Bucharest City Tour

Acum vreo lună am cedat insistenţelor lui fi-miu şi am zis: Hai s-o facem şi pe asta.
Îi promisesem de mai mult timp să mergem cu ”autobuzul galben”, aşa că am plecat într-o frumoasă dimineaţă de duminică la drum, cu metroul până în Piaţa Unirii. M-am documentat bine pe net (cu o singură excepţie – preţul) şi ne-am proţăpit în Piaţa Unirii, lângă Hotel Horoscop, aşteptând minunea.
După vreo 20 de minute a apărut şi autobuzul. Am avut noroc de un ”etaj” aproape full, nu cum văzusem noi până atunci. Asta e, ne-a spus o doamnă amabilă că putem urca, am lăsat 50 de lei şi mi-a spus că îmi aduce ea cartelele sus după ce le activează. Am urcat două trepte, după care m-am întors şi am întrebat-o dacă îmi aduce şi restul. Păi care rest, că e 25 de lei de persoană, copilul merge gratis. Aha, mulţumesc, m-am făcut de băcănie, asta e.
Sus ne-am strecurat pe 3 locuri printr-o mare de copii (de şcoală generală, am apreciat eu) care făceau şi ei un tur, însoţiţi şi ghidaţi de ”Doamna”, şi încă câţiva turişti asemenea nouă.
Acum ce să zic, copiii erau gureşi, da’ gureşi nene, nu glumă. Mamă, ce-am îmbătrânit, mă gândeam eu, mă cam enervează gălăgia asta, dar nah, asta e, am fost şi eu ca ei, o să fie si fi-miu ca ei peste câţiva ani, aşa că treacă de la mine.
Am pornit din Unirii spre Universitate şi Romană. Doamna le mai povestea copiilor una-alta, uite Teatrul Naţional, uite Cinema Patria, uite Colţea etc. Nu erau prea interesaţi, mai tare îi pasiona să facă poze non-stop, să salute în gura mare trecătorii (chestie de bun simţ, nu? şi acum îmi răsună în urechi HELLO HELLO HELLO), să se plimbe de pe un rând de scaune pe altul. Au tresărit un pic când Doamna le-a prezentat Mc-ul şi KFC-ul de la Romană şi cam atât.

Eu eram atent la fi-miu, la drum, am făcut şi câteva poze, la unele obiective, în general la Bucureştiul văzut de la câţiva metri înălţime, dar mai ales la copiliţa lângă care mă aşezasem. Nu vă gândiţi la blestemăţii, doar că la fel ca mulţi din colegii ei stătea în picioare, destul de aplecată peste balustradă, şi cum autobuzul mergea pe dreapta, foarte aproape de bordură, trebuia să se ferească foarte des de crengile copacilor care se năpusteau ameninţător spre faţa ei şi a celorlalţi  copilaşi. Problema era că se ferea atât de energic, se lăsa pe spate atât de rapid si de amplu, că trebuia permanent să o supraveghez să nu îmi spargă frumuseţe de nas cu spatele sau cotul sau rucsacul sau telefonul din dotare.

Cred că Doamna putea fi mai atentă la acest aspect, dar nu m-am băgat, să nu fiu eu ”tataie ăla cârcotaş”.

Singurul obiectiv care i-a interesat maximum a fost, citez din Doamna, ”Palatul lui Gigi Becali”. Efectiv s-au năpustit să facă poze, ţipau la şofer să meargă mai încet, eventual să oprească. Din păcate, astea sunt timpurile pe care le trăim, Palatul lui Becali era cel mai important obiectiv pentru copilaşii ăia.

Am văzut şi o exceptie între ei. O fată CITEA, şi nu orice, ci LA MEDELENI! Chiar mi s-a părut din alt film.

În rest a fost o experienţă plăcută. Am uitat să menţionez că, la cerere, puteai primi un ghid audio, sincer nu ştiu în ce limbă era comentariul,poate data viitoare îl voi încerca.

Un mare minus pentru pauza făcută de şofer, pe Kiseleff. A lăsat autobuzul undeva în soare şi el s-a strecurat sub copaci la umbră, a băut o cafea asortată cu două ţigări (după care îmi cam ardea şi mie buza, dar n-a anunţat nimeni cam cât va dura pauza) şi cu o conversaţie interminabilă la telefon, în timp ce noi ne prăjeam în soare.

Cam asta a fost plimbarea cu ”autobuzul decapotabil”, vorba lui fi-miu.