Prefata:
Nu stiu ce dracu’ click-uri am dat, ca s-a dus dracului frumusete de post, nu-l gasesc nicaieri, nici in ciorne, s-a dus si inspiratia mea, asa ca cititi cu blandete mai departe.
Dupa cum mi-am promis, mi-am facut damblaua si am revenit in Navodari.
Cu chiu cu vai am reusit sa gasesc doua camere la Hotel Napoli, in capul strazii care duce la plaja La Tortuga, unde m-am rasfatat acum 2 weekend-uri, dupa cum spuneam aici .
Am facut o rezervare telefonica, am dat drumul la bani online (avans, deh) si vineri dupa amiaza ne-am strans toata familia (care de la gradinita, care de la servici) si am demarat in tromba spre Navodari.
Dupa doua ore si un sfert, pe la 9 seara am ajuns in Navodari. Era sa ratam hotelul, care era scufundat in bezna. Ce dracu’, eu abia am gasit 2 camere si hotelul asta e pustiu? M-a lamurit repede receptionera care ne-a intampinat in parcare: e doar o defectiune minora la tabloul electric, se rezolva imediat. S-a rezolvat a doua zi, pe la 4 dimineata 🙂
Dupa ce ne-am cazat la lumina lumanarilor, puse la dispozitie cu generozitate de personalul hotelului (aceeasi receptionera, draguta si amabila, de altfel), ochiul ager al nevesti-mii a descoperit colacul de la toaleta care nu prea se tinea in suruburi (se rezolva imediat, a venit un nene, a mai strans suruburile, a promis ca a doua zi il schimba, nu l-a schimat nimeni – evident) si ceva urme de nisip prin cadita dusului. In rest, era OK 😀
Pe la 10 seara au bufnit odata toate prizele din camera, de ziceai ca se trage cu pocnitori de anu’ nou, asa ca m-am repezit si am tras din priza tot ce-am prins: TV, aer conditionat, frigider, in speranta unui somn linistit.
Am iesit un pic afara, sa ne dezmortim mainile, picioarele si ochii, dupa care ne-am bagat la somn.
Sambata dimineata junioru’ a dat desteptarea la 6.30, asa ca pe la 8 am ajuns pe plaja pustie (da’ pustie pe bune, nu era decat un nene care aranja sezlongurile).
Vremea nu prea a tinut cu noi, a fost innorat, a batut vantul, dar am putut sa stau linistit pe sezlong si sa il vad pe fi-miu alergand de colo colo, ceea ce in minunatul Costinesti nu ar fi fost posibil.
Dupa amiaza a fost si mai urat afara, asa ca am purces spre Mamaia, unde l-am rezolvat pe fi-miu si cu telegondola (ce tampenie mi s-a parut renuntarea la biletul dus-intors, vorba aia, de ce sa stam doar la o coada cand putem bine-merci sa stam la doua, nu?), si cu trambulinele, si cu minicarul, si cu „saritoarele”.
Seara, cand ne-am intors la hotel, am avut surpriza sa gasim parcarea full, si o mare nunta in pericol sa inceapa.
Pericol a fost: n-am inchis ochii toata noaptea, a zbierat muzica si guristu’, incat dimineata ma intrebam daca nu cumva ar trebui sa dam si noi plicu’, daca tot ne-am bucurat de vastul repertoriu.
Tot sambata am avut bucuria sa mai pocneasca odata toate prizele, si asta a cauzat parlirea incarcatorului de Iphone al nepoatei mele, care a avut proasta inspiratie de a-si pune telefonul la incarcat. Bineinteles ca cerereile noastre de despagubire s-au lovit de zambetul dulce si neputincioas al receptionerei: o sa vedem ce putem face, o sa sunam patronii bla bla bla
Duminica s-a mai indurat vremea de noi, a iesit un pic de soare.
Am profitat de „amabilitatea” personalului, care ne-a indicat un check out la ora 11, asa ca pe la 8 am bagat bagajele in portbagaj, ne-am urcat in masina si am parcurs cei 300 m pana la plaja.
Si la pranz am plecat acasa, sa salvam pisoiu’ care era inchis in baie de vineri dupa-amiaza.
In loc de concluzie: voi reveni cu placere la Navodari, dar nu la Hotel Napoli!