Prostia la români lovește din nou

Zilele trecute am trăit un nou episod din seria începută aici.
Seara, aproape de ora 9, primesc un telefon de la un „număr necunoscut”. Hai sa răspund. Era o domnișoară (cred).
Bună seara. Mă numesc blablabla și vă sun pentru a vă prezenta o ofertă din partea Băncii Românești.
Bună seara, mulțumesc, nu mă interesează.
Numai 2 minute vă rețin.
Mă scuzați, nu mă interesează.
Este vorba despre un card de cumpărături cu multiple avantaje.
Domnișoară, nu mă interesează.
Dar beneficiați de un credit în condiții foarte avantajoase.
Tot nu mă interesează.
Dar perioada de grație e de 45 de zile.
Domnișoară, deja e târziu și tot nu mă interesează.
Și sistemul de rate e foarte atractiv.
La revedere, v-am spus că nu mă interesează.
Dar de ce sunteți așa pornit?
Am un card de credit de la Banca Românească și sunt nemulțumit de modul cum lucrează această bancă și chiar vreau să renunț la el, de aceea NU MĂ INTERESEAZĂ!!!
Aveți un card de credit la noi?
Da.
A, îmi pare rău, atunci nu puteți beneficia de cardul de cumpărături.
PĂI CINE MORȚII MĂ-TII A SUNAT??? am urlat atunci (recunosc că am închis telefonul cu o fracțiune de secundă inainte).

Vplay nu mai „urcă” subtitrări?

A fost nebunia cu suspendarea site-ului, cu HUĂ VOYO, a trecut, a mai auzit lumea puțin de VOYO și lucrurile au reintrat în normal. Vplay a pornit, din nou. Eu am observat, la cele 5-6 seriale pe care le urmăresc, că episoadele noi apar așa cum ne-am obișnuit la câteva zile după difuzare, dar subtitrări nu mai apar neam.
Așa e? Și la serialele pe care le urmăriți voi se întâmplă la fel, sau numai eu sunt norocosul?
Aștept cu interes răspunsurile voastre.
O săptămână frumoasă să avem! 🙂

Iris sau Cristi Minculescu? Eu cu cine votez / rămân?

sau

Aceasta este o întrebare pe care mi-am pus-o de când a fost aruncată „bomba” plecării lui Cristi dintre Irişi.

Cei care mă cunosc ştiu că sunt un fan Iris de când am început să selectez muzica pe care o ascultam, adică de pe la 16 ani, din 1986. Am cântat din public, împreună cu ei, la toate concertele lor aniversare, începând cu cel din ’92. În cei 26 de ani în care i-am urmărit am cântat cu ei în pieţe, în săli, în cârciumi (pe litoral), în cluburi, pe unde i-am prins. În adolescenţă, când mergeam la mare, concediul nu era împlinit dacă nu dădeam o fugă în Eforie Nord la Neon sau apoi în Neptun la Marea Neagră, mergând cu „Trenul fără naş”, pentru că de bani ţineam să îmi iau şi eu la cârciuma respectivă o friptură şi o sticlă de vin. Chiar dacă mai băgau un Modern Talking la mişto, cântau şi piese adevărate din repertoriul lor şi al altora („I Want To Break Free” al lui Queen era nelipsit) şi asta făcea să merite deplasarea.

Cristi a fost un idol al tinereţii mele. Am reuşit să-l abordez de două ori. Odată i-am luat un autograf pe Cartea de Identitate (nu aveam altceva la mine), şi l-am păstrat până a expirat Cartea, iar a doua oară m-am dus cu doamna mea într-un club în Grozăveşti, unde Iris avea cântare, şi într-o pauză i-am prezentat-o lui Cristi, şi i-am menţionat că sunt născuţi în aceeaşi zi. Ce coincidenţă!

Să revin. Când am auzit anunţul făcut de trupă că Mincu’ va pleca de la ei, am fost un pic mirat, dar nu m-am grăbit să trag concluzii. Până la urmă nici nu contează cine are dreptate, care au fost motivele despărţirii, asta e, viaţa merge înainte.

Eu i-am iubit aşa cum au fost, împreună atâţia ani, pentru fanii lor.

Ce facem acum? Cu cine votez?

Mulţi au spus că Iris nu e Iris fără Cristi. E drept, păreau legaţi pe vecie, dar să vedem ce au făcut alţii.

