mai validează cartela dacă e în intervalul gratuit. Am încercat și eu aseară și a funcționat. Și mi-au revenit în minte toate drumurile pe care le-am făcut de atâtea ori degeaba.
Mare tolomac am fost!
Voi ați pățit așa ceva?

Posted from WordPress for Android

La aeroport

Duminică am fost la aeroport, la Otopeni. Am condus pe cineva. Mărturisesc că a fost prima oară când am dus pe cineva la Plecări și am stat mai mult decât cele două minute în care ajutam persoana respectivă să își încarce bagajele pe un cărucior și să îi urez drum bun.
Revin. Duminică am stat două ore la Plecări.
Așadar, am băgat mașina în parcarea de la Plecări (știu, repet cam des, dar simt nevoia să fiu explicit), nu înainte de a-i da un mare ocol, deși respectasem indicatoarele cu sfințenie, eram aproape convins că am ratat intrarea în parcare, și ne-am văzut cu toții de treburi, unii cu check in, alții cu zgâitul după avioane, am stat la o cafea de la revedere, după care începe aventura.
În ditamai aeroportul, ditamai parcarea, una din cele mai scumpe parcări din oraș (6 lei/oră), trebuie să ieși din incinta aeroportului ca să plătești. Nu contează dacă plouă, e viscol, arde soarele, trebuie să le înfrunți ca să plătești parcarea. Și nu sunt decât două aparate în dreptul ieșirii din aeroport (două!!!) și unul la barierele de ieșire din parcare.
Bineînțeles, două cozi de 15-20 de persoane fiecare. Am dat cu banu’ și am ales (prost, bineînțeles). Aparatul mergea ca dracu’. Fără exagerare, dura cam 15-20 secunde doar să îți calculeze suma de plată. Bineînțeles că la aparatul la care m-am așezat s-a blocat cititorul de bancnote, așa că a trebuit să așteptăm „băieții de la firmă” să îl schimbe. După ce îți citea jetonul (apropos, credeam că au dispărut jetoanele astea), îți afișa suma maximă pe care ți-o poate da rest. Să fim bine înțeleși, nu puteai să știi cât îți poate da rest decât când îți venea rândul.
După jumătate de oră de așteptare (= 3 lei din banii mei, nu-i așa?), îmi vine rândul. Bag jetonul, îmi calculează 12 lei de plată și afișează și suma maximă pentru rest 30 lei. Evident, aveam 50 de lei. Noroc că eram cu un prieten, care mi-a împrumutat cei 12 lei, altfel nu știu cum se termina istoria.
Am plecat cu un gust tare amar.
Mai e mult până departe!

Posted from WordPress for Android