Cine se scoală de dimineaţă…

…cică ajunge departe.

Dat fiind că grădiniţa lui fi-miu este (încă) la doi paşi de casă, domnul nu mai catadicseşte să se trezească prea devreme.

Până astă toamnă nu aveam probleme. La ora 21.00, maxim 22.00, dădea stingerea singurel. Se cerea „la nani”, sau venea cu pijamaua sub braţ şi zicea că îi e somn. Şi dimineaţă la ora 7.00 era fresh. Bine, exista  şi un aspect mai puţin plăcut, în sensul că nu existau pentru el sâmbete, duminici şi sărbători mai mult sau mai puţin legale, concedii etc, la 7.00 ne dădea deşteptarea!

Din toamnă domnu’ meu a început să se culce după ora 23.00, spre miezul nopţii (şi de câteva ori chiar şi după).

Şi atunci dimineaţă începe calvarul. Dat fiind că doamna mea pleacă la 7.00 la servici, ingrata misiune de a-l trezi îmi revine mie. Vă daţi seama că din prietenul lui de dimineaţă am devenit sperietoarea de dimineaţă.

Eu mă trezesc la 7.00, beau o cafea-viteză şi începe ritualul:

– Hai tati!

– Mmmmm!

– Hai să te trezeşti!

– Nuuuuuuuuuuuuuu!

– Hai sus!

– Mai stau în sufragerie 5 minute!

După 15 minute în sufragerie:

– Hai la baie!

– Mai stau puţin!

– Hai!

– Nu! Eu dorm şi tu mă speli, eu dorm şi tu mă îmbraci, eu dorm şi tu te îmbraci, eu dorm şi tu duci gunoiul etc etc etc

Ieri dimineaţă mi-a servit cea mai nouă şi mai tare alternativă: Eu mai dorm şi tu FACI O ŢIGARE!