Când Freddie Mercury a murit (mă rog, nu e chiar aceeaşi situaţie), Queen au hotărât să nu mai caute alt vocalist. S-au reunit doar la diverse concerte omagiale sau umanitare, au cântat cu diverşi solişti (dintre care cel mai mult mi-a plăcut George Michael), dar şi-au făcut cariere solo.

Led Zeppelin şi-au pierdut tobarul, pe John Bonham, în 1980, şi au decis să se oprească, să nu încerce să îl înlocuiască. S-au mai reunit în 2007, într-un concert Tribute la Londra, avându-l la tobe pe Jason Bonham, fiul lui John. În rest, cariere separate.

În schimb, de exemplu, AC DC l-au pierdut pe Bon Scott în 1980, după ce se scoseseră deja câteva albume de mare succes. L-au cooptat în trupă pe Brian Johnson şi au mers mai departe cu şi mai mare succes.

Ce vor face Iris? Deocamdată l-au înlocuit pe Cristi cu Tony Şeicărescu, despre care eu unul nu ştiu mare lucru, dar sunt dispus să-i acord „prezumţia de nevinovăţie”. L-am văzut în câteva înregistrări pe YouTube, dar nu m-am edificat. M-am bucurat că vor cânta în Decembrie la Sala Palatului, dar din păcate concertul s-a anulat. Zilele trecute au cântat într-un club din Bucureşti, dar n-am putut merge. Însă sunt hotărât să merg să îi văd în noua formulă, să văd ce poate Tony. Dacă mă gândesc bine, Nelu Dumitrescu e cel care e în trupă de la început, în timp ce Cristi a mai plecat din trupă, de două ori, prin ’82 şi ’84.

Ce va face Cristi? Are acum un proiect cu doi prieteni din Germania, au înfiinţat trupa LOTUS (oare va cînta vreodată Floare de Lotus 😉 ?) pe care abia aştept să o văd în Decembrie.

Vom trăi şi vom vedea. Deocamdată votez şi cu unul şi cu ceilalţi.

Vă ţin la curent 😉

Surse foto: aici şi aici

Ceața

După cum ați văzut, în ultimele dimineți Bucureștiul și mai ales împrejurimile lui (Șoseaua de Centură) sunt îngropate în ceață. Sunt foarte mulți inconștienți care circulă cu luminile stinse. Și mă refer la orice fel de lumini, nu numai la cele de ceață. Numai ieri era să iau vreo doi în bot pentru că i-am văzut foarte târziu. Eu știu că legea cere să aprinzi faza scurtă pe timp de ceață. Nu mai vorbesc de faptul că eram pe drum național, deci oricum era obligatoriu să aibă luminile aprinse. Și Garcea, ca de obicei, era la pândă cu radarul și la trecerea de pietoni, în loc să îi ciufulească pe Kamikaze ăștia care merg ca orbeții. Voi vă întâlniți des cu exemplare din astea?

Posted from WordPress for Android

Evenimente DE NEUITAT (ep.3)

Să continuăm serialul început aici şi aici.

Am terminat noi fain frumos cu nunta secolului duminică noaptea. Luni a fost zi de relaxare, cu tras sufletul, depănat impresii şi făcut bagaje. Mi-am cărat şi epava maşinii în curtea întreprinderii la care cu onor lucram (şi) atunci, am dat-o în grija băieţilor s-o ducă la service şi să fie gata pe când m-oi întoarce eu din luna de miere.

Apoi am fost la Agenţia CFR să luăm bilete de tren, că deh, nu mai aveam maşină 😦

Planurile iniţiale pentru săptămâna de miere erau pentru o săptămână în Bulgaria, la mare, împreună cu naşii. Pe urmă ne-am răzgândit, ne-am hotărât să mergem singuri, pe litoralul românesc. În urmă cu un an făcusem prima noastră vacanţă împreună într-o vilă frumuşică, pe faleză, spre Epavă, şi ne-am hotărât să ne petrecem şi săptămâna de miere tot acolo.

Culmea a fost că şi naşii şi-au schimbat brusc opţiunea şi cu o săptămână înainte de plecare am aflat că, totuşi, ne vom întâni în Costineşti: ca să vezi, când am încercat să organizăm concediul împreună nu ne-a ieşit, când ne-am organizat fiecare pe cont propriu ne-a ieşit să îl petrecem împreună. 🙂

Aşa, să revenim care va să zică.

Ne-am  luat biletele de tren pentru Costineşti, dimineaţă, cam pe la ora 9.00 parcă.

