Luni, multe ceasuri rele

După ce că am avut o zi infernală la birou, lunea neagră a continuat. În drum spre casă, stând eu liniștit la semafor, buuuuf în spatele meu, o cucoană cam adormită, care a avut impresia că s-a făcut verde și a demarat în trombă în….. dosul meu. Ne-am împăcat imediat, dat fiind că nu erau urme serioase pe nici una din mașini. Normal, seara, acasă, am descoperit cu drag că portbagajul nu se mai închide decât după insistențele multiple, și eu nu i-am luat cucoanei nici număr de telefon, nici de mașină. Șpaga mea 😦
După ce l-am pescuit pe fi-miu de la grădiniță, mi-am respectat promisiunea de duminică și l-am luat la plimbare cu autobuzul și troleibuzul. Am mers până la Perla cu autobuzul, pe jos apoi până în Romană, și acolo, surpriză: nu mai circula troleibuzele. Am luat un autobuz în uralele lui fi-miu, care vroia troleibuz și gata, care ne-a lăsat la Foișor, dar nici acolo nu era urmă de troleu, așa că am luat-o cătinel pe jos până la Mihai Viteazu și în sfârșit am ajuns la mult râvnitul troleu.
Așa se întâmplă când stai zeci de ani cu popoul în mașină și nu mai ai habar de RATB.

Posted from WordPress for Android

De cacao

Azi m-am făcut de cacao la Spring Time. Am returnat o sticlă de Cola de 0,5 l pe motiv că nu era sigilată. Pur și simplu nu am observat că o desfăcuse nevastă-mea să bea o gură. Mi-a spus abia când m-am întors triumfător cu sticla nouă la masă. Mi s-a făcut rușine, dar am lăsat-o așa.

Posted from WordPress for Android

De week-end

Vine weekend-ul, şi cum în ultimele săptămâni am cam tot fost plecaţi de acasă în week-end, îmi cam bat capul cu întrebarea: unde-l duc pe fi-miu?

Am nevoie de un parc în Bucureşti, unul din ăla liniştit, cu leagăne şi topogane, nu cu tot felul de maşinării de mâncat banii.

Ceva cam ca ăsta:

Toboganul din Parcul Lumea Copiilor este cel mai înalt din ţară

Este parcul Lumea Copiilor, de pe lângă Sala Polivalentă. Am fost de câteva ori acolo, puştiu’ s-a simţit minunat, dar am dori şi altceva.

Orice sugestie e binevenită.

Sursa foto: aici

La circ

Ieri am fost cu copilasii (fi-miu plus doi nepoti) la circ. Eu n-am mai fost la circ de vreo 30 de ani (cu o exceptie), nepotii au mai umblat pe-acolo, iar fi-miu neam pana acum.

Am fost la Circo Aquatico Bellucci care si-a ridicat cortul la doi pasi de zona in care cu onor salasluiesc cu ai mei, pe la Baba Novac. Biletul de intrare nu a fost prea scump (40 lei/adult, 30/copil), dar inauntru era jaful de pe lume: popcorn doar la 10 lei punga, un suc la jumate era 6 lei, vata de zahar 5 lei samd, asa ca lejer cheltuiai cu un prunc 100 de lei.

Spectacolul n-a fost cine stie ce. Partea I a fost un fel de piesa de teatru comica, presarata ici colo cu ceva jonglerii si acrobatii, dar destul de subtirele, si a tinut cam 80 de minute, putin cam mult pentru rabdarea lui fi-miu care tot intreba „cand vin animalele?”

A urmat o binemeritata pauza (de tigare pentru mine) de vreo 10 minute, in care puteai vizita „menajeria” (daca aveai chef de imbranceli si mai vroiai sa scapi de vreo 5 lei/persoana) sau puteai face poze cu un crocodil pe scena.

Dupa pauza a venit si momentul mult asteptat de copii (si de mine). Parada animalelor (caci asta a fost, au iesit pe rand animalele si pasarile pe scena, iar unele au fost plimbate printre spectatori, spre imensul deliciu al copiilor), in care au evoluat niste porci spinosi, pelicani, un hipopotam! (mai puiut, ce-i drept), un leu de mare (un fel de foca adica, care a avut un delicios moment de tango cu dra dresoare), niste pinguini, ceva iguane, crocodilasi si cam atat.

Subtire pentru un spectatcol de circ, parerea mea.

Dar copiilor le-a placut, si asta-i cel mai important.

Sper sa ajung la Globus, sa vad un spectacol de circ adevarat.

De-ale lu’ fiu-meu: ep. 1

M-am gandit sa va impartasesc si voua din invataturile lui fiu-meu catre lumea inconjuratoare, inspirat de povestirile lui Alioja.

De cateva saptamani ne-am luat pisoi, l-am pescuit de undeva din Breaza.

