S-a întors Mițu, (poate) mă întorc și eu

Acum aproape un an ne-am luat motan. De fapt Matei ne-a luat. Eram în ultima zi de concediu la Breaza și în curtea vecină erau vreo 5-6 pisoi. S-a îndrăgostit pe loc de unul din ei și gata, i-am făcut loc în mașină la întoarcere.

Avea vreo 2-3 luni și a crescut împreună cu Matei.
S-au jucat, s-au iubit, s-au ciocănit (zgârieturile de pe mâinile, picioarele și obrajii lui Matei, dar și capacele pe care le-a încasat Mițu stau mărturie). Chestia cu zgâriatul ne-a pus prima pe gânduri. Deși doamna mea i-a făcut un program săptămânal de mani-pedi, nu era suficient. Apoi a venit vara asta, iar Mițu a devenit o sursă permanentă de păr care sare în toate direcțiile. Asta ne-a pus și mai tare pe gânduri. Și concediul care se apropie naște întrebarea: ce ne facem cu Mițu?

El locuiește pe balcon. Noi stăm la etajul unu. Până acum a căzut de pe balcon de trei ori, și de fiecare dată l-am recuperat eu, de două ori ziua și o dată pe la 3 dimineața.

Alaltă seară parcă am avut un presentiment, l-am tras în două poze:

2013-07-15 22.09.48 2013-07-15 22.08.11

Ieri noapte, pe la unu, l-am auzit jos. Căzuse iar. Și m-am gândit să-l las, să se descurce. Mi-era tare milă de el, dar de noi și de sănătatea noastră mi se rupea sufletul. Am încercat să îi găsesc stăpân dar nu am reușit. Și m-am gândit că asta va fi momentul.
Dimineață Matei nu m-a întrebat nimic. Mă gândeam cu groază la seara de ieri.  L-am plimbat pe Matei până pe la 9 seara. Când am urcat a întrebat de pisoi, i-am zis că a plecat în vacanță și a acceptat fără probleme.
Peste 2 minute a ieșit doamna mea în balcon și l-a văzut în fața blocului, în grădină.
M-am teleportat până jos și l-am recuperat. Era cam ciufulit şi cam jegos.

2013-07-16 22.08.20 2013-07-16 22.00.20

Mi s-a părut un semn faptul că s-a întors, așa că am decis să îl luăm sus.
Vorba e: ce facem în continuare?

 

Aşa că am profitat de ocazie să mai scriu ceva după două luni de pauză.

Vine şi concediul, aşa că (poate) mă reapuc de scris.

Posted from WordPress for Android

Anunțuri

9 gânduri despre „S-a întors Mițu, (poate) mă întorc și eu

  1. Il tineti in continuare? Exista la farmacie pastilute care previn caderea parului la matze dar, din cate stiu eu o pisica de apartament naparleste non stop indiferent de anotimp asa ca nu va vad prea bine…
    PS Mi-ai lipsit…

  2. Da, cunosc sentimentul: ce de paaaaaaarrrrrrrrrrrrrr, care zboara peste tot 🙂 nu-i chiar asa de grav 😉 Du motanul la vaccinat, deparaziteaza-l si lasa-l pe Matei sa se bucure de prietenul lui blanos. SI sa nu uit… castreaza-l, e absolut necesar.

      • Eu lasam cheia unui vecin dragut, care venea dimineata si seara la pisica mea. Ii schimba apa, ii spala la baie (face la sifonul de pardoseala 😉 ) . La inceput o lasam la mama soacra, dar e mai bine cu vizite la domiciliu 🙂

Lasă un răspuns. E suficient să scrii ce ai de spus şi să apeşi pe Trimite un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s