Bineînţeles că ne-am trezit la timp, dar atâta ne-am lălăit prin casă că am intrat în criză de timp. Iar eu, panicosul familiei, am început să mă stresez îngrozitor, şi să-mi stresez şi doamna. Am tot oscilat între metrou şi taxi, ne-am decis asupra taxiului, bineînţeles că în locul unde tot timpul tronau cel puţin 5-6 taxiuri acum nu era nici unul, am prins unul din mers, mi se părea că pe lângă traficul infernal de la ora aia şoferul oricum a ales cea mai proastă variantă de traseu, aşa că am plecat în honeymoon cu capsa pusă.

Am ajuns la gară cam cu 2 minute înainte de plecarea trenului.

Am rupt-o la fugă pe peron, cu valizele după noi, de ne-au ieşit limbile de un cot, şi am pus piciorul pe scara trenului exact la ora la care acesta trebuia să plece.

Şi spun trebuia pentru că de aici începe altă aventură. Ne tragem noi sufletul, ne găsim locurile în compartiment, arunc în plasă bagajele şi mă prăbuşesc pe banchetă. După câteva minute mă adun şi ies pe coridor la o ţigare.

Atunci îmi dau seama că, deşi trecuseră vreo 10 minute de la ora anunţată, trenul nu se urnise.

Întreb un naş, care era prin preajmă, ce se întâmplă, şi mi-a răspuns că o să plecăm cu ceva întârziere, din cauză că au dat ţiganii iama în cablurile de cupru şi au murit comunicaţiile în Gara de Nord, iar traficul e dirijat prin telefon mobil, deci se desfăşoară mult mai greu decât de obicei.

Asta e, am zis, ne-a ieşit sufletul alergând degeaba, acum stăm şi aşteptăm. Problema era că nimeni nu ştia cât mai avem de aşteptat, un minut, două, zece, o jumătate de oră? Şi la cât de mare e Gara de Nord, n-aveam curaj să cobor din tren să fug să iau şi eu nişte ziare (că aşa era moda atunci, să citeşti ziare în print, nu on line), reviste, ceva de omorât timpul. Am mai descoperit cu stupoare că „pacheţelul” pentru tren pregătit cu migală de doamna mea era la loc sigur, pe masă, în bucătărie. Noroc că apucasem să strecurăm în bagaje nişte arahide glazurate, rămase de la nuntă, unde le folosisem la colecţionarea mărturiilor, şi cam alea au fost mâncarea noastră până la Costineşti. Şi de băutură de orice fel duceam lipsă, pentru că aveam în plan să luăm din drumul nostru spre gară, dar în goana şi nebunia aia nu am apucat să luăm nimic.

Şi uite aşa am zăcut în Gara de Nord vreo 2 ore, după vreo 3 ore ajusesem cam prin dreptul Otopeniului, ne-am mai târât prin câmpiile patriei  câteva ore, şi am reuşit să ajungem în Costineşti după vreo 8 ore. Ce să mai spun, căldură maximă (luna august, aer condiţionat nema), sete şi foame şi nervi cât cuprinde, telefoane din 30 în 30 minute la Costineşti la vilă să o asigurăm pe „tanti”că venim, să nu cumva să dea camera altcuiva.

8 ore!!! Parcă plecasem în Asia, frăţioare, nu nişte amărâţi de 250 km până la Costineşti.

În fine, am ajuns, ne-am cazat, am petrecut o săptămână minunată.

Foarte „haios” a fost când am aflat că s-a interzis fumatul în tren. Noi, doi fumători înrăiţi, ne gândeam cum dracu’ vom sta iarăşi 8 ore nefumaţi, dar am avut noroc cu părinţii lui naşu’ că plecau spre Bucureşti în aceeaşi zi cu noi, aşa că ne-au dus ei cu maşina şi am stat nefumaţi doar vreo două ore 🙂

A mai fost o fază drăguţă la plecare. Când ne-am dus de pe plajă la vilă să luăm bagajele, nepoţii noştri (de 4, respectiv 2 ani) au vrut să vină cu noi să vadă şi ei camera. „Tanti” de la vilă a holbat nişte ochi când i-a văzut…. „Mamă, abia aţi venit în luna de miere, când i-aţi făcut, şi aşa măricei?”

Cam aşa a fost al treilea eveniment, marcat de peripeţii.

Dar mai sunt şi altele.

Metrou taxi gara băut mâncat furat cabluri marturii
Singuri costinesti, copii, fumat în tren