Una din primele griji a fost sa-l invatam pe junior sa se spele pe maini dupa ce se joaca cu pisoiul, si, chiar daca gestul nu i-a intrat in reflex, a invatat sa spuna: ma spal pe maini pentru ca am pus mana pe Mitzu.

Intr-o seara, tolanit pe canapea si „citind” o carte, il vede pe Mitzu spalandu-se temeinic, cum fac toate pisicile:

– Uite, tati, Mitzu se spala pentru ca a pus mana pe Matei!

Mitzu

Litoral 2012 – partea a 3-a (probabil ultima)

Prefata:

Nu stiu ce dracu’ click-uri am dat, ca s-a dus dracului frumusete de post, nu-l gasesc nicaieri, nici in ciorne, s-a dus si inspiratia mea, asa ca cititi cu blandete mai departe.

Dupa cum mi-am promis, mi-am facut damblaua si am revenit in Navodari.

Cu chiu cu vai am reusit sa gasesc doua camere la Hotel Napoli, in capul strazii care duce la plaja La Tortuga, unde m-am rasfatat acum 2 weekend-uri, dupa cum spuneam aici .

Am facut o rezervare telefonica, am dat drumul la bani online (avans, deh) si vineri dupa amiaza ne-am strans toata familia (care de la gradinita, care de la servici) si am demarat in tromba spre Navodari.

Dupa doua ore si un sfert, pe la 9 seara am ajuns in Navodari. Era sa ratam hotelul, care era scufundat in bezna. Ce dracu’, eu abia am gasit 2 camere si hotelul asta e pustiu? M-a lamurit repede receptionera care ne-a intampinat in parcare: e doar o defectiune minora la tabloul electric, se rezolva imediat. S-a rezolvat a doua zi, pe la 4 dimineata 🙂

Dupa ce ne-am cazat la lumina lumanarilor, puse la dispozitie cu generozitate de personalul hotelului (aceeasi receptionera, draguta si amabila, de altfel), ochiul ager al nevesti-mii a descoperit colacul de la toaleta care nu prea se tinea in suruburi (se rezolva imediat, a venit un nene, a mai strans suruburile, a promis ca a doua zi il schimba, nu l-a schimat nimeni – evident) si ceva urme de nisip prin cadita dusului. In rest, era OK 😀

Pe la 10 seara au bufnit odata toate prizele din camera, de ziceai ca se trage cu pocnitori de anu’ nou, asa ca m-am repezit si am tras din priza tot ce-am prins: TV, aer conditionat, frigider, in speranta unui somn linistit.

Am iesit un pic afara, sa ne dezmortim mainile, picioarele si ochii, dupa care ne-am bagat la somn.

Sambata dimineata junioru’ a dat desteptarea la 6.30, asa ca pe la 8 am ajuns pe plaja pustie (da’ pustie pe bune, nu era decat un nene care aranja sezlongurile).

Vremea nu prea a tinut cu noi, a fost innorat, a batut vantul, dar am putut sa stau linistit pe sezlong si sa il vad pe fi-miu alergand de colo colo, ceea ce in minunatul Costinesti nu ar fi fost posibil.

Dupa amiaza a fost si mai urat afara, asa ca am purces spre Mamaia, unde l-am rezolvat pe fi-miu si cu telegondola (ce tampenie mi s-a parut renuntarea la biletul dus-intors, vorba aia, de ce sa stam doar la o coada cand putem bine-merci sa stam la doua, nu?), si cu trambulinele, si cu minicarul, si cu „saritoarele”.

Seara, cand ne-am intors la hotel, am avut surpriza sa gasim parcarea full, si o mare nunta in pericol sa inceapa.

Pericol a fost: n-am inchis ochii toata noaptea, a zbierat muzica si guristu’, incat dimineata ma intrebam daca nu cumva ar trebui sa dam si noi plicu’, daca tot ne-am bucurat de vastul repertoriu.

Tot sambata am avut bucuria sa mai pocneasca odata toate prizele, si asta a cauzat parlirea incarcatorului de Iphone al nepoatei mele, care a avut proasta inspiratie de a-si pune telefonul la incarcat. Bineinteles ca cerereile noastre de despagubire s-au lovit de zambetul dulce si neputincioas al receptionerei: o sa vedem ce putem face, o sa sunam patronii bla bla bla

Duminica s-a mai indurat vremea de noi, a iesit un pic de soare.

Am profitat de „amabilitatea” personalului, care ne-a indicat un check out la ora 11, asa ca pe la 8 am bagat bagajele in portbagaj, ne-am urcat in masina si am parcurs cei 300 m pana la plaja.

Si la pranz am plecat acasa, sa salvam pisoiu’ care era inchis in baie de vineri dupa-amiaza.

In loc de concluzie: voi reveni cu placere la Navodari, dar nu la Hotel Napoli!