Mulțumesc Steaua!

Ieri a fost ziua mea. Până la 5 după amiaza am „petrecut” la birou, împreună cu colegii.

Printre probleme de servici mi-am făcut timp să răspund la telefoane și mesaje de felicitare, pentru care mulțumesc încă odată.
Pe urmă am fugit la grădiniță, l-am luat pe fi-miu, ne-am întâlnit și cu doamna mea, și am avut ceva treabă cu fi-miu până după 8. Am ajuns acasă după 9, CFR Cluj era deja pa, așteptam meciul Stelei. Fără prea mult optimism, dar cu interes.
Din cauză că sunt abonat UPC, n-am nici Dolce, nici Digi, așa că nema meci la TV. Am urmărit meciul ca și până acum la radio Sport Total FM, în comentariul savuros al lui Narcis Drejan și Călin Mateş, și pe Twitter, unde, ca de obicei, e un spectacol, o confruntare de zile (nopți) mari între steliști, neutri și antisteliști.
În cele din urmă, după 90 de minute, am scos laptopul și am găsit un stream pentru meci. M-am retras în bucătărie pentru că ai mei erau deja la somn, și am savurat prelungirile și penalty-urile împreună cu ceva țigări și mult Pepsi.
Am răcnit mai mult în gând și am țopăit ca un apucat după ultimul gol al lui Lato.
Mulțumesc Steaua, mulțumesc Narcis Drejan și Călin Mateş pentru unul din cele mai frumoase cadouri de ziua mea!

Anunțuri

Lasă un răspuns. E suficient să scrii ce ai de spus şi să apeşi pe Trimite un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s