IOR, mai frumos sau mai urât?

Când fi-miu era mic, şi se deplasa cu căruciorul împins de tac’su, era o adevărată relaxare pentru mine să mă plimb prin IOR (sau Parcul Alexandru Ioan Cuza, cum se numeşte acum). E adevărat că şi piciu’ era un partener de plimbare OK, adormea imediat, aşa că imi luam o berică la cutie de la unul din puţinele chioşcuri din parc, un ziar sub braţ (că deh, nu se inventase, la mine cel puţin, telefonul dăştept), şi înşiram aleile la pas, agale, preţ de vreo două ore, până se trezea piticu’, şi ne întorceam acasă, cu bateriile reîncărcate, amândoi.

Acum s-a schimbat treaba. Plecăm cu maşina spre parc, pentru că trebuie să înghesuim bicicletă, tricicletă, motoretă. Ajunşi acolo, bineînţeles că plodu’ vrea orice altceva decât am adus de acasă.

Şi aici începe off-ul meu: dacă anul trecut bombăneam că se umpluse parcul cu maşinuţe cu fisă (fisă a fost unul din primele cuvinte invăţate de fi-miu), anul ăsta e cumplit. Parcul e plin de tentaţii pe bani, adică maşinuţe electrice şi carturi de închiriat, trambuline, terase şi terăsuţe, un milion de tarabe cu de toate, îngheţată, chips-uri, hamsii (în Bucureşti!!!),gogoşi, langoşi, KurtosKalacs, jucărele, zdrăngănele.

IOR-ul a devenit dintr-un parc verde, îngrijit, aerisit, un IMENS TALCIOC, murdar, aglomerat, unde eu, personal, nu cred să mă întorc prea curând.

Vouă cum vi se pare?

Anunțuri

4 gânduri despre „IOR, mai frumos sau mai urât?

  1. Nu am fost niciodata in acest parc. Totusi, ca idee, imi pare rau sa aud aceasta talciocizare :)). La mine, in Tulcea, e bine inca. Mai mult de o toneta de ingheta pe parc nu este, asa ca e suportabil. In plus, zona de biciclisti e bine delimitata, astfel incat o plimbare prin parc sau pe malul apei e super frumoasa.

  2. Eu sunt o persoana care se orienteaza perfect, :)) drept pentru care, am cautat parcul asta pana mi s-a acrit. Asta cam prin 2010, ca auzisem eu ca e fain si aerisit. Tu zici ca nu mai merita. Buuuuun, taiat si asta de pe lista!

    • Nu e așa urât, doar că nu mai e la fel de frumos ca în 2010. Un punct de reper: stația de metrou Titan. Sau intersecția Baba Novac cu Câmpia Libertății (intrarea principală)

Lasă un răspuns. E suficient să scrii ce ai de spus şi să apeşi pe Trimite un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s